16 septembrie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Așa e într-o țară în care e război!!! Unii supraviețuiesc, alții se lăfăiesc!! Ca „slujitor al poporului” (oamenii simpli au o pensie minimă de 3000 grn (60 euro), deputatul Bojîk din Bucovina a primit peste 500.000 de grivne (10 mii euro) compensație pentru concediul nefolosit, iar Mazurașu – 391.000 (aproximativ 8 mii euro)

16 septembrie 2026 р. | Categorie: Bucovina

Așa e într-o țară în care e război!!!  Unii supraviețuiesc, alții se lăfăiesc!!  Ca „slujitor al poporului” (oamenii simpli au o pensie minimă de 3000 grn (60 euro),  deputatul Bojîk din Bucovina a primit peste 500.000 de grivne (10 mii euro) compensație pentru concediul nefolosit, iar Mazurașu – 391.000 (aproximativ 8 mii euro)

Deputatul poporului din partea partidului „Slujitorul poporului” ,  Valerii Bojîk, care a candidat pentru Rada Supremă din partea  regiunii Cernăuți, a primit una dintre cele mai mari compensații pentru concediul nefolosit.

Potrivit unui material analitic al mișcării „Cesno”, cea mai mare compensație a primit-o deputatul Serhii Minko, din partea partidului „Dovira” – 580.000 de grivne, scrie Zaxid.net.

Pe lângă acesta, compensații de peste jumătate de milion de grivne pentru concedii au primit deputații din „Sluha Narodu” Andrii Kloçko (548.000 de grivne) și Valerii Bojîk (528.000 de grivne), precum și fostul lor coleg de partid Oleksandr Iurcenko (522.000 de grivne).

Alți câteva zeci de deputați au primit compensații cuprinse între 270.000 și 500.000 de grivne. De exemplu, deputatul din regiunea Cernăuți Gheorhii Mazurașu a primit 391.000 de grivne, scrie BukInfo..

Reamintim că, la sfârșitul anului 2025, deputații poporului și-au acordat o compensație suplimentară pentru zilele de concediu nefolosite. Potrivit legii, deputații au dreptul la 45 de zile de concediu anual plătit în perioada dintre sesiunile parlamentare. Însă, din cauza legii marțiale, Rada Supremă funcționează într-un regim în care are loc o singură ședință, astfel că deputații nu beneficiază practic de concediu. Din acest motiv, parlamentarii au modificat legislația pentru a putea primi compensații.

De asemenea, Valerii Bojîk este în prezent vicepreședinte al Comisiei pentru politica juridică din cadrul Radei Supreme. Anterior, în 2015, el a fondat societatea pe acțiuni „Femida Grup”, care activează în domeniul avocaturii. În 2017, Valerii Bojîk a devenit unul dintre fondatorii organizației caritabile „Fundația Caritabilă a Consiliului Avocaților din regiunea Cernăuți”. În iulie 2019, el a participat la alegerile pentru Rada Supremă în circumscripția din orașul Novodnistrovsk. Pentru Valerii Bojîk au votat peste 51% dintre alegători.

În declarația sa pentru anul 2025, Valerii Bojîk a menționat că deține un teren în satul Kadubivți și un spațiu nerezidențial în Cernăuți. Soția sa, Natalia Vdovîcenko, deține un apartament în Kiev și două locuri de parcare.

Deputatul a declarat venituri salariale de peste 700.000 de grivne, iar soția sa a obținut 1,2 milioane de grivne din activități antreprenoriale. În numerar, Valerii Bojîk păstrează 65.000 de euro și 83.000 de dolari

 

Zorile Bucovinei