29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CÂND AU NĂVĂLIT RUŞII ERA JALE MARE

24 septembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Ileana Onofreiciuc din Voloca nu-şi poate stăpâni lacrimile, când îşi aminteşte prin ce greutăţi au trecut după ce nordul Bucovinei a fost cotropit de sovietici. A fost distrusă floarea românismului din ţinut. Mulţi patrioţi au fost împuşcaţi fără vină, duşi în neagră străinătate ca să nu-şi mai vadă vatra străbună, pe cei scumpi şi dragi. Însă răul n-a venit doar din partea cotropitorilor, ci, mai mult, cum se întâmplă şi în prezent, din partea unor cozi de topor, unor localnici trădători, invidioşi şi răuvoitori, sămânţa cărora n-a fost stârpită odată cu sfârşitul cârmuirii bolşevice, ci a rămas să încolţească în sufletele unor vânzători de Neam, cu mai mulţi stăpâni, fără inimă, lipsiţi de bunul simţ şi de sentimente naţionale, care îşi trădează Graiul şi Strămoşii în morminte, fie doar prin înstrăinarea de Limba Maternă.

„După câteva săptămâni de muncă silnică la construcţia aeroportului  din Şipineţ, mama s-a întors acasă plină de păduchi. Sumanul negru era alb de păduchi. Dormeau acolo la un gospodar în grajd pe paie 6 femei, fără aşternut şi înfometate, căci nu-i lua nimeni în casă, nici nu-i hrănea. Când i s-au terminat merindele, mama a fugit acasă. A avut noroc că chiar a doua dimineaţă s-au întors din nou românii şi ruşii s-au retras. Au minat podul de peste Prut ca să nu-i ajungă trupele române. S-a auzit o bubuitură de a răsunat tot satul. Oamenii plângeau de bucurie, când au văzut patrula română, venind dinspre Moacera. Însă la Siret evreii s-au urcat în podurile câtorva case părăsite, au instalat mitralierele, şi au tras în trupele române, omorând o mulţime de ostaşi. După ce au fost capturaţi, comandantul român a dat ordine să fie împuşcaţi toţi evreii trădători.

O vecină a cumpărat din Cuciurul Mare căpşuni coapte şi am cerut bani de la mama, că tare îmi era poftă şi nu aveam. Am cumpărat şi când mă întorceam pe toloacă, caii la un gospodar nechezau de-ţi părea că se sfârşeşte lumea. Mă uit în urmă şi zăresc drumul plin de  militari. Când ajung la moşul, aud  strigăte de „Ura!”, „Bine aţi venit!”, oamenii le ieşeau în întâmpinare cu pâine şi sare”.

Dar bucuria volocenilor n-a fost de lungă durată, căci, în scurt timp, armata română a fost nevoită să părăsească din nou ţinutul bucovinean şi să se retragă, iar „eliberatorii” au năvălit şi îşi băteau joc de români cu şi o mai mare cruzime.

„Am văzut cum de la Chiciura venea un nor mare şi negru de convoaie de soldaţi ruşi şi prizonieri – ostaşi români în lanţuri, tinerei şi slabi ca trestia, de-ţi era mai mare jalea. Iar când cădeau, ruşii îi împuşcau. Era ceva îngrozitor. „Stribocii” locali, în frunte cu căpetenia Bubin al lui Dubinschi din Cuciur,  îşi făceau de cap, le luau oamenilor ultima fărâmă de la gură, îi denunţau şi dacă se împotriveau, îi împuşcau pe loc. Se răzbunau mai ales pe acei înstăriţi şi pe acei ce le purtau pică, ducându-i la muncă silnică în neagră străinătate şi deportându-i. Şi nou-numitul primar Constantin Duhaniuc şi-a bătut joc de oameni. Volocenii cărau toată ziua piatră cu căruţele la aeroportul din Şipineţ, iar seara trebuiau să meargă la primărie să-i spună primarului câte căruţe au dus. Dacă nu făceau planul, stabilit de odioasele slugi ale bolşevicilor ruşi, erau amendaţi. Mai trebuiau să dea la stat lapte, pâine, carne, unt, ouă, lână etc. Dacă nu aveau, erau nevoiţi să cumpere, căci altfel erau încarceraţi.

Mulţi români nesupuşi a împuşcat Bubin, dar Dumnezeu l-a pedepsit. A murit tot de gloanţe. A fost împuşcat la Vanzureac în casă. Bubin, cu un alt „striboc”,  au crezut că la Vanzureac se ascund partizanii români şi i-au ameninţat că-i dezarmează. Un soldat rus era la toaletă şi când se întorcea a auzit cum îi ameninţă Bubin pe ceilalţi doi, a tras în el şi l-a împuşcat. Celălalt „striboc” a reuşit să spele putina. Astfel au scăpat oamenii de un satrap, care a fost omorât de însăşi acei, cărora le servea cu devotament.

Însă „eliberatorii” aveau şi alţi slugoi în sat, care îşi făceau de cap, jefuiau, omorau, schilodeau oamenii şi niciunul din ei nu era pedepsit. „Stribocii”, adică activiştii locali, furau, beau, aveau în sat drăguţe, cu care petreceau, iar dacă cineva îndrăznea să li se opună, era împuşcat sau omorât în bătăi. Într-o zi, a venit la noi nevasta lui Chihuţă şi ne-a spus  înfricoşată că o persoană a înştiinţat-o că deseară vor veni  la ei hoţii. Nu erau bogaţi, dar aveau ce mânca, căci erau oameni milostivi harnici şi strângători. Ne aveam bine cu ei, fiindcă ne aduceau şi nouă câte o bucată de pâine, măligă.

Pe la miezul nopţii bate iarăşi la uşă, rugându-ne să deschidem. Când am văzut-o plină de sânge şi plângând, ni se rupea inima de jalea ei. Ne-a povestit că au încuiat şi baricadat bine uşa şi ferestrele, însă „stribocii” au săpat sub talpa casei şi astfel au intrat. Le-au furat totul ce aveau – carne, slănină, căci tăiase porcul şi carnea se afuma la cahlă în pod, grăunţe, grâu ş.a. Iar pe stăpâni i-au bătut ţol, mai întâi cu hârleţele, apoi cu picioarele. Lui Chihuţă i-au rupt coastele şi picioarele, căci, după ce bandiţii bolşevici au săpat sub talpa casei şi întrau pe sub ea în tindă, Chihuţă i-a tăiat cu hârleţul mâna unui „striboc”. Crezând că l-au omorât, „stribocii” au plecat cu bunurile furate. Însă Chihuţă a rămas în viaţă şi a rugat-o pe soţie să-l ducă în oraş la medic, iar acesta a anunţat miliţia, descoperindu-l pe „stribocul” cu mâna tăiată, care a recunoscut totul, fiind arestaţi şi întemniţaţi apoi şi ceilalţi complici, vreo 10 activişti localnici. Astfel au scăpat volocenii de „striboci”, adică de hoţi şi bandiţi”.

Felicia NICHITA-TOMA