Ne e dor de Eminescu ori de câte ori ne poartă paşii pe urmele veşniciei Poetului la Cernăuţi. Ne e dor de Eminescu de două ori pe an - când teii dau în floare şi când fulgii argintii îşi saltă horele în văzduh. Oare nu e prea puţin dorul de Eminescu? Or, trist e când Eminescu este absolut uitat! În aceste timpuri nesigure, când vremurile tot mai greoi apasă peste fiinţa noastră naţională, iar furtunile destinului nostru vitregit tot mai aprig încearcă să smulgă...
În ani de ocupaţie bolşevică, de persecuţii şi prigoană, de deportări şi exterminări, Eminescu le-a fost crez şi legământ, le-a dat putere buneilor noştri să reziste, ne dă speranţe şi azi, când timpurile nu sunt dintre cele mai favorabile pentru noi, românii, când putem fi lipsiţi de Graiul Matern – Limba Română
O mână de români, adunată sub sceptrul eminescian, cu ocazia împlinirii 170 de ani de la naşterea Poetului,
S-au împlinit o sută şaptezeci de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu. Noi, românii din dulcea lui Bucovină, rupţi de pământ şi de neam, nu prea avem cu ce ne lăuda venind din nou la Eminescu cu o floare de dor
La 15 iunie curent, de ziua comemorării Luceafărului Poeziei Româneşti, aceste cuvinte ale Poetului au vibrat cu mai multă tristeţe la Cernăuţi, la bustul lui Mihai Eminescu din în curtea casei lui Aron Pumnul
...noi, românii din nordul istoric al Bucovinei, îl avem reper pe Eminescu.
Însoţit de directorul Radu Cosma, de dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, ministrul consilier Ionel Ivan, domnul Victor Alexeev, Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în mesajul său a specificat că renovarea Casei memoriale „Aron Pumnul” rămâne în vizorul MPRP
... când limba română, sufletul românului, va fi scoasă din şcoli, oare în Betleemul prunciei celui mai mare Poet român pe care l-a zămislit vreodată pământul vechii Dacii, în dulcea Bucovină, „Raiul Moldovei”, îl vor mai troieni cu drag aducerile aminte? Vor mai fi români care să-i recite măiestrele-i creaţii, să vină cu sufletul vibrând să-i pună o floare în neuitare?
Noi, cei care de ani de zile, vreo treizeci la număr, venim falnici la casa lui Aron Pumnul care stă să se dărâme, veghem cu multă solemnitate la vatra în care s-au călit spirite mari și înalte ale înaintașilor noștri, dar care acum este năpădită de bălării și urzici, rămânem extaziați lângă bustul poetului din curte, pronunțăm patetic și apăsat vorbe frumoase, ne expunem reflectoarelor, ne filmăm și ne pozăm pentru eternitate, pentru facebook sau instagram, dar ne facem că nu vedem ce se întâmplă alături, închizând ochii cu pudoare ipocrită
...la 12 ianuarie, în cadrul Zilei culturii româneşti, s-a desfăşurat recitalul de poezie eminesciană – „Eminescu în suflet şi în gând”, organizat de Centrul Bucovinean de Artă (președinte Iurie Levcic) și Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (președinte Lilia Govornean).
Astăzi, la Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun din Cernăuţi”, s-a desfăşurat ediţia a 14-a a Concursului regional de recitare a versurilor eminesciene, organizat de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, în colaborare cu alte asociaţii naţional-culturale româneşti din ţinut,cu ajutorul Direcţiei învăţământ şi ştiinţă a ARS Cernăuţi şi cu sprijinul Consulatul General al României la Cernăuţi.
Deocamdată .mai putem cânta și dansa, și noi abuzăm până peste cap de un asemenea ”privilegiu”, după cum încearcă unii să ni-l prezinte și să-l fluture drept stindardul unei mari izbânzi, deși nu este altceva decât libertatea imaginară pe care ne-o permite lungimea lanțului, care oricând poate fi scurtat la moftul oricărui funcționar al statului ucrainean actual, fiindcă drepturile minoritarilor în această țară nu sunt după legile și principiile universale, iar observatorii europeni care veghează deosebit de vigilent în alte țări astfel de situații, aici le trec cu vederea în mod inexplicabil, dar cinic
După bucuria inaugurării şi sfinţirii, la 14 iunie, în Cernăuţii lui Eminescu, a noului sediu al Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească, cu şi o mai mare durere şi tristeţe în suflet am venit în Anul Centenarului Unirii şi la acest 15 iunie, la bustul lui Mihai Eminescu ce-i înveşniceşte nemurirea din curtea casei iubitului său dascăl Aron Pumnul,
Îndemna Mihai Eminescu. Într-o societate românească divizată, bântuită de tot felul de trădare, societate ce îşi pierde identitatea de la o zi la alta, a reveni la Eminescu, fie şi măcar de 2 ori pe an – la 15 ianuarie şi la 15 iunie – este o întoarcere la Rădăcini,
Se presupune că una dintre poezii - „Stelele-n cer”, a fost scrisă de Poet chiar cu o oră înainte de a muri