Cu 10 ani în urmă, la 11 noiembrie, pentru prima dată, pe turnul Primăriei oraşului Cernăuţi s-a ridicat un trompetist, îmbrăcat în haine naţionale, pentru a interpreta unul din cele mai populare cântece bucovinene – „Maricika” de Stepan Sabadaş, fapt ce a devenit cartea de vizită a centrului nostru regional.
Deci, tradiţional, la ora 12.00, locuitorii şi oaspeţii oraşului au posibilitatea să asculte această melodie populară, interpretată cu măiestrie de trompetistul Vasyl Kozak, care zilnic se ridică pe cele 126 de trepte ale turnului Primăriei Cernăuţiului, de unde şi răsună acest vestit în întreaga lume cântec.
Cu
ocazia acestui eveniment important din viaţa oraşului, Maria Porciuk,
vice-primar al or. Cernăuţi, i-a înmânat
muzicantului un premiu în forma simbolului primăriei. Iar Vasyl Kozak a
menţionat faptul, că turiştii doresc să privească Cernăuţiul de la înălţimea
zborului păsării pentru a admira panorama oraşului, dar aceasta nu e posibil acum, deoarece lipsesc
condiţiile pentru efectuarea unor asemenea excursii. Însă în viitor se
planifică organizarea lor pentru o sumă simbolică de bani.
Diana TOMA