22 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MOR ŞI ROMÂNI PENTRU INTEGRITATEA UCRAINEI

13 septembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Prieteni, mulţi cunoscuţi din Moldova şi România se interesează cum se răsfrânge războiul din estul Ucrainei asupra românilor noştri, dacă există morţi din rândul comunităţii româneşti din ţinutul Cernăuţiului. Până acum le-am răspuns că, slavă Domnului, nu avem victime, prin satele noastre româneşti n-au fost aduse sicrie de zinc, aşa cum veneau cu decenii în urmă din Afganistan. Cu excepţia morţii unui bărbat din localitatea ucrainizată Gârbăuţi, raionul Hliboca, veteranul războiului din Afganistan, Ilie Vasilaş, care a luptat în batalion de voluntari „Aidar” şi a căzut la Lugansk, n-am auzit la nivel oficial ca autorităţile regiunii să exprime condoleanţe părinţilor sau rudelor din sate româneşti. La drept vorbind, mi se parte incorect să accentuăm pe întrebarea dacă sunt victime anume în mijlocul românilor. Doar durerea n-are naţionalitate, şi, când în casa noastră comună a intrat această mare nenorocire, nu e cazul să facem testări de sânge, să accentuăm care e naţionalitatea celor ce şi-au pierdut viaţa într-un război nedeclarat. Durerea ar trebui să ne unească, să ne întărească în credinţa că suntem un tot întreg. E îngrozitor că au fost sacrificate, schilodite, atâtea vieţi tinere şi continuă să moară oameni nevinovaţi, că victime ale războiului au devenit şi mulţi copii. De viitorul lor distrus nici nu mai vorbesc.

Mi se pare un cinism fără margini şi o necuviinţă să-i comemorăm pe eroii căzuţi după apartenenţa etnică. La fel, nici ritualurile pompoase, nici onorurile mari, nici cele câte 600 mii de grivne primite ca ajutor de la stat de 14 familii ale luptătorilor căzuţi la datorie, nu le recuperează părinţilor, rudelor îndoliate pierderile celor dragi. Deja au fost aduse acasă în sicrie 20 de persoane din regiunea Cernăuţi, care şi-au găsit sfârşitul în zona operaţiunilor antiteroriste.

Totuşi, citind scrisoarea primită de la corespondenta noastră voluntară, Domnica Mihalescu-Luchianiuc din Ostriţa Herţei, am rămas cu o tulburătoare nedumerire. Mi se pare nefiresc că despre tânărul român din Carapciu, care a fost omorât pe frontul din Lugansk am aflat doar din cele scrise de dumneaei. Îmi pare rău că dna Domnica nu ne-a lăsat un număr de telefon ca s-o putem contacta să aflăm mai multe detalii despre acest tânăr, că nu ne-a trimis şi o fotografie. Măcar astfel să-i cinstim memoria, s-o consolăm pe mama îndurerată. Publicăm în continuare scrisoarea, aşteptând de la corespondenta noastră, după ce i se va mai potoli durerea, noi date despre viaţa atât de scurtă a băiatului Costică din Carapciu.

Maria TOACĂ

LACRIMILE MAMEI OLGUŢA

Ca un puhoi, curg zile negre pentru toate rudele Olguţei Luchianiuc a lui Ilie al lui Gheorghe de sub pădurea Carapciului pe Siret. Doar cu câteva zile în urmă l-am petrecut pe ultimul drum pe Costică, scumpul nostru băiat, căzut pe câmpul de luptă în Lugansk. Bujorul de flăcău, Costică al nostru, a fost adus acasă ca o umbră palidă, ca o steblă de busuioc uscat la icoane.

Plâng părinţii şi surioara, se îneacă în lacrimi bunica Mărioara, care l-a crescut şi l-a legănat când era mititel, aşteptând acum de la el mângâiere. Îl jelesc rudele îndoliate, îl deplânge întreg satul, regretând amarnic după copilul căzut pe front doar la 21 de ani neîmpliniţi, acum în timp de pace, când alţi tineri de seama lui umblă pe la discoteci, se distrează după cum li-i vârsta.

