STATORNICI ÎN IUBIRE DE NEAM

Plânge codrul, plâng izvoarele, plânge dealul, plânge valea, plânge sufletul românului…Cât mai suflă pe la vetrele lor ţăranii de la coarnele plugului, dar cu dor de Ţară-n suflet,  nectarul graiului matern se păstrează în fagurele de miere al limbii române. Or, anume cei vârstnici sunt apostolii care veghează ca flacăra graiului străbun să nu se stingă la vetrele românilor înstrăinaţi de Ţară, dar statornici în iubire de Neam. Cel puţin astfel cred că ar trebui să fie, de altfel n-ar mai exista tineri români, contaminaţi de boala incurabilă a nepăsării şi înstrăinării de Limbă şi Neam. Precum e tânăra româncă Lenuţa din raionul Storojineţ, pe care am întâlnit-o săptămâna trecută, aflându-mă într-o deplasare de serviciu, care îşi ducea fiul „Mişucă”, adică Mihăiţă, la şcoala ucraineană din Pătrăuţii de Sus,  nefiindu-i o piedică în cale nici depărtarea de 2-3 kilometri, pe care trebuie s-o parcurgă pe jos în fiecare zi, împreună cu micuţul Mişucă. Regretabil, dar nu de dragul graiului matern, ci a unei limbi străine, căci tânăra mamă a decis că fiul „în Ucraina nu are nevoie de limba română”, de graiul strămoşilor. Români de la rădăcini şi ea, şi soţul, vor vorbi cu Mişucă, nu cu Mihăiţă, în ucraineană, la fel ca şi Maria din Bucovca, raionul Herţa, care îşi ducea fiul la şcoala ucraineană din Tureatca, raionul Herţa, din aceeaşi considerente: „ca el să aibă viitor…”. Iar coborând din maşină ne-a spus: „Se munţăneşte fain că ne-aţi luat”.Apropo, nici nu e de mirare că aceste tinere, fără nici un simţ al valorilor naţionale, îşi trădează Neamul, înstrăinându-şi odraslele de graiul străbun. Evident, rădăcinile acestui rău pornesc, totuşi, din familie – de la părinţi şi bunei, de la cei şapte ani de-acasă, care le lipsesc şi, desigur, din şcoală, de la iubiţii şi stimaţii profesori. Dar ce poţi cere de la un dascăl lipsit de „suflet”, care nu abonează un ziar în limba română, decât cele în ucraineană ce i se vâră pe gât, căci oricum, ţăranii fără carte, de la coada sapei, sunt acei care ne abonează, ne citesc şi preţuiesc, sufletul cărora plânge pentru limba strămoşilor. Şi nu m-a mirat când factorii poştali mai de la toate oficiile poştale din regiune au repetat aceste triste mărturisiri.

Adevărul e că cei mai straşnici şi distrugători ani pentru românii bucovineni băştinaşi, răpiţi de la sânul ţării, au fost nu anii regimului totalitar, când erau distruşi trupeşte, cel mai îngrozitor e în prezent, când românul e distrus spiritual, rămâne fără suflet – graiul matern, îşi trădează idealurile pentru care au murit înaintaşii. Dar despre ce idealuri să mai vorbim, când totul se cumpără şi se vinde?

DUPĂ NOUR ŞI FURTUNĂ, VINE VREME BUNĂ

Statornici în iubirea de Neam şi Grai au rămas, în deosebi, bătrânii. Cu lacrimi în ochi Margarinta COZMA din s. Mogoşeşti, raionul Herţa, care a crescut şi educat 7 copii, s-a destăinuit: „La mine în suflet stă o rană pentru neamul nostru.  Am trecut prin multe greutăţi şi nedreptăţi, am suferit mult cu toţii, însă după nour şi furtună, vine vreme bună. Se va însenina şi cerul nostru. Anul acesta, la 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, aflându-mă la  restaurantul fiului Dragoş, m-am apropiat de dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, şi am felicitat-o, cerându-mi scuze pentru îndrăzneală şi bucurându-mă din suflet că am ajuns această zi măreaţă – să sărbătoresc şi eu  Ziua Unirii României Mari”.

