Raportul lansat recent de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR), referitor la libertatea presei în diaspora românească, prezintă activitatea acesteia, dar şi o serie de evenimente semnificative care caracterizează situaţia precară a presei de limba română din ţările unde trăiesc comunităţi de români, în special din Ucraina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria.
În după amiaza zilei de joi, 26.09.2013, pe una dintre străzile pe care a păşit marele nostru poet, prozator și publicist Mihai Eminescu în anii lui de studenție la Viena, după 124 de ani de când nu mai este fizic printre noi, s-a desfașurat unul dintre cele mai mari evenimente românești, și anume dezvelirea bustului acestui mare poet, bust lucrat cu cea mai mare măiestrie tot de un român. Bustul este amplasat într-un loc bine meritat, chiar în fața Bisericii Ortodoxe Române din Viena. Un lucru este de reținut, dacă marele poet a fost și este iubit de toți românii, este iubit și de îngeri pentru că numai așa s-a reusit demararea acestui proiect, la inițiativa doamnei Laura Hant, proiect de mare anvergură, apreciat de toți cei care iubesc cultura, arta românească și poezia marelui Mihai Eminescu.
Viaţa ne aduce uneori surprize pe cât de plăcute, pe atât de interesante. Într-o bună zi, la 16 iulie, m-am pomenit pe neaşteptate cu o delegaţie din Canada. Erau şase persoane – o familie din patru membri şi încă două persoane care îi însoţeau. S-au oprit mai întâi la primărie, de unde au fost îndreptaţi la mine. Oaspeţii de peste ocean sosiseră la Boian, îndemnaţi de dorinţa de a da de urma rudelor care au emigrat la începutul secolului trecut în Canada. Era vorba de familia Vasile şi Domnica Gorda. Ascultându-le rugămintea, mi-am amintit că am o carte în limba engleză despre boincenii emigraţi în Canada...
Că să nu mi se pună în cârcă niscaiva păcate sau insinuări că n-aş fi un cetăţean supus legilor statului nostru, precizez de la bun început: constatarea de mai sus nu-mi aparţine mie, ci israelianului Davidi Guy. Şi n-ar prezenta nici un interes, dacă acest Davidi Guy ar fi un simplu muritor, un ins din masa de oameni care, trăind într-o societate democratică, s-a folosit de dreptul de a-şi mai lua o cetăţenie. De fapt, până nu demult nimic nu-i marca notorietatea acestui tânăr, născut la Jaffa, Israel, deosebit de semenii săi doar prin pasiunea faţă de cinematografie.
O plimbare prin Cernăuţii lui Aron Pumnul, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Ion G. Sbiera, Eudoxiu Hurmuzachi şi a multor altor personalităţi, simbolurile deşteptării naţionale ale românilor ocupaţi, este inimaginabilă fără a ajunge şi la Boianul lui Ion Neculce, cea de-a doua moşie a marelui cronicar. Pământul de acolo are efectul unor moaşte, la care mergi să te închini şi să-i ceri alinare şi sprijin. Nu întâmplător, încă aproape două decenii în urmă, o icoană a Maicii Domnului de la Boian a început să lăcrimeze...
Când era gata să plece, a cuprins-o groaza în faţa necunoscutului, preferând să rămână în sărăcia ei. Nu s-a plâns niciodată că-i pare rău de ce-a făcut, că mai bine ar fi plecat. Numai sentimentul de vinovăţie pentru soarta fiilor a mistuit-o toată viaţă. Mai ales că şi tata, în clipe de disperare, când în anii foametei umbla prin Galiţia să schimbe lucrurile din casă pe câţiva cartofi sau mai târziu, când venea îngheţat de la tăiat pădure, îi reproşa „prostia” din tinereţe: „Scăpam de-atâtea nevoi, aveam să huzurim ca boierii în Canada, şi nici pe Ioniţă nu l-ar fi împuşcat ruşii...”
Nu demult, întâmplător, am recitit poeziile lui Grigore Vieru, care mi-au amintit de vatra strămoșească, de limba noastră cea dulce și melodioasă, de Patria-mamă, de mama - ființa dragă şi gingaşă….
