În sfârșit, îi dau ”Cezarului ce-i al Cezarului”- și etnicii români din Ucraina vor avea dreptul la cetățenia română – Ucraina recunoaște dubla cetățenie cu încă 28 de state, printre care e și Patria noastră istorică – România!!
Ce-i drept, buneii, părinții noștri au fost cetățeni români, nimeni nu i-a lipsit de acest drept juridic nici după răpirea nordului Bucovinei. Iar noi, urmașii lor, acum suntem nevoiți s-o redobândim!
Pe 8 mai 2026, după cum informează Interfax-Ukraina, Guvernul ucrainean a adoptat hotărârea nr. 589, prin care extinde semnificativ (sunt incluse toate țările UE și euroatlantice) lista statelor ai căror cetățeni pot obține cetățenia ucraineană printr-o procedură simplificată. Și România se numără printre cele 28 de state – Austria, Belgia, Bulgaria, Marea Britanie, Grecia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Islanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Finlanda, Franța, Croația, Elveția și Suedia.
Deși decizia are context politico-diplomatic - a fost adoptată în preajma Summitului B9 ce se va desfășura la 13 mai la București, la care va participa președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski și soți sa, Olena, pentru cetățenii ucraineni de etnie română e importantă, căci e reglementată juridic, li se va revindeca un drept de care au fost suprimați de-a lungul anilor, fără riscul pierderii ce-i al lor din moși-strămoși.
Vă amintim că, de la 16 ianuarie 2026, această decizie de dobândire a cetățeniei ucrainene cuprindea doar cetățenii a cinci state: Canada, Germania, Polonia, SUA și Cehia.
De această decizie se vor bucura și cetățenii români de etnie ucraineană din România care vor putea obține cetățenie ucraineană, fără să renunțe la cea română, precum, de altfel, și cetățenii ucraineni de etnie română.
Informează Zorile Bucovinei.
Actualizat: deși, după cum concretizează unii cititori în comentarii, n-a fost abrogat art. 4 al Constituției Ukrainei în care se specifică doar o singură cetețenie!