22 august 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

La Lviv, un bărbat a înjunghiat mortal un militar din cadrul Centrului de recrutare

22 august 2026 р. | Categorie: Noutăţi

La Lviv, în seara zilei de 21 august, în timpul unor acțiuni de informare a populației și de verificare a documentelor de evidență militară, un bărbat a atacat cu un cuțit un militar din cadrul Centrului raional de recrutare și asistență socială (TCC și SP) Lîceakiv–Zaliznîci.

Militarul, în vârstă de 55 de ani, a fost grav rănit și a decedat în ambulanță, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici.

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, incidentul a avut loc pe strada Stepan Bandera, în timpul unei patrulări planificate și al acțiunilor de informare privind mobilizarea. În momentul verificării documentelor militare, un locuitor al Lvivului, în vârstă de 25 de ani, a scos pe neașteptate un cuțit și l-a lovit pe militar, scrie BukInfo.

Din grupul care desfășura acțiunile de informare făcea parte și un polițist. Pentru a înlătura amenințarea la adresa vieții și sănătății militarului, acesta a folosit arma de serviciu și a tras două focuri de armă. Atacatorul a fost rănit la picior și transportat la spital.

Ulterior, șeful Administrației Militare Regionale Lviv, Maksym Kozyțkyi, a confirmat că militarul TCC a murit în ambulanță, în ciuda eforturilor medicilor, iar atacatorul a fost reținut.

La fața locului au intervenit grupul operativ de investigații al Direcției de Poliție nr. 1 din cadrul Poliției raionale, patrule de poliție și alte servicii specializate. Oamenii legii stabilesc în prezent toate circumstanțele incidentului.

Deocamdată, autoritățile nu au comunicat oficial motivul atacului. Ancheta urmează să stabilească și succesiunea exactă a evenimentelor care au precedat agresiunea, precum și toate circumstanțele în care polițistul a recurs la folosirea armei de foc.

Incidentul nu este primul atac mortal asupra unui militar al TCC în Lviv în acest an. La 2 aprilie, pe strada Patona, în timpul unor acțiuni de informare, un bărbat a lovit cu un cuțit în gât un militar al TCC, care ulterior a murit la spital. În acel caz, poliția a deschis un dosar penal în baza punctului 8, alineatul 2, articolul 115 din Codul penal al Ucrainei, privind omorul intenționat.

Zorile Bucovinei