
O familie a fost lovită de tragedia războiului în satul Puhovka, din regiunea Kiev. Un băiețel de numai trei ani și bunicii săi au fost uciși în urma unui atac nocturn cu drone rusești, iar mama și tatăl au fost răniți.
În noaptea de 8 august, cinci drone rusești au lovit o locuință cu două etaje din satul Puhovka, raionul Brovarî, regiunea Kiev. Casa a fost distrusă, iar în urma atacului a izbucnit un incendiu.
Printre victime se află Halyna Kucher, directoarea Liceului nr. 124 „Spasski”, soțul acesteia și nepotul lor, un copil de numai trei ani. Cei trei au murit pe loc.
Părinții băiețelului au suferit răni provocate de schije și arsuri. Fratele mai mare al copilului, în vârstă de 15 ani, a fost transportat la spital și internat în secția de terapie intensivă, având arsuri pe aproximativ 11% din suprafața corpului. Un vecin de 21 de ani, care a venit să ajute familia imediat după lovitură, a fost, de asemenea, rănit.
Ulterior, autoritățile au anunțat că bilanțul victimelor din raionul Brovarî a ajuns la patru persoane decedate.
Atacul a provocat distrugeri și în alte zone. În Puhovka, o clădire de depozit de pe teritoriul unei întreprinderi industriale a fost cuprinsă de flăcări. La Kiev au fost raportate, de asemenea, incendii în zone nerezidențiale, iar în districtul Obolonskyi au fost afectate rezervoare de combustibil.
În aceeași noapte, drone rusești au lovit și locomotiva trenului de pasageri Sumî–Kiev. Grație intervenției rapide a echipei de monitorizare, pasagerii și personalul locomotivei au fost evacuați într-o zonă sigură. Nu au fost raportate victime.
Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei șase rachete și 151 de drone de atac. Conform datelor preliminare, apărarea aeriană ucraineană a distrus sau neutralizat 135 de drone, dar nici o rachetă.
În spatele cifrelor și al rapoartelor militare rămân însă destine omenești frânte. Un copil de trei ani, bunicii săi și alte victime ale atacului au devenit parte din bilanțul dureros al unui război care continuă să lovească nu doar obiective, ci și case, familii și vieți nevinovate.
Zorile Bucovinei, Cernăuți. cu referire la TSN ua