În fagurele limbii române, cu speranță în anul ce vine, a răsunat primul clopoțel la Liceul din vechea și româneasca vatră, comuna Voloca pe Derelui

2 septembrie 2026 р. | Categorie: Cultură

În fagurele limbii române, cu speranță în anul ce vine, a răsunat primul clopoțel la Liceul din vechea și româneasca vatră , comuna Voloca pe Derelui

„Pentru mine școala a însemnat frumusețea unui copac sădit de altul în mine”, scria Nichita Stănescu. Și pentru mine, școala a însemnat IUBIRE – rădăcina nevăzută și puternică a arborelui neamului, care își înalță ramurile spre lumină și își poartă rodul din generație în generație. Iubire față de Mamă, față de Dascăl, față de Limbă și Neam, față de Cartea Românească, față de tot ceea ce a răsărit, a înflorit și a dăinuit de-a lungul veacurilor sub semnul sfânt al Datinii Străbune.

Deși avem rădăcinile adânc înfipte, de veacuri, în acest pământ străbun, ceea ce se întâmplă în ultima vreme cu școlile noastre românești și cu limba română nu poate decât să trezească neliniște, tristețe. Rămâne, deocamdată, fără răspuns întrebarea care apasă sufletele noastre: ce va fi din 2027, când, din cele 34 de licee cu limba română de predare, vom mai rămâne doar cu opt?

Și totuși, la Voloca, speranța nu s-a stins.

De-a lungul sutelor de ani, volocenii au vegheat cu sfințenie la altarul Graiului Matern, păstrând în inimă dragostea pentru valorile naționale, pentru credință, tradiție și rădăcinile din care își trag seva. Aici, la Liceul din Voloca, dascăli de aleasă vrednicie continuă să păzească lumina Graiului Matern și să o așeze, cu răbdare și dăruire, în sufletele copiilor.

Noi, cei care am trecut cândva prin băncile acestei școli, le mulțumim pentru străduința lor neobosită, pentru că îi învață pe copii în limba română, în graiul strămoșilor, în limba care ne-a legănat copilăria și ne-a spus, peste veacuri, cine suntem.

Or, aici, în nordul istoric al Bucovinei, în comuna Voloca pe Derelui, limba română este la ea acasă.

Aici, în această adevărată oază de românitate, înconjurată de sate românești peste care vremurile au așternut haina ucrainizării, primul clopoțel a răsunat din nou cu emoție, cu bucurie și cu speranță.

Cu bucuria tinerilor reîntorși din vacanța de vară și cu emoția aceea curată, aproape nepământeană, a prichindeilor din clasa întâi, care au pășit pentru prima dată pragul școlii. Pentru ei, lumea se deschide acum ca o carte nescrisă. Iar fiecare literă, fiecare cuvânt și fiecare cântec învățat în limba strămoșilor poate deveni o punte spre viitor.

Dar, dincolo de emoția acestei zile, în inimile tuturor a rămas și o speranță: ca, din 2027, Liceul din Voloca să rămână liceu cu limba română de predare, să nu fie coborât în rang de gimnaziu, iar copiii acestei străvechi vetre românești să-și poată continua studiile în limba maternă.

Acum, când orizontul viitorului li se deschide larg înainte, iar inimile le bat mai puternic ca niciodată, clipele trăite în școală devin tot mai prețioase, mai încărcate de emoție. Pentru că școala nu este doar o clădire. Este memorie, este lumină, este început. Este locul în care un copil învață nu doar să scrie și să citească, ci și să-și rostească, fără teamă, identitatea.

O rugăciune pentru început de drum

Ziua Cunoștințelor la Liceul cu limba română de predare din Voloca a început sub semnul credinței, cu rugăciunea „Tatăl Nostru” și cu binecuvântarea vrednicului slujitor la altarul Credinței și Neamului, Sfinția Sa Ion Gorda, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”.

Prin darul său haric de a rosti cuvântul dumnezeiesc cu căldură și înțelepciune, părintele i-a îndemnat pe școlari să pășească pe drumul învățăturii cu credință, ascultare și muncă stăruitoare, să-și cinstească părinții și dascălii, să respecte oamenii vârstnici și să nu uite niciodată că adevărata carte a vieții se scrie cu trudă, cu răbdare și cu suflet.

