Aproape toate imobilele din partea istorică a oraşului Cernăuţi au avut cândva un proprietar. Nu o dată am auzit de la oaspeţi din România că vor să treacă pe o stradă sau alta, unde buneii, părinţii au avut apartamente, din care n-au reuşit să scoată nimic în momentul refugiului fulgerător. De obicei, mărturisirile urmaşilor păgubiţi sunt însoţite de remarca: „Nu pretindem, nu dorim nimic, Doamne fereşte! Vrem doar să aruncăm o privire…”.
Între 9 şi 12 mai a.c., în Cetatea Hotin, se va desfăşura a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Reconstruire Istorică „Hotinul Medieval”. În acest an, la cunoscuta fortăreaţă vor sosi participanţi nu numai din Ucraina, Rusia şi Belarus, ci şi din Moldova.
Asociaţiei „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa i s-a refuzat, pentru a 3-a oară consecutiv, închirierea Casei de Cultură „Taras Şevcenko” din Ismail, în vederea desfăşurării concertului omagial, dedicat celor 110 ani de la trecerea în nefiinţă a muzicologului, compozitorului şi reformatorului artei corale ortodoxe Gavriil Musicescu, de altfel născut în acest oraş basarabean de lângă Dunăre.
În timpul unui briefing al guvernului, ministrul învăţământului, Dmytro Tabacinyk, a calificat drept batjocură la adresa statului solicitările unor absolvenţi de a li se traduce în limba maternă testele pentru evaluarea externă de stat. ... Despre solicitarea traducerilor în limba română nu se aminteşte, cu toate că etnia noastră formează o comunitate mult mai mare şi are, respectiv, mai multe şcoli cu predarea în limba maternă decât maghiarii sau polonezii. Probabil, românii sunt mai sensibili la problemele financiare ale statului...
La 24 mai a.c., o trupă de artişti de la Teatrul Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuţi vor prezenta, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, piesa „Incident” a lui Luigi LUNARI, cunoscut dramaturg, regizor şi critic italian, care la vârsta de 79 de ani, continuă să scrie opere dramatice şi scenarii de filme pentru Hollywood.
Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Moldovei în Ucraina, Ion Stăvilă, a anunţat recent în or. Poltava că e în căutarea urmelor a 5000 de conaţionali, care în 1941 au fost deportaţi în Ucraina – regiunile Poltava şi Sumy, informează Agenţia de presă ucraineană UNIAN.
Timp de patru zile, studenţii de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene au comunicat cu şeful catedrei lor, dr. doc. Gheorghe Jernovei, mai mult în limba franceză, fiind însoţiţi de melodiile sentimentale ale lui Salvatore Adamo şi Joe Dassin, de muzica lui Paul Mauriat, de visul la o promenadă pe Champs-Elysees…
În ultimul timp, Teatrul Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuţi atrage tot mai mulţi spectatori, punând în scenă piese noi şi colaborând tot mai activ cu trupe artistice din alte ţări, în deosebi, cu teatre din România – Iaşi şi Botoşani.
An de an, populaţia Ucrainei e în continuă descreştere şi peste cinci ani, conform datelor Comitetului de Stat pentru Statistică, ucrainenii vor rămânea mai puţini de 45 de milioane, iar peste 50 de ani ei vor fi doar 37,5 milioane.
Patronul Complexului "Socol", Vasile Socolovschi, din Pătrăuţii de Sus, raionul Storojineţ, a hotărât să le facă consătenilor un frumos cadou de Lăsatul secului – a invitat cu un program select trupa „Nemuritorii” din Buzău...
Zadarnic aștept de trei ani îndeplinirea promisiunilor făcute în fața poporului de Președintele Viktor Ianukovyci, miniștri, deputați și alți mari demnitari. În loc de îmbunătățirea așteptată, cetățenii de rând se ”bucură” în fiecare zi de noi scumpiri și înrăutățirea vieții.
Numai într-o singură zi, la 11 martie, Observatorul seismic din Cernăuţi a înregistrat 20 de oscilaţii a scoarţei terestre. Specialiştii susţin că acesta e un fenomen obişnuit, zilnic avânt loc până la 25 de mişcări tectonice, care sunt fixate doar de tehnica avansată.
Spune lumea ...că „onoraţi” de cei investiţi cu putere sunt şi preoţi, care slujesc cu evlavie altarul credinţei neamului nostru.
La 16 februarie a.c., seismologii cernăuţeni au înregistrat pe teritoriul centrului nostru regional 17 mişcări ale scoarţei terestre.
În consecinţa unui concurs de proiecte privind reconstrucţia şi amenajarea scuarului din faţa fostei Reședințe Mitropolitane, la care au fost înaintate 31 de lucrări ale arhitecţilor din Kyiv, Lviv şi Cernăuţi, au învins cei din Lviv.