„…acolo este pământul care a avut dorința, dar n-a avut putința să ne păstreze…”
ŞTEFAN CEL MARE A FOST COMEMORAT LA OPRIŞENI, DAR ŞI LA SUCEAVA…
Ar fi minunat să se ţină cont şi la Bucureşti de cuvintele înţelepte ale directorului CIE Constantin Bogdaniuc că „educaţia prin cultură e cea mai utilă, fiindcă cultivă frumosul, ceea ce rămâne în suflet pentru totdeauna”, să fie preţuită munca zilnică depusă de dascăli în această şcoală românească pentru a păstra, valorifica şi perpetua comoara cea mai de preţ, zestrea moştenită din moşi-strămoşi - limba, folclorul, tradiţiile şi obiceiurile poporului român. Dacă România doreşte să implementeze nişte lucruri valoroase pentru viitorul Ţării, pentru dăinuirea Neamului, pentru viitorul românilor din comunităţile istorice, ca ei să-şi poată păstra Limba, Identitatea, ar trebui să le dea o importanţă deosebită, să-i susţină, să-i sprijine…
La 30 iunie curent, steaua eternităţii remarcabilei personalităţi a Bucovinei – pedagogului şi directorului Mihai JAR - s-a aprins cu o nouă strălucire pentru a 60-a oară, cu toate că nu s-a stins nicicând în inimile rudelor, prietenilor, învăţăceilor, celor ce l-au apreciat şi îl iubesc, continuând să lumineze speranţei şi cutezanţei noastre de a ne păstra Limba Strămoşească, Spiritul Neamului, Identitatea Naţională, de a ne menţine pe această gură de rai, idealuri sacre ce i-au marcat viaţa şi cărora s-a consacrat cu trup şi
"Cetatea Hotinului, ctitorită de daci, refăcută de Dragoș, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, azi este uitată,
ROMÂNII ÎNSTRĂINAŢI DE ŢARĂ SE DUCEAU LA MOARTE CU TRICOLORUL ÎN FRUNTE (Astăzi e ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI)
Mai ieri era printre noi, fiind prezent la manifestările cu suflu patriotic, organizate de „Zorile Bucovinei”, îşi publica în ziar interesantele articole, sufletistele şi îndureratele amintiri din primii zece ani de ocupaţie sovietică a nordului Bucovinei, azi constatăm cu regret că steaua vieţii cernăuţeanului Gheorghe MELNIC, prietenul ziarului nostru, cu rădăcini strămoşeşti în Marele Boian, s-a stins subit
Astăzi, 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”,
Cu tristeţe în suflet constatăm că la un an de la trecerea în lumea celor drepţi a românului cu suflet mare Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a Românilor din Ucraina, îi simţim lipsa nu doar noi, prietenii de la „Zorile Bucovinei”, dumnealui fiind întotdeauna prezent la manifestările culturale organizate de publicaţia noastră, având sprijinul şi susţinerea colectivului nostru în toate faptele sale generoase, ci şi românii din satele noastre bucovinene martirizate. ...
Ne mândrim şi, totodată, ne bucurăm de succesele copământeanului nostru, tânărului cu har divin, regăţean-bucovinean, cunoscutul interpret Grigore GHERMAN, care a ajuns printre cei 50 de interpreţi, în finala Festivalului-concurs de folclor World Folk Vision, o competiţie mondială de muzică populară, la care au participat 3950 de cântăreţi din 115 ţări din lume
Trăiam în baracă câte 25 de oameni, dormeam pe podea, fără aşternut şi aproape goi, ne mâncau păduchii, căci umblau pe noi ca furnicile în moşuroi. De foame oamenii se umflau şi mureau, îi scoteau în coridor şi îi ţineau acolo câte patru zile, căci erau geruri mari şi nu-i puteau îngropa. Când se liniştea vremea, veneau kazahii cu sănii şi îi aruncau pe decedaţi în ele în pielea goală şi îi duceau în câmp, îi lăsau acolo până se desprimăvăra, apoi kazahii cu tractorul făceau o groapă mare, aruncând trupurile neînsufleţite grămadă, unul peste altul, osemintele lor rămânând să zacă în stepele pustii kazahe. De foame, umblam prin pustiu şi păzeam când uliul zbura din cuib, luam ouăle sau dacă avea pui îi fierbeam, mâncam şi vrăbii. Ce-am văzut cu ochii, totul am mâncat. Înţelegeam că ne-au dus acolo la moarte, ca să nu mai fie neamul românesc…
Orașului Cernăuți i se spunea „mica Vienă” întrucât avea clădiri cu aspect imperial, unele construite și altele refăcute pe vremea dominației habsburgice. Era un oraș românesc existent de pe vremea lui Alexandru cel Bun, devenit cosmopolit, în care trăiau în perfectă înțelegere: ucraineni, polonezi, români, germani, evrei, unguri. Dar limba pe care o vorbeau era cea românească…
Profesorii și părinții au avut curajul să spună – NU! „limbă moldovenească”, ...
Nu mai are cine povesti despre calvarul îndurat, dar a rămas cartea cu tragica poveste a Aniţei Nandriş, stau de veghe memoriei tinerelor generaţii crucile de pe mormintele mucenicilor masacraţi la Lunca...