
Românașii de la Liceul ”Vasile Bogrea” din Târnauca Herței, liceu care va dispărea din 2027, și-au luat rămas bun de la Abecedar
Ce poate fi mai frumos, mai plin de fericire, de vise, de magie, decât copilăria !
Cu nostalgie micuții școlari din clasa-a de la Liceului ”Vasile Bogrea” din satul Târnauca, Ținutul Herța, au încheiat o etapă importantă din călătoria lor în lumea cunoaștințelor. Instruiți și îndrumați de învățătoarea Angela I. Găină și-au luat rămas bun de la Abecedar.
Cu emoții, zâmbete, dar și cu nostalgie și-au luat rămas bun de la prima lor carte – Abecedarul – prietenul care i-a învățat să citească, să scrie și să descopere magia literelor. De-acum vor porni mai îndrăzneți și încrezători spre noi orizonturi, cu pagini noi de carte și vise înaripate.
Dar mai trist e faptul că tinerii din clasele 10-12 nu vor putea să-și continue studiile mai departe în acest cuib al înțelepciunii, fiindcă Liceul cu limba română de predare din această românească localitate nu va mai exista din 2027, conform noii reforme a învățământului ucrainean. Va fi transformat în gimnaziu, iar tinerii vor fi nevoiți să învețe la un alt liceu , departe de casă, de satul natal.
E foarte trist!
Zorile Bucovinei