Având drept liant dragostea pentru Cuvântul Matern, cel mai de frunte gospodar al comunei, Valentin Hlopina, priceput și harnic administrator al comunității, precum și directorul Liceului, Marin Guralic, i-au felicitat pe elevi și pe dascăli cu prilejul noului an de învățământ, urându-le sănătate, izbândă, cunoștințe temeinice și cât mai multe rezultate frumoase la învățătură.

La Voloca, această oază de românism în care tezaurul folcloric își continuă rostirea prin veacuri, prin cântec, datină și cuvânt matern, trecutul nu este o simplă amintire. El trăiește în oameni, în case, în biserici, în școală și în limba care se aude zi de zi.

Iar Ștefan cel Mare și Sfânt, voievodul Moldovei, pare să străjuiască, simbolic, la hotarele acestei limbi și ale acestei memorii. Elevii de aici cunosc cu desăvârșire atât limba strămoșilor – ROMÂNA, cât și limba oficială a statului – UCRAINEANA, dovedind prin propria lor devenire că a-ți cunoaște limba maternă nu înseamnă să te închizi în trecut, ci să-ți deschizi mai larg porțile către viitor.

Primul clopoțel – un legământ cu viitorul

În cadrul careului festiv, prichindeii claselor întâi, îndrumați de învățătoare , au pășit în universul școlar cu un recital de poezii și cântece dedicate Zilei Cunoștințelor.

Au fost emoții, zâmbete, flori și glasuri tremurătoare, dar pline de lumină – acele clipe pe care copilăria le păstrează pentru totdeauna în  cele mai tainice adâncuri ale sufletului.

Câțiva elevi din clasa a XI-a au depus flori la bustul lui Ștefan cel Mare din curtea școlii, evocând memoria marelui voievod, omagiat aici, an de an, la 26 octombrie, cu prilejul comemorării glorioasei victoriei din Codrii Cosminului.

Și apoi a răsunat clopoțelul.

Un sunet limpede, cristalin, care a chemat copiii spre sălile de clasă și spre un nou an de învățătură.

Peste 330 de elevi vor păși în acest an pragurile claselor frumos renovate și amenajate, pregătite să le primească visele, întrebările și năzuințele, în conformitate cu noua programă de învățământ.

Cum va fi însă drumul acestui an depinde, în mare măsură, de direcția imprimată de conducerea școlii, de dăruirea profesorilor și de așteptările și doleanțele părinților. Pentru că educația adevărată se clădește împreună – prin școală, familie și comunitate.

Iar noi, cei care purtăm în suflet amintirea acestei școli, le dorim elevilor și distinșilor lor profesori un început de an luminos, rodnic și plin de izbânzi. Să le fie cartea călăuză, dascălul – lumină, iar școala – a doua casă.

Să aibă parte de un an de studii temeinic, de multe împliniri și de cât mai mulți ani înainte, trăiți în spiritul valorilor identitare și al respectului pentru moștenirea primită de la înaintași.

Iar Limba Română, asemenea unei mame care și-a așteptat copiii prin toate furtunile istoriei, să rămână mereu Acasă, la loc de cinste – în fruntea mesei, în fruntea inimii, în fruntea cărții și a școlii.

Așa cum a fost în cele mai vitrege clipe ale zbuciumatei noastre Bucovine. Așa cum a fost în graiul bunicilor și străbunicilor. Așa cum trebuie să fie și pentru copiii de astăzi.

Și să dea Dumnezeu ca, și după 2027, clopoțelul de la Voloca să răsune în aceeași limbă în care au rostit primele  cuvinte  generații întregi de copii – în sfântul grai românesc.

Pentru că, atâta vreme cât un copil își poate rosti limba maternă, cât timp un dascăl o poate preda și cât timp o școală o poate păstra vie, rădăcina neamului nu se usucă, iar lumina nu se stinge.

Felicia Nichita Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți