
CORUL DE COPII ”ARMONIA”
Voloca este o vatră românească, un adevărat leagăn al talentelor, un loc în care cântecul nu este doar artă, ci parte din sufletul comunității. Aici, melodia s-a păstrat cu sfințenie, asemenea unei moșteniri de preț, transmisă din casă în casă, din generație în generație. Iar astăzi, pe scena din Voloca excelează o nouă generație de copii și tineri, purtând în glas ecoul celor de odinioară și ducând mai departe, cu emoție și mândrie, frumoasa tradiție muzicală a Volocii.
Astfel, în anul 2023, Societatea Muzicienilor Români din Ucraina „Armonia” a pus temelia unui nou și frumos început artistic – Corul de copii „Armonia”, cu sediul în satul Voloca.
Astăzi, corul reunește aproximativ 60 de copii talentați din comuna teritorială Voloca – satele Voloca și Hrușăuți –, uniți prin dragostea pentru cântec, tradiție și frumusețea muzicii românești.
Din sânul acestui cor au prins viață mai multe formații vocale, care dau glas sensibilității și talentului copiilor din această parte a Bucovinei istorice:
Săptămână de săptămână, la Voloca, glasurile copiilor se unesc la repetiții, iar cântecul devine și o școală a disciplinei, a prieteniei și a iubirii față de tradițiile strămoșești.
Corul de copii „Armonia” și ansamblurile sale sunt prezențe vii în viața culturală a comunității. Participă cu bucurie la cele mai importante manifestări din comună – Hramul satului, Ziua Roadei, Ziua Învățătorului, sărbătorile de iarnă și alte evenimente culturale, ducând pe scenă prospețimea glasurilor tinere și frumusețea cântecului românesc.
În ultimii trei ani, tinerii artiști din „Armonia” au trecut și dincolo de hotarele comunității și ale regiunii, participând la numeroase manifestări culturale din Ucraina și România. Munca lor a fost răsplătită cu rezultate frumoase, printre care se numără Trofeul și Premiul I obținute la Festivalul-Concurs Internațional de Tradiții și Obiceiuri „Moșteniri din străbuni în Valea Siretului”, desfășurat în comuna Hânțești.
Voloca este, de-a lungul timpului, un adevărat izvor de talente muzicale. Aici cântecul a fost păstrat ca o moștenire de familie și de neam, transmis din generație în generație. Iar astăzi, pe scenă urcă o nouă generație de copii și adolescenți care duc mai departe această frumoasă tradiție.
Printre tinerele talente ale Corului de copii „Armonia” se numără Xenia Asàvoaie, Dumitru Paulencu, Daria Popovici, Sofia Penteleiciuc, Gabriel Penteleiciuc, Sandra Hlopina, Anastasia Nichita și Sofia Hupca – nume care încep să se facă auzite prin sensibilitatea vocilor, pasiunea pentru cântec și bucuria de a reprezenta comunitatea natală.
În spatele acestor reușite se află munca, răbdarea și dăruirea dirijorilor și conducătorilor artistici Luminița Demianic și Dumitru Caulea, care modelează cu grijă vocile copiilor și le deschid drumul spre scenă.
Corul „Armonia” este mai mult decât un cor de copii. Este un loc în care cresc glasuri, se nasc talente și se păstrează o moștenire culturală. Este cântecul Volocii dus mai departe prin glasuri curate și tinere, care poartă în ele sufletul Bucovinei și dorința de a păstra vie frumusețea tradițiilor românești.
Diana Toma, Zorile Bucovinei, 2026