Cu toate că e în prag octogenar, abonează şi citeşte  din scoarţă în scoarţă „Zorile Bucovinei”, insistă să fie abonată la această publicaţie îndrăgită: „Abonez şi ziarul raional, căci suntem obligaţi, fiindcă e ziarul nostru …, dar „Zorile Bucovinei” îl abonez pentru suflet, nu lipseşte de peste 30 de ani din casa mea. Îl citesc din scoarţă în scoarţă, căci e foarte interesant, apoi şi Cartea Sfântă. În primul rând, îi spun poştăriţei să mă aboneze la „Zorile Bucovinei”. La fel şi Vasile LUNCAŞU şi încă mulţi români din raionul Herţa şi nu numai, după cum  ne-a mărturisit factoriţa Nadejda Miron, insistă să fie abonaţi la ziarul lor îndrăgit - „Dacă am spus „Zorile Bucovinei”, atunci „Zorile”… şi nu altă publicaţie, îmi spune Vasile Luncaşu”. De-o viaţă s-a înfrăţit cu „Zorile Bucovinei” şi Gheorghe Rotar, şi Dumitru Bodnar din Bucovca  Herţei. Ultimul, care a trăit şi a văzut multe,  se cutremură când citeşte despre infernul de pe frontul din Donbas.

Ce-i drept, în pelerinajul nostru pe la oficiile poştale din ţinut – Mahala, raionul Noua Suliţă (şefă Maria Harabagiu), Cupca, raionul Hliboca (şefă Eugenia Lazurca), Pătrăuţii de Jos  (şefă Maria Tarnoveţca), raionul Storojineţ, Buda Mare (şefă Maria Bilea), Târnauca (şefă Aurica Pupăza), raionul Herţa, aveam să aflăm nu doar fapte ce ne-au luminat cu bucurii sufletul că românii noştri din raioanele cu populaţie românească –  Storojineţ, Noua Suliţă, Hliboca, Herţa abonează cu plăcere „Zorile Bucovinei”, ci şi nu prea îmbucurătoare. De exemplu, la Voloca, unde majoritatea românilor insistă să aboneze „Zorile Bucovinei”, colaboratori ai ziarului de limbă ucraineană „Буковина” i-au povăţuit pe poştaşi să nu aboneze atâtea numere de „Zorile Bucovinei”, ci publicaţia lor. Iar la Mahala, raionul Noua Suliţă, precum şi la Târnauca, raionul Herţa, factorii poştali ne-au întâmpinat cam întristaţi şi supăraţi. Aveam să aflăm şi motivul – lucrătorii unui ziar românesc regional „independent”, cu patron bogat, le plătesc câte 5 grivne pentru fiecare număr abonat de ziar. „Mulţumirea” şefului-businessman a ajuns, după cum am aflat, mai la toate oficiile poştale din cele 4 raioane cu populaţie românească, la unele dintre ele, unde erau 1-2 numere de ziar, ajungând chiar până la 10 grivne şi ceainic electric.

De altfel, nu ne-a supărat deloc generozitatea businessmanului, ci dimpotrivă, ne-am bucurat pentru prietenii noştri –  poştaşii, cărora le mulţumim din suflet pentru munca neprecupeţită, că pe ploaie, ger, furtună şi viscol, cu desaga încărcată cu ziare, veşti bune de la „Zorile Bucovinei”, bat la uşile oamenilor, iar abonaţilor –  că ne preţuiesc munca şi iubesc publicaţia.

Mai mult, la Oficiul Poştal din Mahala, ne aştepta de-acum şefa din raion, dna Margareta Bilâc, declarând că menţionarea cu premii a factorilor poştali, fie ea chiar şi modestă de tot, e considerată corupţie, informându-ne că Fondul de Pensii nu are dreptul să-i lipsească pe pensionari de dorinţa de a alege unde să primească pensiile – la oficiile poştale sau la instituţiile bancare.

Evident, mai convenabil pentru pensionari e ca poştaşul să le aducă banii acasă, dar nu ei bolnavi şi bătrâni să meargă la bancă ce de multe ori e în satul vecin, unde sunt nevoiţi să se deplaseze de câteva ori, fiindcă banii nu sunt transferaţi la timp. Oamenii trebuie să ştie să-şi apere drepturile şi nimeni nu-i poate impune să facă ceea ce nu doresc, să-i oblige să-şi primească pensiile la bancă, să aboneze ziarul impus.

Deci, dragi români! Insistaţi să fiţi abonaţi la ziarul preferat şi cel mai bine e să vă aducă poştaşii pensiile acasă.

Felicia NICHITA-TOMA