02 aprilie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA MULȚI ANI, ACDERU - 5 ani de la înființare, felicitări preşedintei Lilia Govornean!

19 decembrie 2020 р. | Categorie: Noutăţi

O frumoasă aniversare într-un cerc de oameni îndrăgostiți de limbă, cultură și tradiții sărbătorește Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina. În pofida tuturor obstacolelor cu un cuvânt de felicitare au revenit oaspeți din diferite țări, de a trăi împreună frumoase amintiri, trăite împreună și de a-i dori Asociației prosperare și înflorire în continuare. Un număr mare de cadre didactice în frunte cu președintele societății, doamna Lilia Govornean și-au reamintit frumoasele momente organizate timp de 5 ani în secvențele unei frumoase prezentări. Au fost reamintite numai unele dintre activitățile organizare de ACDERU, deoarece era nevoie de mult timp pentru a le aminti pe toate, au fost foarte multe. Cu un cuvânt de felicitare a venit și Doamna Consul General Irina Loredana Stănculescu. Oaspeții de onoare din România, Republica Moldova, Italia, cu o deosebită plăcere, au dorit frumoase realizări și activitate rodnică în continuare. Doamna Govornean a prezentat și activitatea Asociației din anul 2020, un an complicat pentru toți. S-a discutat și despre planul de lucru al Asociației pe anul viitor 2021. A treia întrebare a fost alegerea noului președinta al ACDERU. Săptămâna trecută, online au avut loc alegerile liderului Asociației. Din rezultatul alegerilor, 98 de procente din membri au votat pentru noul președintele al Asociației, doamna Lilia Govornean. O felicităm cu drag, îi mulțumim enorm pentru frumoasa activitate și-i dorim să continue mai departe frumoasa misiune.

Oxana Chioresco