Suntem fericiţi pentru că reuşim să reanimăm viaţa ziarului, că l-am scos din agonie când era pe patul de moarte spre bucuria multor neprieteni...
Câte Elene şi Marii îşi plâng pe ascuns părinţii în casele străinilor cărora le servesc cu zâmbetul pe buze?!
Când te lovesc ai tăi, durerea e mult mai mare. Apar multe nedumeriri. Cum şi după ce criterii sunt apreciate proiectele, îndeosebi cele depuse de publicaţiile tipărite şi mediile electronice? Cei care au putere de decizie ţin cont şi de conţinutul lor sau numai de fardul exterior? N-am dori să arătăm cu degetul
Cu ocazia Jubileului de 75 de ani al publicaţiei “ZORILE BUCOVINEI”, bisăptămânal al românilor din Ucraina, FORUMUL INTERNAŢIONAL AL JURNALIŞTILOR ROMÂNI (FIJR) – organizaţie de reprezentare a jurnaliştilor români din afara ţării – adresează sincere felicitări tuturor jurnaliştilor care de-a lungul timpului au contribuit la apariţia şi afirmarea acestei publicaţii, mulţumindu-le totodată pentru eforturile depuse în sensul consolidării identitare a românilor din Ucraina.
Ziarul Dumneavoastră s-a născut în Zodia Iubirii, între cele două sărbători ale iubirii la români, Sfântul Valentin, catolicul, şi Dragobetele ortodox... Dragobetele săruta fetele – ZORILE BUCOVINEI îmbrăţişează adevărul!!!
Nu sunt eu unica pe acest pământ care am îndurat greutăţi. Aşa a fost soarta multor români din generaţia mea.
„Respectă patria soţului, dar pe a ta iubeşte-o”
Numărându-se printre membrii Mişcării Legionare, pentru care iubirea de Neam şi Ţară, Dreptate şi Libertate era sfântă, de păcatul trădării căreia nu ne-am spălat nici până azi, prigonit şi încarcerat în lagăre şi închisori, Dumitru Paulescu devine o personalitate notorie a exilului românesc din Brazilia, unde-şi află refugiul, desfăşoară o fructuoasă activitate ştiinţifică şi literară – activează ca profesor la Universitatea din Brazilia, fondează şi editează revista „Cetatea Luminii”, Biblioteca „Satul”, scrie versuri, adevărate imnuri Neamului şi Gliei, pătrunse de dor şi durere. Acelaşi dor sfâşietor vibrează şi în puţinele scrisori, adresate rudelor, în deosebi fratelui Gheorghe. Ce-i drept, graţie nepoatei după frate, învăţătoarei Felicia Melniciuc din comuna Voloca, s-au păstrat doar două şi ele fiind roase de scurgerea nemiloasă a vremurilor. Or, prin disponibilitatea dnei învăţătoare le publicăm, însă, din păcate, unde textul e măcinat de viermele timpului, sunt nevoită să pun puncte de suspensii.
Ea cea adevărată este Luminiţa – într-o lume a cântecului şi graiului românesc, în care se vede copilă urcând din urma mamei dealul spre şcoala de muzică...
A rămas fidel gliei, bătăturile din palme aducându-i bunăstare în casă şi bucurie celor din jur. Dumitru Dascaliuc este omul care face cinste satului şi neamului nostru de români.
După cedarea şi împărţirea Bucovinei, a început Golgota românilor băştinaşi, deznaţionalizarea şi nimicirea lor
În timp ce alţi semeni de-abia îşi aleg calea în viaţă, înzestrat cu har divin, cunoscutul şi îndrăgitul interpret Grigore GHERMAN, originar din s. Pasat, Ţinutul Herţei, şi-a găsit deja un loc de frunte în florilegiul cântecului popular românesc, asaltând cu curaj şi talent Olimpul muzicii.
Mihai Jar a fost mai mult decât un pedagog, un îndrumător, a fost un bun şi adevărat părinte pentru zeci şi chiar sute de elevi. A fost şi a rămas un patriot care şi-a iubit Neamul cu sufletul, nu „înşirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune”, precum o fac unii, demonstrând această dragoste însufleţită prin fapte vii – deschiderea, la 1 septembrie 1991, în Cernăuţii lui Eminescu, a Şcolii Româneşti nr. 29, actualul Gimnaziu nr. 6, pentru inaugurarea căreia a bătut pragurile autorităţilor locale şi le-a ros urechile cu propunerile şi proiectele-i măreţe, a muncit neprecupeţindu-şi puterile la renovarea edificiului, apoi ca noul templu al cunoştinţelor să răsune de zâmbetele zglobii ale copilaşilor care doreau să înveţe în dulcele grai matern, în sfânta limbă a strămoşilor. De altfel, graţie acestui harnic şi exigent gospodar, Om de o aleasă omenie, înflăcărat Patriot al Neamului, mulţi vlăstari de români şi-au realizat visul de a învăţa buchea strămoşilor într-o frumoasă şi luminoasă şcoală românească chiar în centrul vechii urbe.
Avem oameni care au luptat şi continuă să militeze pentru Libertate, Neam, Limba Noastră cea Română. Unul din pleiada boincenilor care fac cinste satului este dl Gheorghe Demenciuc – în timpul de faţă primarul satului...
Ilie Mihailovici al lui Zaharie este al doilea sătean întors acasă din cei 88 luați și duși pe frontul italian în primul război mondial. Întors acasă bolnav și fără un picior, a complicat și mai mult situația materială în familie unde, acuma, 9 guri trebuiau hrănite și îmbrăcate. Tot greul familiei a trecut pe umerii copiilor mai mărișori. Cel mai mare era Dumitru, numit în familie şi Trașel. Trașel - încoace, Trașel – încolo, de nu-și vedea, bietul, capul din treburi. Deşi era harnic, priceput în toate și stăruitor, cu mult greu se descurca în toate nevoile gospodăriei.