Vă invităm cu drag la tradiţionala Sărbătoare a primăverii „Mărţişor”- ediţia a XXIV-a, organizată de Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, cu susținerea Consulatului General al României la Cernăuți.
La 11 februarie 2019, doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul general al României la Cernăuți, a efectuat o vizită de prezentare conducerii Administrației regionale de stat din Lviv.
Deci, n-a reuşit bine comunitatea să se determine cu alegerea, că au venit să ia cheile. Nu există nici o siguranţă că în Bisericile noastre româneşti, după trecerea la Patriarhia Kievului, serviciul divin va fi oficiat în limba română.
Formând o frumoasă familie românească şi promovând tinerele talente, „adevăraţi ambasadori ai culturii şi tradiţiei româneşti în lumea întreagă, Iurie Levcic cu discipolii săi păstrează vie flacăra identităţii noastre româneşti pe aceste ţinuturi istorice”, fapt sensibilizat în mesajele de felicitare,
Se vede clar că studierea limbii ucrainene nu suferă din cauza celei române şi nu există motiv de a ucrainiza forţat şcolile din satele româneşti.
Fericit e omul care are în viaţă o mamă să-l mângâie. Or, suntem copii atâta timp, cât în viaţă ne sunt părinţii. Fericiţi sunt elevii care au o profesoară ce le-a fost ca o mamă bună şi care le mai mângâie tristeţile şi anii încărunţiţi. Ce fericit e să fii din nou copil,
Scopul acestui proiect este de natură să conducă la preluarea de către mass-media de limba română din afara granițelor...
A trebuit să înfrunt toate nelegiuirile aduse pe pământul forţat „eliberat” şi rupt din trupul Patriei mamă.„Dar ce ne aşteaptă înainte, cum ne va fi ziua de mâine?”.
Formidabila seară a întâlnirii nu doar cu colegii şi dascălii iubiţi, ci şi cu copilăria, a continuat pe un fir de dor şi visare, şcoala readunându-şi copiii dragi pentru a-i reîntoarce în leagănul prunciei.
Românii din Ţară au conştientizat faptul că aceşti copii sunt într-adevăr o flacără vie a românismului
Dacă în atmosfera tulbure de astăzi, prin resuscitarea conflictelor religioase și tendința de a le rezolva de pe poziții de forță, prin disputarea de către Kiev și Moscova a bisericilor (doar în perioada interbelică pe banii Patriarhiei Române au fost construite patru dintre cele mai importante biserici ale Cernăuțiului – în album acestea sunt reprezentate foarte bine) argumentele istorice nu mai sunt luate de nimeni în seamă, apoi credem că va veni, totuși, și timpul când se vor putea adopta și alți termeni de discuție într-un cadru mai corect și civilizat.
Copiilor mei dragi din clasa ce şi-a ales să înveţe în materna limbă română, le urez încă o dată succese frumoase...
De la inima „Zorilor Bucovinei” i-am dorit să ne întâlnim într-o Bucovină unită, „veselă grădină”, să ne regăsim în lumea dreaptă şi generoasă a poveştilor...
La data de 01 februarie 2019 Consulul general Irina Loredana Stănculescu a efectuat o vizită de prezentare la primăria orașului Cernăuți
...şi-a petrecut o parte din copilărie la Cernăuţi, unde o dramă tragică avea să îndolieze familia Piersic...