
La 15 ianuarie a.c., în locul tradiţionalului festival de iarnă „Malanka Fest”, se va desfăşura festivalul de binefacere „Malanca Cernăuţeană - armatei ucrainene ”. Toate premiile băneşti de la acest concurs vor fi orientate în ajutorul militarilor bucovineni, aflaţi în Donbas, în zona desfășurării operaţiunii antiteroriste.
Aproape de un an Ucraina se află într-un război fără sfârșit cu „fratele mai mare”. În timpul, când în estul ţării copământenii noştri luptă pentru libertatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, uneori cu preţul vieţii, restul populaţiei, obişnuindu-se parcă cu acest război „fără de sfârşit”, îşi duc viaţa zi de zi, însă nu-i uită pe apărători, nu rămân pasivi, organizând diferite acţiuni şi festivaluri de binefacere, iar banii obținuți şi cei adunaţi de la bucovineni sunt alocaţi pentru ajutorul copământenilor ce luptă în est..
Recent, în incinta Primăriei Cernăuţiului, a avut loc o întâlnire, la care au participat reprezentanţi ai colectivelor Malăncilor din diferite sate din regiunea noastră, ai organizaţiilor voluntare, ai fondatorilor festivalului „Malanka Fest”, unde a fost discutată chestiunea necesităţii organizării în acest timp dificil pentru ţară, a unui asemenea eveniment ce prevede, de obicei, veselie şi glume. Majoritatea celor prezenţi la discuţie au hotărât ca acest festival să se desfăşoare într-un format de binefacere, iar banii să fie orientaţi în ajutorul militarilor bucovineni aflaţi în zona desfășurării operaţiunii antiteroriste.
Cu rugămintea de a organiza şi în anul curent festivalul Malăncilor s-au adresat şi participanţii la el din anii precedenţi, care în prezent se află pe câmpul de luptă, unii chiar îşi folosesc concediul pentru a se pregăti de acest eveniment pitoresc tradiţional.
Oleksandr Paskar, viceprimar al or. Cernăuţi, la o conferinţă recentă de presă, a accentuat faptul că în diferite perioade bucovinenii n-au renunţat la tradiţii, ci căutau în ele consolidare spirituală: „ În primul rând, Malanca reprezintă o artă populară, în al doilea, ea s-a desfășurat şi în timpuri dificile ale istoriei. De aceea, cred că Primăria or. Cernăuţi trebuie să susţină arta şi satira populară, orientată spre evenimentele din estul ţării.
Până în prezent 12 colective de Malănci au hotărât să participe la festivalul de binefacere „Malanca Cernăuţeană - armatei ucrainene”, accentuându-se mai mult pe motive folclorico-etnografice şi colinde tradiţionale.
Colectivul de malănci „Ceremşina” din s. Vaşkivţi, raionul Vijniţa, a decis să plece în zona desfăşurării operaţiunilor antiteroriste pentru a-i susţine moral şi spiritual pe acei, care luptă pentru pace în Ucraina.
ROMÂNII DIN HORBOVA VOR ADUCE…"CĂSUŢA BABEI CLOANŢA"
Românii din ţinut s-au evidențiat la fiecare ediţie a
festivalului „Malanca Fest”, ocupând locuri de frunte şi impresionând
locuitorii şi oaspeţii oraşului Cernăuţi nu numai prin costumaţie şi motivele Malăncii
tradiţionale, ci şi prin mecanisme speciale. Bunăoară, anul precedent, Malanca
din Horbova a meşterit un dragon uriaş
de 13 metri etc..
În anul curent, românii din s. Horbova, raionul Herţa, vor aduce la Malancă „Căsuţa Babei Cloanţa”. La fel ca şi în poveste, „căsuţa” va avea două picioare, iar în jurul ei, datorită unui scrânciob special, montat la acest mecanism, se va învârti Baba Cloanţa, rolul căreia va fi jucat de un tânăr. Construcţia a fost încercată la 1 ianuarie în acest sat.
Localnicii menţionează faptul, că, participând la acest festival de binefacere, îşi susţin consătenii, aflaţi pe frontul din estul Ucrainei. Sperăm că banii adunaţi vor salva multe vieţi ale bucovinenilor ce luptă în estul Ucrainei.
Diana TOMA
Foto şi video de autor