O tânără familie din Sevastopol, Republica Autonomă Crimeea, trăieşte ca în epoca primitivă – într-o peşteră, descoperită într-o stâncă din apropierea oraşului, fără comodităţi, curent electric, gaze etc.
Cine ar putea spune că nu ştie ce-i durerea de suflet? Dar, puţini îşi dau seama că deseori spunem aceste cuvinte – „Mă doare sufletul” – fără a cunoaşte cu adevărat cum e să te roadă, să te sfâşie neîncetat undeva în adâncul fiinţei. Eram într-o dispoziţie bună şi-mi părea că toată lumea pluteşte pe valul fericirii în acea zi cu mai puţine griji, răcorită de un vântuleţ uşor... Având program liber, puteam să nu intru pe la redacţie, şi să n-o întâlnesc nicicând pe acea mamă îndurerată...
Tineri profesori de istorie – membri ai Fundaţiei Civice Raionale “Gheorghe Asachi” din Ţinutul Herţa, Ucraina, au participat activ la cursurile Şcolii de Vară, organizate, în iulie 2013, la Cluj-Napoca, de Centrul de Studii Transilvane de pe lângă Academia Română.
Nu orice avem în gând trebuie să ne zboare şi din gură, dacă vrem să nu ne facem duşmani la tot pasul. S-ar părea că într-un cerc de prieteni, sau cu membrii familiei, în bucătărie, putem să vorbim orice, însă psihologii ne avertizează că există teme care mai bine să nu fie atinse chiar în compania unor oameni foarte apropiaţi. Voi desfăşura mai detaliat acest subiect, deşi, sinceră să fiu, mi se pare că sfaturile specialiştilor ne sunt absolut inutile. Or, anume temele de discuţie, numite de ei drept cele mai incendiare şi provocătoare de conflict, sunt nelipsite la un pahar de vorbă între cunoscuţi, între colegi de serviciu, rude, precum şi oameni străini.
Graţie Patriei noastre istorice, Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), conducerii căruia îi mulţumim din suflet, fiindcă anual finanţează odihna tinerilor români din afara graniţelor Ţării, hotărârii juste a conducerii Consulatului General al României la Cernăuţi, care anul curent a repartizat locurile pentru odihnă, 40 de tineri din nordul Bucovinei, reprezentanţi ai opt societăţi-naţional culturale româneşti, printre care şi noi, cinci membri ai Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din Regiunea Cernăuţi, pentru prima dată, am avut posibilitatea să petrecem o săptămână de neuitat pe litoralul Mării Negre, în oaza paradisului Deltei Dunării – la Sulina, unde se desfăşoară Programul „ARC” – Tabăra studenţilor şi tinerilor români de pretutindeni.
Aşa e lăsat de la Dumnezeu: pe pământ binele şi răul duc o luptă crâncenă. Nu zadarnic se spune în popor: „Cele rele dă-le pe apă, cele bune sapă-le în piatră”. Dacă aş fi sculptor, aş înveşnici adânc în piatră numele oamenilor buni, ca să nu fie uitaţi. Deoarece nu sunt în stare să fac acest lucru, o să încerc să scriu despre oamenii cumsecade, pe care îi cunosc, am avut fericirea să-i întâlnesc în calea vieţii… Despre un asemenea om va fi vorba şi în continuare. Pe primarul satului nostru Boian, dl Gheorghe Demenciuc, îl cunosc bine, căci am lucrat împreună – mai întâi la Şcoala Medie din Centru, iar mai târziu şi la Gimnaziul din Boian-Hliniţa.
Pe fondalul ultimelor evenimente legate de comportamentul criminal al lucrătorilor miliţiei din Vradievka şi faimei rele ce se ţine scai de oamenii ordinii, nu prea ne inspiră încredere acest îndemn, ce poate fi luat ca laitmotiv al întâlnirii şefului DMAI în regiunea Cernăuţi, Oleksandr Demidov, cu reprezentanţii mass-media din ţinut. Însă datele făcute publice de colonelul Demidov vin să-i confirme asigurarea că populaţia, în special bucovinenii (în marea lor majoritate toleranţi şi respectuoşi în faţa legii), nu trebuie să se teamă de miliţie, ci să apeleze la ajutorul ei, atunci când e nevoie. Noi am zice că e mai bine să nu nimerim în asemenea situaţii, să ne ferească Dumnezeu de infractori, dar şi de „paza” celor investiţi cu responsabilitatea de apărători.
