“De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!” Astfel, ciuma roșie a fost oprită cu foc de armă. Dacă aveam mulți asemenea Eroi precum maiorul Valeriu Carp, căpitanul Ioan Boroș, nici Ținutul Herța, nici nordul Bucovinei nu erau cedate și răpite de invadatori

“De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!” Astfel,  ciuma roșie a fost oprită cu foc de armă. Dacă aveam mulți asemenea Eroi precum maiorul Valeriu Carp, căpitanul Ioan Boroș, nici Ținutul Herța, nici nordul Bucovinei nu erau cedate și răpite de invadatori

Bucovina, Ținutul Herța, sunt părți din inima și trupul României și nimeni, cât de mult ar dori, nu poate să schimbe istoria. S-au împlinit 85 de ani de la cedarea, răpirea şi înstrăinarea de Ţara–mamă a nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Or, Golgota neamului românesc a început de la 28 iunie 1940. La 26 iunie 1940, la București este primit ultimatumul URSS - cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei, urmare a ruşinosului Pact Ribbentrop-Molotov.

În acel tragic moment istoric, România era guvernată de Regele Carol al II-lea. Primind ultimatumul, Regele, rămas fără parlament, convoacă Consiliul de Coroană în componența a 27 de miniștri și consilieri regali.19 acceptă cedarea teritoriului, iar șase membri ai guvernului au votat pentru rezistență pe Nistru: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.

Guvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de patru zile, Acest termen nu a fost însă respectat. Administrația și Armata română cedează şi se retrag de pe teritoriile dintre Prut și Nistru ale României, din nordul Bucovinei, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unități militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului. Astfel începea ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor românești, foste părți ale Principatului Moldova Independent, numite  Basarabia și Bucovina, părți ale României ca succesoare de drept a Principatului Moldova și Principatului Munteniei (Historia ro.).

Retragerea trupelor române, depășite de formațiuni motorizate sovietice şi hărţuite de acestea,  a fost îngreunată și de etapele lungi, pe care erau forțate să le execute, precum și din cauza intenției guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice. Înarmată până în dinţi, cu tancuri, în dimineaţa zilei de 29 iunie, armata sovietică a pătruns în Herţa, care nu figura în Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939.. Crezând că este o greșeală, căpitanul Ioan Boroș, care comanda Bateria 1, instalată pe poziție în sprijinul unui detașament de infanterie.  însoțit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir și de câțiva soldați, a încercat să-i oprească, explicându-le rușilor că au trecut limita de demarcație și că trebuie să se întoarcă. Atunci sovieticii au tras cu mitralierele de pe tancuri, căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și un soldat evreu, Iancu Solomon, au căzut morţi. Împrejurările morții căpitanului Ioan Boroș au fost confirmate de către C. Arig, fost soldat în bateria căpitanului, emigrat apoi în Israel.

Căpitanul Ioan Boroș era căsătorit de zece luni și soţia sa aștepta un copil, pe care lui nu i-a fost dat să-l vadă vreodată. Cu un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei a dispus ridicarea la Herța a unei troițe în amintirea celor trei eroi români,  căzuți la datorie. La parastasul de pomenire ce a avut loc la școala din localitate, unde a fost prezentă şi soția cu fiica Ionița a căpitanului Ioan Boroș, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiței de un an o cruciuliță de aur, pe care scria:”De la tăticul tău”. Trupul căpitanului Ioan Boroș a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare, ulterior a fost reînhumat la Bacău.

După răpirea şi ocuparea teritoriilor Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare au început masacrele românilor în Lunca Prutului, la Fântâna Albă, deportările în Siberia, Kazahstan, exterminările în gulaguri şi închisori, decesurile de foamete şi muncă silnică în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega etc. Aceste momente tragice din istoria românilor înstrăinați de Țară, eroismul  românilor, care cu prețul propriei vieți au apărat Patria, n-ar trebui să fie uitate, ci scrise cu roșu în sufletul fiecăruia dintre noi.

Adevărul e că dacă aveam mulți asemenea Eroi precum căpitanul Ioan Boroș nici Ținutul Herței, nici nordul Bucovinei, nu erau cedate, răpite și înstrăinate de Țară. Nu eram separați de frați printr-un gard de sârmă ghimpată, înfiptă în inima Herței, în inima Bucovinei, un exemplu elocvent avem Putna, apărată eroic de maiorul Valeriu Carp, comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume după ce trupele barbare sovietice au ocupat Herța și Nordul Bucovinei și au invadat Putna, dorind să ocupe Suceava, a ordonat ofiţerilor: “De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!” Astfel,  ciuma roșie a fost oprită cu foc de armă. Un ofiţer, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, salvând astfel Suceava, Putna, mormântul Sfântului Ștefan cel Mare.

Felicia Nichita-Toma, „Zorile Bucovinei”, Cernăuți