
În ziua în care limba română a fost sărbătorită pentru prima dată oficial în Ucraina, cântecul memoria a venit ca o confirmare simplă și luminoasă: limba, tradiția și cultura trăiesc atât timp cât există oameni care le iubesc și le duc mai departe.
FilarmonicaRegională deStatdinCernăuți a devenit o adevărată casă a culturii românești, găzduind un concert de aleasă ținută artistică, în cadrul căruia au urcat pe scenă colective artistice din întreaga regiune.
ZiuaLimbiiRomâne, sărbătorită pentru prima dată oficial în Ucraina, a fost celebrată la Cernăuți prin cântec, tradiție și frumusețe românească.
În această zi cu o încărcătură simbolică aparte, Filarmonica Regională de Stat din Cernăuți a devenit o adevărată casă a culturii românești, găzduind un concert de aleasă ținută artistică, în cadrul căruia au urcat pe scenă colective artistice din întreaga regiune.
A fost o sărbătoare în care limba română a prins glas prin cântec, iar tradiția și-a îmbrăcat cele mai frumoase straie. Fiecare formație, fiecare interpret și fiecare acord au adus în fața publicului o parte din sufletul satelor românești din Bucovina – un patrimoniu viu, păstrat cu dragoste și transmis cu grijă din generație în generație.
Evenimentul, organizat de Administrația Militară Regională a impresionat publicul spectator prin bogăția programului artistic, prin autenticitatea interpretărilor și prin emoția cu care au fost rostite și cântate valorile noastre identitare.
Printre cei care au adus pe scena Filarmonicii parfumul vetrei strămoșești s-au numărat incomparabilii membri ai Ansamblului etnofolcloric model din Ropcea, condus de îndrăgita cântăreața Victoria Costinean, Fprmația”Perla” a Școlii Populare de Artă Cernăuți, director Iurie Levcic, ”Țărăncuțele” din Marțenita cu vestita lor solistă și conducătoare artistică Sofia Roșca, ansamblul de dans ”Mugurel” din Pătrăuții de Jos, dansatorii din Marșenița și Miorița din Boian,a lui Serghei Poclitar, din Horbova, cântăreața Natalia Andrieș, etc, adevărați purtători de datini, cântece și comori ale spiritualității populare românești.
Venit dintr-un sat în care tradiția nu este doar amintire, ci parte firească din viața de zi cu zi, „Izvoraș” a adus în fața spectatorilor glasul autentic al Bucovinei, acea muzică născută din dor, din bucurie, din credință și din legătura adâncă a omului cu pământul său.
Pe scena Filarmonicii, cântecul lor a fost mai mult decât un moment artistic. A fost o mărturisire de identitate, o punte nevăzută între trecut și prezent, între generațiile care au păstrat datina și tinerii care o duc mai departe.
În acordurile cântecului popular, publicul a putut simți, pentru câteva clipe, parfumul caselor de odinioară, glasul șezătorilor, bucuria sărbătorilor și dorul celor plecați departe.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase rosturi ale culturii: să păstreze vie memoria unui neam atunci când timpul încearcă să o acopere cu uitare.
Iar în ziua în care limba română a fost sărbătorită pentru prima dată oficial în Ucraina, cântecul memoria a venit ca o confirmare simplă și luminoasă: limba, tradiția și cultura trăiesc atât timp cât există oameni care le iubesc și le duc mai departe.
Seara de la Filarmonica din Cernăuți a fos nu doar un concert, ci o adevărată sărbătoare a sufletului românesc din Bucovina – o întâlnire între generații, între sate și oameni, între memoria străbună și speranța zilei de mâine.
Iar cântecul care s-a înălțat în această zi din inimile artiștilor a rămas, fără îndoială, acolo unde trebuie să rămână orice cântec adevărat: în sufletul celor care îl ascultă și în memoria celor care îl vor auzi.
Felicia Nichita-TomaZorile Bucovinei