29 iunie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN TEMPLUL MAGULUI VÂNĂTOR DE CLIPE

2 decembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Îl numim cu drag „maestru”, ne bucurăm când îl întâlnim la sărbătorile noastre de suflet, sau oriunde cu alte ocazii. Nu ne ferim când îndreaptă spre noi nelipsitu-i însoţitor – aparatul fotografic. Or, ştim că, nimerind în obiectivul maestrului Vasile Paladean, vom apărea în imaginile sale frumoşi şi luminoşi, chiar mult mai frumoşi decât suntem în realitate. Să nu le fie cu banat altor maeştri în ale fotografiei, dar calitatea ce-l marchează îndeosebi pe Vasile Paladean este talentul de a pune în valoare frumuseţea lăuntrică a omului. Ca un adevărat mag, el se pricepe să adauge nuanţe agreabile chipurilor surprinse, să le atribuie ceva din limpezimea unei dimineţi de Florar, o aură neobservată de ochii nepoetici.

Prin prisma unei fermecătoare transfigurări ne-au reapărut făpturile omeneşti, peisajele, monumentele de arhitectură şi alte lucruri de valoare, imortalizate de obiectivul său fotografic, pe care le-a selectat din miile de fotografii, pentru vernisajul găzduit de Muzeul de Artă din Cernăuţi. Inaugurată în preajma Zilei Naţionale a României, expoziţia a fost ca un preludiu la Sărbătoarea Unirii, când şi în suflete românilor noştri doineşte numai bucuria. A doua zi, luni, aveau să ni se întretaie cărările, întrupate într-un drum de flori, spre statuia lui Mihai Eminescu. Dar până la acele clipe înălţătoare ne-a dăruit ofranda sufletului acest bărbat împătimit de fotografie sau, mai bine zis, obsedat de dorinţa de a face lumea mai bună printr-o simplă apăsare pe butonul aparatului fotografic.

De fapt, doar unui neiniţiat i se pare lucru uşor şi simplu pasiunea căreia Vasile Paladean i se consacră încă dintr-un alt secol, când la Ostriţa sa natală nici de lumină electrică nu se pomenea. La inaugurarea expoziţiei s-a adunat un public sensibil, cu bun gust artistic şi capacitatea pătrunderii în esenţa artei sale. Aceasta s-a evidenţiat în aprecierile dnei directoare a Muzeului de Artă, Inna Kiţu, reprezentantului Consulatului General al României la Cernăuţi, Edmond Neagoe, oamenilor de cultură şi de litere, care, adunaţi într-un singur cuvânt, îi sunt prieteni. Mulţumindu-i în numele Consulatului General al României la Cernăuţi, dl Edmond Neagoe a mărturisit că este încântat şi se închină în faţa acestui templul de frumuseţe pe care-l aduce maestrul, împreună cu alţi fotografi membri ai clubului „Pozitiv” din Cernăuţi: „Şi mai înainte, prin colaborarea cu Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Fotografilor Profesionişti din România, dl Vasile Paladean a unit aceste două popoare vecine şi din ce în ce mai apropiate. Arta sa fără de frontiere, mesajele fotografiilor sale ne fac mai uniţi. La Vasile Paladean fotografia bucovineană devine universală. Sunt fericit că pot să descopăr împreună cu dumneavoastră frumuseţea limbii române şi a acestui popor de români din nordul Bucovinei”.

Revelaţiile sale după contemplarea celor 52 de lucrări expuse le-a împărtăşit preşedintele Societăţii Ziariştilor Români Independenţi, Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, evidenţiind că Vasile Paladean este întotdeauna binevenit şi găzduit cu drag în paginile ziarului nostru, mai ales că face parte din familia Societăţii noastre de ziarişti independenţi. Oameni ca Vasile Paladean ne reprezintă cu cinste în faţa altor neamuri, el fiind respectat mai cu seamă în mediul artiştilor fotografi ucraineni. Cu afecţiune frăţească despre colegul său, despre români şi România a vorbit Igor Timofiiciuk, preşedintele fotoclubului „Pozitiv”: „Am văzut România cu ochii lui Vasile Paladean, am îndrăgit-o cu inima lui. Datorită lui mi-am schimbat viziunea despre fotografie, am participat la concursuri internaţionale, iar clubul nostru a devenit cunoscut în Europa, întreţine strânse legături de prietenie cu diverse cluburi fotografice din România”.

Scriitorul Ilie T. Zegrea, martor al peregrinărilor maestrului fotograf şi „naşterii” unor secvenţe devenite adevărate opere de artă, a dezvăluit momente doar de el cunoscute, apreciindu-i lucrările expuse drept poeme în imagini, create, văzute, de un ochi de poet. Criticul literar Ştefan Broască, arhivistul Stepan Karaciko, politologul Serghei Hacman, care-i este apropiat şi ca consătean, i-au lăudat talentul de portretist, ce străbate din galeria de personaje pitoreşti şi denotă iscusinţa de a surprinde momentele cele mai reprezentative.

Retrăgându-mă în galeria chipurilor de bătrâni cuminţi şi îngânduraţi, am dat mâna cu poeta şi interpreta populară Gheorghina Pascal din Ropcea. Stătea în faţa unui portret, din care ne privea aceeaşi şi totodată altă Gheorghină – înnobilată de o aură binecuvântată. Mai sus, dintr-un câmp cu flori din Valea Cosminului, ne zâmbea soţia fotografului, Claudia – doamna care nu numai că rabdă resemnată pasiunea bărbatului, dar o şi încurajează. Se pricepe să-l liniştească când îl vede încins în frământări. Fără îndoială, e şi meritul ei că oamenii, păsările, orice vietate din imaginile lui Vasile Paladean iradiază fluizii fericirii. Înzestrat cu harul de a fixa fracţiuni de secundă, a focaliza în lumină un zâmbet, o privire, o uimire, prin arta sa el exprimă adevărul. De aceea, mai mult decât pe peisaje şi compoziţii statice, pune preţ pe chipuri omeneşti, pe expresiile lor, care îl fac pe privitor să rămână vrăjit în faţa imaginilor şi să comunice, de la inimă la inimă, cu minunile lumii.

Maria TOACĂ