Zidul de siguranță al Cetății Hotin continuă să se prăbușească, precum marii Domnitori români au fost scoși din Galeria Voievozilor, dar urmele românești dispar peste tot în Bucovina, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare.

10 august 2026 р. | Categorie: Actualități

Zidul de siguranță al Cetății Hotin continuă să se prăbușească, precum marii Domnitori români au fost scoși din Galeria Voievozilor, dar urmele românești dispar peste tot în Bucovina, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare.

La Hotin, pe urmele gloriei lui Ștefan cel Mare, românul de astăzi ajunge cu un sentiment greu de pus în cuvinte: aici ne cheamă dorul, aici ne cheamă istoria, aici ne cheamă spiritul unui neam pentru care aceste locuri au fost cândva hotar, cetate și pavăză.

Sunt locuri astăzi înstrăinate de Țara-mamă, dar care mai păstrează, în piatră și în memoria lor, pecetea unei istorii românești.

Urmele românești dispar și la Cetatea Hotin, pe urmele de glorie a lui Ștefan cel Mare, unde ne cheamă dorul și spiritul românesc, locuri sacre înstrăinate de Neam, dar care mai poartă pecetea românității.

Cetatea Hotin, care domină valea Nistrului și care făcea parte din cele zece fortărețe medievale ale Moldovei lui Ștefan cel Mare, a fost parte a Principatului Moldovei încă din 1375. Primele documente ale cetății datează din vremea lui Petru Mușatinul.

Dovadă că Cetatea Hotinului a aparţinut, timp de peste 350 de ani (1350-1711) Principatului român al Moldovei, fiind apărată cu îndârjire, jertfă şi pricepere militară de oştenii moldoveni (majoritatea răzeşi sau ţărani liberi în perioada sec. XIV – XVII), stăpânii acestor pământuri, o constituie identitatea românească (moldovenească) a pârcălabilor de Hotin, din perioada sus-amintită, identitate dovedită, în hrisoavele şi uricele domneşti sau în cronicile vechi, fiind condusă de mari domni creştini precum au fost Petru I Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Miron Barnovschi, Ioan Vodă cel Cumplit, Vasile Lupu), a reuşit să-şi apere autonomia şi integritatea teritorială împotriva tătarilor, turcilor, polonezilor (aliaţi de multe ori cu mercenari cazaci), ungurilor şi să reprezinte şi o pavăză a creştinătăţii.

Astfel, timp de 40 de ani (1464-1504) în vremea domniei lui Ştefan cel Mare, Hotinul a revenit definitiv la Patria mamă Moldova, după 6 ani (1457-1463) de administrare poloneză. Ștefan cel Mare a întărit zidurile, în partea de nord mai puțin protejată. Cronicile vremii spun că pentru întărirea cetății, în vara anului 1479, Domnitorul Ștefan cel Mare a folosit 800 de meșteri și 17 mii de salahori. Ce-i drept, Cetatea Hotin s-a aflat sub diferite cârmuiri străine - a fost ocupată de turci, tatari, polonezi, cazaci, ruși, etc.

Ce păcat că se șterg urmele românești – aici, la Hotin, nu se mai vorbește demult româna, dispar portretele marilor domnitori din galeria voievozilor

Dar urmele românești dispar peste tot în nordul istoric al Bucovinei, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare, în Cernăuți, spiritul românesc a mai rămas să dăinuiască într-o căsuță românească veche adusă din Pătrăuții de Jos la Muzeul de Arhitectură și Trai sub cer liber ce păstrează în lada cu zestre a neamului o evidentă urmă românească de pe Valea Siretului, o frumoasă poveste pentru urmași.

Hotinul lui Ștefan cel Mare

Cetatea Hotin, străjerul de piatră al Nistrului și unul dintre marile simboluri ale Moldovei Medievale, continuă lupta cu timpul. Un nou meterez s-a prăbușit de pe Zidul de Siguranță, readucând în atenție starea tot mai fragilă a uneia dintre cele mai importante fortificații medievale din această parte a Europei.

Nu este doar o piatră care se desprinde dintr-un zid. Este încă o bucată dintr-o memorie istorică ce se macină încet, sub povara veacurilor, a intemperiilor și a nepăsării.

La Hotin, pe urmele gloriei lui Ștefan cel Mare, românul de astăzi ajunge cu un sentiment greu de pus în cuvinte: aici ne cheamă dorul, aici ne cheamă istoria, aici ne cheamă spiritul unui neam pentru care aceste locuri au fost cândva hotar, cetate și pavăză. Sunt locuri astăzi înstrăinate de Țara-mamă, dar care mai păstrează, în piatră și în memoria lor, pecetea unei istorii românești.

Așezată pe malul Nistrului și dominând valea fluviului, Cetatea Hotin a fost una dintre marile fortărețe ale Moldovei Medievale. Hotinul a intrat în componența Principatului Moldovei în secolul al XIV-lea, iar primele mărturii documentare despre cetate sunt legate de epoca lui Petru I Mușat.

De-a lungul veacurilor, cetatea a fost legată de numele unor mari voievozi ai Moldovei — Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Ioan Vodă cel Cumplit, Vasile Lupu — și a reprezentat una dintre cele mai importante fortificații de apărare ale țării.

Hotinul a fost, vreme de secole, un punct strategic al Moldovei, aflat în calea marilor confruntări dintre puterile vremii. Zidurile sale au cunoscut războaie, asedii, schimbări de stăpânire și vremuri tulburi, dar au rămas în picioare, mărturisind despre puterea și dârzenia celor care le-au ridicat și apărat.

A fost vremea în care zidurile se ridicau nu doar din piatră, ci și din jertfa și priceperea oamenilor. Fiecare meterez avea menirea lui, fiecare turn era o promisiune că țara va rezista.