Cine şi-ar fi închipuit cu câţiva ani în urmă că vom trece printr-un astfel de coşmar. Cine ar fi crezut că ruşii – vecinii de la Răsărit, care sunt creştini ortodocşi ca şi ucrainenii şi aproape de acelaşi sânge, din aceeaşi tulpină slavă, vor porni război împotriva „fratelui mai mic”. Doar atât amar de vreme, la lecţiile de istorie (şi nu numai la ele) ni s-a bătut bumbac în cap că rusul este „fratele nostru mai mare”. Ei, aceşti „fraţi”, nu sunt nici musulmani, nici „hitlerişti”. Totuşi, după cum vedem, Putin cu „hunta” sa nu sunt umblaţi pe la biserică, aflându-se departe de cele sfinte şi de icoane. Trăim zile de groază. Nu numai familia mea şi altele atinse de aripa neagră a morţii, ci întreaga ţară. Clopotele bisericilor sună a jale. Pentru cine bat ele? Oare numai pentru durerile noastre, ale locuitorilor Ucrainei?

Tare aş vrea să cred că Bunul Dumnezeu va opri odată şi odată demenţa lui Putin şi pe cei care îi cântă în strună, sau se lasă amăgiţi de ambiţiile, de orgoliile acestui tiran, că separatiştii, teroriştii, ori cum li se mai spune lor, vor fi învinşi. Dar pentru totdeauna va rămâne această pagină sângeroasă în istorie şi în memoria generaţiilor viitoare.

Această durere nu se va stinge nicicând, fiind transmisă din tată în fiu, aşa cum păstrăm noi, românii, în memorie tragicul trecut din perioadă sovietică. Neamul nostru a suferit mai mult decât altele etnii conlocuitoare din Bucovina de pe urma „eliberării” aduse de „fratele rus”. Nu voi merge departe, referindu-mă doar la familia mea. Sora mea Floarea, din Carapciu pe Siret, împreună cu logodnicul ei Gheorghică al lui Ion Julă, au fost arşi de vii la fabrica de spirt şi cicoare din sat, în 1940, când au intrat sovieticii să ne fericească cu steaua lor. Fratele Nicolae a fost adus acasă în raclă de zinc din Kuibîşev, fratele Ionică a degerat la Piciora, fiul surorii Aniţuca a căzut pe Maidan, lanţul nenorocirilor ajungând şi la nepotul Costică, secerat de gloanţe la Lugansk. Depănând aceste tragedii adunate în destinul nostru românesc, îl bocesc pe ultimul sacrificat, rugându-mă la Dumnezeu ca al nostru Costică să fie, într-adevăr, ultima jertfă:

Doamne, îndură-te de noi,

Ne mor copiii în război!!!

Bocim în poartă, pe cărare,

Nu putem de supărare.

Cât rău rusul ne-a adus,

Doamne, auză-ne de Sus!

Ca un trăsnet din senin,

Putin cu al său venin,

Cât sânge-i trebuie să bea

Din români şi casa mea?!

Va simţi antihristul vreodată

Cum e să-ţi duci fiul la groapă,

O mireasă îndoliată,

O mamă nemângâiată…

Voinicei cu capul gol,

De-aşa nuntă nu ni-i dor,

Din casă să faci pârjol…

Cobori, Doamne, pe pământ

Să vezi mamele cum plâng.

Plâng copiii fără tată,

Mireasa nemăritată.

Nu cerem, Doamne, aur, bani,

Ci opreşte-i pe duşmani,

Dă-le minte, înţelepciune,

Îngenunchem în rugăciune,

Câţi copii trebuie să moară

S-alungăm ciuma din ţară,

Du-te, Putin, înapoi

Nu bea sângele din noi!

Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, s. Ostriţa, raionul Herţa