De şaptezeci de ani, imediat după a doua ocupaţie sovietică, din partea de sud a provinciei basarabene ne parvin veşti numai şi numai proaste. De douăzeci de ani, mai exact, după proclamarea independenţei Ucrainei, ştirile de acolo sunt şi mai triste. Puţinele şcoli cu predare în limba română, ce au mai rămas în judeţele noastre de la sud, sunt închise, sunt ucrainizate sau rusificate...
După o zi plină de evenimente şi de soare, ziua a doua a debutat cu o ploaie rece şi mărunta, mocăneasca, parcă adusă de prin munții Maramureșului. Cu toate acestea spiritul românesc şi dorința de a fi împreună la această, deja tradițională, serbare românească de Ziua Europei, au adus marea bucurie în sufletele tuturor românilor, veniți de la sute de km pentru a sărbători românește.
Cele 3 zile românești de la Viena au debutat la 10 mai 2013 cu deschiderea lucrărilor Conferinţei Uniunii Internaţionale a Femeilor UNIFERO, desfăşurată la Ambasada României în Austria.
„În orice om o lume îşi face încercarea...”, scria Marele nostru Poet Mihai Eminescu. O lume, o întreagă conştiinţă umană prezintă şi figura proeminentă a prietenului nostru din Suceava, Mircea MOTRICI, aniversarea a 60-a a căruia am sărbătorit-o, duminica precedentă, la sediul ziarului „ZORILE BUCOVINEI” din Cernăuţi.
La 27 martie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău, organ legiuitor legal, făcând parte şi din contextul de atunci al formelor de manifestare politică democratică, a votat cu o majoritate absolută Unirea Basarabiei cu România. Pilda Basarabiei a urmat-o Ardealul şi Bucovina. Cum să uităm acest act? La 27 august 1989 o măreaţă Adunare Naţională a românilor din Basarabia, este vorba de aproape un milion de oameni adunaţi în Piaţa Centrală din Chişinău, a condamnat comunismul şi ocupaţiile ruseşti ale Basarabiei, a redat fiinţei româneşti de acolo adevărată limbă românească şi scrisul ei latin, şi a cerut reunirea Basarabiei cu România. Nimeni nu ar trebui să mai îndrăznească să spună azi că poporul român din Basarabia nu s-a sacrificat pentru întregirea neamului românesc, că el nu se sacrifică în continuare la cel mai atacat hotar al românităţii din toată istoria noastră milenară.
Deja cunoscut ca un reputat publicist la “Glasul”, la alte ziare şi reviste, ca lingvist şi autor al volumelor „Să citim, să scriem cu litere latine”, „Grafia latină pentru toţi”, „Nume proprii din alte limbi în context moldovenesc”, colegul nostru, Vlad Pohilă, după o zi de lucru la ziar, rămânea peste program, lucrând la viitorul volum „Mic dicţionar de nume proprii străine”, apărut după 1999 în mai multe ediţii. Ceea ce m-a (ne-a) frapat era modestia sa proverbială (despre care Grigore Vieru avea să spună: „Vlad Pohilă este un remarcabil lingvist, dar şi un strălucit publicist, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi...”) şi generozitatea.
Începând cu anii ’90 ai secolului trecut, timp de aproape două decenii pe calea undelor în casele noastre oaspete drag îl aveam pe Mircea Motrici, corespondent Radio România Actualităţi pentru judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi. Vocea lui inconfundabilă, cu un timbru foarte plăcut, ne aducea aproape zilnic veşti din zona Bucovinei.
Aceasta a fost tema principală, discutată în cadrul lucrărilor Congresului al IV-lea al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR), care s-a desfăşurat recent într-o minunată zonă turistică – localitatea Donji Milonovac din Valea Timocului, Serbia. Discuţia aprinsă au început-o Carolina JITARU, redactor, şi Vitalie ZÂGREA, redactorul-şef al Redacţiei Emisiuni în Limba Română a Postului de Radio „Ucraina Internaţional”, care, extrem de indignaţi, i-au informat pe cei prezenţi că un funcţionar din conducerea Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei le-a comunicat, la 1 aprilie curent, despre intenţia lichidării, de la 1 iunie a. c. , a redacţiei respective, care anul acesta împlineşte 45 de ani activitate, iar în prezent emite zilnic 4 ore şi jumătate.