04 septembrie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

În regiunea Odesa, rușii au lovit un depozit: sunt persoane rănite

4 septembrie 2026 р. | Categorie: Noutăţi

În regiunea Odesa, rușii au lovit un depozit: sunt persoane rănite

În regiunea Odesa, forțele ruse au atacat infrastructura civilă. Două persoane au fost rănite, iar mai multe camioane au luat foc.

Despre acest lucru informează Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS).

Au fost avariate ferestrele și fațada unei clădiri de depozit, iar cinci camioane au fost cuprinse de flăcări, informează DSNS.

Din cauza unei noi alerte aeriene, salvatorii au fost nevoiți să se retragă într-o zonă sigură. În acest timp, forțele ruse au lansat un nou atac asupra aceleiași locații. Au izbucnit incendii la încă două camioane și un microbuz.

„În pofida pericolului, salvatorii au reușit să lichideze toate focarele de incendiu. La operațiune au participat 42 de pompieri și 9 autospeciale, precum și 6 angajați ai echipelor locale de pompieri”, se arată în comunicatul DSNS.

De reținut:

În urma unui atac rusesc, a izbucnit un incendiu și la una dintre întreprinderile industriale din regiune.

De asemenea, în urma atacului masiv lansat de Rusia, în dimineața zilei de 4 septembrie au fost raportate noi întreruperi ale energiei electrice în patru regiuni ale Ucrainei.

Zorile Bucovinei cu referire la Ukrainska pravda, TSN ua.