A fost o surpriză plăcută pentru noi, câţiva ziarişti de la „ZORILE BUCOVINEI”, să ne întâlnim, la o discuţie amicală, la sediul ziarului, cu tinerii regizori Anca VLAD şi Adrian VOICU de la Casa de producţie „Mandragora” din Bucureşti, devenită celebră prin filmele renumitului regizor Cristi PUIU. Cei doi tineri cineaşti, care au absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti în 2005, şi, respectiv, 2006, cunoscuţi prin documentarele „Metrobranding”, despre mărcile celebre ale „Epocii de Aur” (comuniste) şi „Victoria”, oraşul-dormitor, ridicat de la zero în epoca comunistă, în apropierea unui combinat chimic din munţii Făgăraş, sunt autorii unui film documentar, realizat în trei zone ale Ucrainei – regiunile Odessa, Cernăuţi şi Transcarpatică – unde locuiesc comunităţi importante de români, proiect al Casei de film „Mandragora”, producătoarea căreia e Ana PUIU.
Prima întâlnire oficială, noul Consul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora MOLDOVAN, a avut-o cu reprezentanţii societăţilor naţional-culturale româneşti din ţinut, care s-a desfăşurat la sediul misiunii diplomatice române, unde timp de două ore a avut loc o discuţie sinceră, amicală, ca între vechi prieteni, deoarece noul conducător al Consulatului General al României la Cernăuţi, a absolvit Universitatea de aici, şi-a început cariera diplomatică anume în vechea urbe de pe malurile bătrânului Prut.
Somptuoasa Biserică din Hruşăuţii Volocii, înălţată în memoria Ocrotitorului Creştinătăţii, Voievodului Ştefan ce Mare şi Sfânt, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi-a sărbătorit, la 12 iulie curent, patronii protectori ai localităţii. Astfel, un sobor de feţe bisericeşti, sosite din Horodnic şi Siret, România, din Cuciurul Mare şi Crasna, raionul Storojineţ, din Voloca pe Derelui şi or.Cernăuţi, au oficiat o slujbă divină, la care, printre enoriaşi, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai conducerii raionului – Valeriu Rotar, preşedintele Consiliului Raional, Mihai Bojescu, adjunct al şefului Administraţiei Raionale, Valentin Hlopina, primarul Volocii.
Cea de-a 227-a ediţie a Târgului de Sânpetru, una dintre cele mai veci sărbători municipale, care-şi are începutul încă din anul 1786 şi a fost reluată în 1977, s-a desfăşurat sâmbăta şi duminica precedentă, înregistrând şi un nou record, la ea participând 1032 de persoane, ceea ce e cu 300 mai multe decât anul precedent. Cea mai mare parte a lor – 582 – a constituit-o subiecţii de gospodărire din Ucraina, România, Moldova, Rusia, iar 450 de persoane au făcut parte din colectivele folclorice din România, Polonia, Ungaria şi regiunea Cernăuţi, participante la Festivalul Internaţional de Folclor „Întâlniri bucovinene”. În anul curent la târg au fost prezenţi antreprenori din 23 de regiuni ale Ucrainei şi de peste hotare.
De câţiva ani în oraşul Terebovlea, o aşezare pitorească, vestită în monumente istorice, din regiunea Ternopil, se desfăşoară festivalul zonal, cu un generic fără mari pretenţii, care în română ar răsuna cam în felul următor: „Distracţii în orăşelul domnesc”. N-am avea nimic de spus despre această petrecere folclorică, dacă la ultima ediţie scena de acolo n-ar fi fost dominată, pentru prima dată, şi de coloritul bucovinean, mai precis, pronunţat românesc, reprezentat de „Izvoraşul” VICTORIEI COSTINEAN de la Ropcea.
Organizat de Primăria Municipală şi de Casa Orăşenească de Cultură, între 4 şi 7 iulie curent, la Rădăuţi, România, s-a desfăşurat cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Arcanul”, care a adunat participanţi din diverse ţări ale lumii.
N-am pus semnul întrebării la titlul de mai sus deoarece, într-adevăr, vreau să povestesc despre un demnitar foarte iubit de popor. Atât doar că nu e din ţara noastră, unde ar fi, probabil, cea mai mare minune să găsim un cinovnic demn de dragostea poporului. Dar mai întâi aş vrea să reţin atenţia cititorului într-o realitate apropiată şi foarte bine cunoscută tuturor.
Am auzit din surse demne de încredere (nu e nici un secret – de la binecunoscutul bucovinean adoptat de Bucureşti, Eugen Patraş) că cineva din apropiaţii lui Ştefan Hostiuc, martori permanenţi ai strădaniei sale pentru a-şi realiza obsesia privind perpetuarea „Mesagerului bucovinean”, l-a sfătuit să-i aducă un exemplar şi lui George Galan la mormânt. Simbolic redactorul-şef al revistei a şi realizat acest act de cinstire a memoriei distinsului înaintaş. Or, degeaba îi elogiem la diverse manifestări şi scriem recviemuri înduioşătoare despre premergători, dacă nu le continuăm faptele. Fără succesori vrednici să le promoveze idealurile, marcantele personalităţi ale trecutului nu sunt decât ca nişte mumii egiptene expuse spre interesul turiştilor interesaţi de antichităţi.