...n-a putut stinge din pieptul pârjolit al lui Vasile SUCEVAN al lui Constantin din Sucevenii Hlibocii focul mistuitor al durerii.
Pentru orice copil mama este (ar trebui să fie) sfântă. Pentru Elena, însă, mama sa Eugenia este o adevărată mucenică, pentru că de la o vârstă fragedă, când era doar un copil fără de păcate, a trecut prin toate chinurile iadului siberian. Se gândeşte de pe acum ce surpriză să-i facă la 13 iulie, când scumpa ei mamă va împlini 85 de ani.
Cu durerea sfâşietoare a rănilor mereu sângerânde în piept, pricinuite de fiarele comuniste în primii ani de ocupaţie a ţinutului bucovinean, a ajuns la cei 80 de ani şi Vasile SUCEVAN al lui Constantin din Suceveni, raionul Hliboca, localitate din care peste 40 de familii au fost deportate în Siberia, Vorkuta, Donbas, stepele kazahe, au fost duşi la muncă silnică în lagărele bolşevice de pe ţărmurile lacului Onega.
Astfel sovieticii ne-au ”reeducat”, ca să uităm dorul de țară, grai și neam, să uităm că suntem români...
Stătea ca un semincer (adică ca un arbore bătrân, lăsat de sămânţă într-o pădure tăiată), rătăcit printre brazii mai tineri. Printre oamenii adunaţi acolo, Petru Huţanu era şi cel mai în vârstă, şi unicul care cunoaşte nu doar din auzite tragedia românilor de la Fântâna Albă, ci a fost la un pas de moarte în duminica de 1 aprilie 1941. Mai bine zis, a fost cu câţiva paşi mai în urmă de moarte, în acea zi viaţa datorând-o unei întâmplătoare întârzieri...
Comemorarea victimilor regimului totalitar comunist, masacrate la 1 aprilie 1941 la Varniţa, Fântâna Albă, ce a avut loc la 1 aprilie curent.
Românii bucovineni, în decursul istoriei zbuciumate, au fost oameni paşnici, harnici şi credincioşi, iubitori de libertate şi de adevăr. Dar aceste calităţi nu o dată le-au fost puse la încercare de cotropitori şi „eliberatori” de tot soiul. S-au „evidenţiat” la acest capitol sovieticii, care în 1940 ne-au „fericit” cu asuprirea lor declarată de ei drept „grijă, salvare, eliberare, fericire”. Doamne fereşte de asemenea „bunătăţi”, aduse peste noapte şi impuse bucovinenilor!
„N-am să uit până la moarte cât amar în suflet avea moşul Toader MINTENCU. Cu el s-a şi dus în mormânt, Dumnezeu să-l odihnească la loc de cinste, pe care într-adevăr îl merită, după chinurile petrecute în iadul pământesc. Şi cu toate că s-au scurs zeci de ani, nu putea uita calvarul petrecut în neagra străinătate, pe ţărmurile lacului Onega..."
după 70 de ani a unei copile din satul Bahrineşti din nordul Bucovinei, deportate în Kazahstan
...de la ultimul vagon până la ultima închisoare
Aniţa Nandriş, ţăranca din Mahala, devenită cunoscută lumii prin cartea sa „20 de ani în Siberia”, nu mai este o simplă muritoare care odihneşte în cimitirul din deal al satului, alături de cei trei fii aduşi teferi acasă din infernul de gheaţă al Siberiei.