O cetate care se stinge încet

Astăzi, însă, unele dintre aceste ziduri se desprind și cad.

Un meterez prăbușit nu poate fi privit doar ca un accident al timpului. Pentru cei care cunosc istoria locului, el devine imaginea unei degradări mai largi, în care patrimoniul istoric este lăsat să lupte singur cu anii.

Și poate că aici doare cel mai mult: nu doar piatra se macină, ci și memoria.

Ce păcat că se șterg urmele românești – aici, la Hotin. Dar istoria nu poate fi ștearsă atât de ușor.

Ea rămâne în documente, în cronici, în numele locurilor, în zidurile cetății și în memoria celor care încă vin aici cu respect și cu dor.

În nordul istoric al Bucovinei, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare, urmele românești mai pot fi întâlnite uneori în forme simple și fragile. La Cernăuți, de pildă, o veche căsuță românească adusă de la Pătrăuții de Jos și păstrată în Muzeul de Arhitectură și Trai sub Cerul Liber poartă, asemenea unei lăzi de zestre a unui neam, o mărturie despre oamenii și rosturile de odinioară din această parte înstrăinată de Țară.

Pentru că, atunci când zidurile cad, când casele vechi dispar, când graiul se aude tot mai rar, rămâne memoria. Iar memoria, dacă este păstrată, poate deveni puntea dintre cei care au fost și cei care vor veni.

Cetatea Hotin încă stă deasupra Nistrului, însă zidurile ei continuă să se prăbușească

Însă fiecare piatră care se desprinde din zidurile ei ne amintește că monumentele nu trăiesc veșnic fără grija oamenilor. Și că, odată cu zidurile, trebuie apărată și memoria celor care le-au ridicat.

O fotografie publicată recent pe rețelele de socializare readuce în atenție starea de degradare a unuia dintre cele mai importante monumente medievale de pe Nistru. Mai multe merloane ale zidului Cetății Hotin s-au desprins și s-au prăbușit, la câteva luni după ce o porțiune importantă a fortificației a cedat.

Un zid al Cetății Hotin s-a prăbușit în primăvara acestui an, la 17 aprilie, în plină zi. Prăbușirea a fost bruscă și de amploare, readucând în atenția opiniei publice problema fragilității unei fortificații care a traversat veacurile, războaiele și schimbările de stăpânire.

La acea vreme, directoarea Rezervației Istorice și Arhitecturale de Stat „Cetatea Hotin”, Elizaveta Buinovskaia, explica faptul că degradarea zidului este rezultatul conjugării mai multor factori.

Potrivit acesteia, zidul nu este o structură monolitică. Paramentul exterior și cel interior sunt construite din piatră, iar spațiul dintre ele este umplut cu un amestec de cărămidă, var, nisip și pietre de dimensiuni mici. Ploile abundente, urmate de o iarnă geroasă și apoi de procesul de îngheț-dezgheț, au afectat structura interioară a zidăriei, provocând în cele din urmă cedarea acesteia.

La degradarea fortificației ar contribui însă și alți factori. Printre aceștia au fost menționate scăderea nivelului apei ca urmare a funcționării hidrocentralei de pe Nistru, dar și vibrațiile produse de exploziile și atacurile rusești din regiune.

„Sub cetate există peșteri carstice. Când acestea se umplu cu apă, castelul rămâne stabil. Când apa este evacuată, este evident că un asemenea tonaj suferă modificări. Și recentele atacuri rusești asupra Hotinului au avut un anumit impact. Vibrațiile s-au resimțit în cetate, iar toate acestea, cumulate, au dus la asemenea consecințe regretabile”, a explicat Elizaveta Buinovskaia.

După prăbușirea din aprilie, administrația rezervației a început să pregătească documentația necesară pentru evaluarea situației și pentru intervențiile de restaurare. Primarul orașului Hotin, Andrii Dranciuk, a anunțat că autoritățile locale sunt implicate în identificarea surselor de finanțare pentru lucrările urgente.

Potrivit acestuia, despre situația monumentului au fost informate Administrația Militară Regională Cernăuți, Ministerul Culturii al Ucrainei și Ministerul Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor al Ucrainei.

Problema finanțării rămâne însă una dintre cele mai mari dificultăți. În primăvară, adjunctul șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Roman Hreba, recunoștea că bugetul de stat nu dispunea de fonduri suficiente pentru restaurarea monumentului, autoritățile luând în calcul atragerea unor sponsori și parteneri privați.

Un monument care a supraviețuit veacurilor

Fortificația a trecut prin numeroase etape de construcție, reconstrucție și restaurare.

Astăzi, însă, timpul, intemperiile, modificările nivelului apei, războiul din Ucraina, vibrațiile provocate de explozii și lipsa unor lucrări ample de conservare pun o presiune tot mai mare asupra monumentului.

La 12 octombrie 2000, complexul Cetății Hotin a fost declarat Rezervația Istorică și Arhitecturală de Stat „Cetatea Hotin”, iar la 20 octombrie 2011, rezervația a fost trecută în administrarea Ministerului Culturii al Ucrainei. Suprafața sa totală este de 16,2828 hectare, dintre care 0,1287 hectare se află în arendă.

Cetatea Hotin nu este doar o construcție de piatră. Este o pagină vie din istoria Moldovei medievale și a spațiului de la Nistru, un martor al veacurilor care au trecut peste aceste meleaguri.

Fiecare piatră desprinsă din zidurile ei înseamnă nu doar o pierdere materială, ci și o fisură în memoria istorică a acestui ținut. Iar dacă veacurile au cruțat cetatea, responsabilitatea generației de astăzi este să nu o lase să piară sub povara timpului și a nepăsării.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți