29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

1500 de cadre didactice din România, R.Moldova, Ucraina şi Serbia au participat la al XXXVI-lea congres al AGIRo

1 septembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

În 1898 se desfăşura primul congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. ,,Învăţător” însemna cadru didactic aşa cum Ziua Învăţătorului instituită atunci la 30 iunie era şi este ziua tuturor slujitorilor şcolii. La sfârşit de august 2014, timp de nouă zile, aproape 1500 de învăţători, educatoare şi profesori au participat la Suceava, Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud la a XXXVI-a ediţie a acestui cel mai mare forum anual de dezbatere din învăţământul românesc după cum aprecia însuşi ministrul Remus Pricopie. Colegilor din România li s-au alăturat peste 300 de dascăli din R.Moldova, 150 din regiunile ucrainene Cernăuţi, Odessa, Transcarpatia şi Vinniţa, zeci de colegi din Serbia (Voivodina şi Serbia de răsărit), un grup reprezentativ de cadre didactice de la şcolile de grafie chirilică din toate raioanele nistrene ale Moldovei, profesori de etnie sârbă şi ucraineană din România.

Gazde ne-au fost Universitatea ,,Ştefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România –filiala Republica Moldova, Asociaţia Învăţătorilor ,,George Tofan”-Rădăuţi, Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina şi Liceului Teoretic “Carmen Sylva”din Eforie. Parteneri ai AGIRo au fost Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa, Casa Corpului Didactic ,,George Tofan” Suceava, Casa Corpului Didactic Constanţa, Asociaţia Educatorilor Suceveni, Asociaţia Învăţătorilor şi Institutorilor Constănţeni, Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iaşi, Asociaţia Pedagogilor din Odessa-Ucraina, Asociaţia «ВАРТО» din Vinniţa-Ucraina, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Chişinău-Republica Moldova, Asociaţia Învăţătorilor din Vârşeţ-Serbia, Organizaţia Arad-Gai a Comunităţii Sârbilor din România, Uniunea Ucrainenilor - Filiala Arad, România, Primăria şi şcoala din Şviniţa-Mehedinţi.

În ziua anterioară deschiderii lucrărilor au fost depuse flori la monumentul lui Ion Mihalache de la Topoloveni, împlinindu-se 100 de ani de când omul politic de mai târziu fusese ales în 1914 preşedinte al AGIRo. Delegaţii de peste hotare au mai vizitat Ipoteştiul, monumentul de la Mărăşeşti, Muzeul Unirii din Iaşi, oraş unde în 1934, la congresul AGIRo, participaseră 40 000 de învăţători, Teiul lui Eminescu, Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Lucrările congresului de la Suceava au stat sub semnul aniversării a 100 de ani de la congresul din 1914 din cetatea de scaun a Moldovei aflată atunci sub stăpânire austriacă. Aici, ministrul Remus Pricopie a transmis omologului său Serghei Kvit din Ucraina, prin intermediul consulului general al Ucrainei la Suceava, medalia de aur a congresului, medalie care de 8 ani este o ştafetă înmânată unor miniştri din diferite ţări pentru aportul lor la modernizarea învăţământului şi încurajarea cooperării internaţionale în sfera educaţională. Excelenţa Sa Vasyl Boiechko, consulul general cu studii de învăţător la bază, a adăugat “Sperăm să ne ajute Dumnezeu şi Europa, lumea civilizată, să trăim în pace pentru viitorul omenirii. Această medalie înseamnă respectul dvs. faţă de Guvernul ucrainean”. Congresul a hotărât ca în al doilea semestru al anului şcolar 2014/2015 medalia să fie transmisă ministrului educaţiei Srgean Verbici din Serbia. Colegii români din Serbia şi colegii sârbi din România s-au angajat să pună la cale detaliile organizatorice ale înmânării efective a medaliei în acord cu asociaţia omolagă din Serbia şi cu ministerul din Belgrad.

Fiecare grup de participanţi a intonat imnul ţării pe care au reprezentat-o. Drapelele celor 4 ţări au însoţit participanţii în toate zilele congresului. Fiindcă 24 august a coincis cu ziua independenţei Ucrainei, preşedintele AGIRo şi alţi participanţi au purtat cocarde ucrainene, iar cei 500 de profesori din sala filarmonicii din Chişinău au fluturat sute de foi în culorile galben-albastre ale statului ucrainean atât de încercat în ultima perioadă.

A fost remarcat faptul că în Serbia de răsărit s-a încheiat, în madatul actualului ministru sârb, primul an în care în câteva şcoli publice s-au ţinut ore de limbă română într-una dintre administraţiile şcolare pentru o parte din cei 1617 elevi care au cerut-o, că în mandatul actualului ministru ucrainean au fost bugetate locuri la catedra de limbă română din Izmail după ce în mandatul fostului ministru aceste locuri fuseseră suprimate.

Congresul va expedia miniştrilor educaţiei din Ucraina şi Serbia lista localităţilor de pe raza administraţiilor şcolare Odessa, respectiv Pojarevaţ, Zajecear şi Iagodina în care în luna septembrie să se anunţe elevii de etnie română/vlahă/moldoveană că pot studia limba română din octombrie 2014.

În unanimitate sutele de participanţi români la congres s-au autoidentificat prin vot ca fiind în acelaşi timp ,,valahi” aşa cum germanii sunt în acelaşi timp nemţi. Pe site-ul Ministerului de Externe Sârb, la rubrica activităţi bilaterale Serbia-România s-a scris foarte corect că relaţiile diplomatice româno-sârbe au fost inaugurate în 1841 prin deschiderea la Bucureşti a ,,Agenţiei Principatului Serbiei pentru Vlaşka” (Континуитет дипломатских односа са Румунијом постоји од 1841. Годин, Када је Србија Кнезевина отворила агенцију у Влашкој). O recunoaştere firească a continuităţii şi sinonimiei între termenii român şi vlah. Ar fi un act cel puţin neprietenesc ca statul vecin să revină asupra acestei recunoscute sinonimii şi să inventeze o limbă şi o minoritate artificială vlahă distinctă de cea română.

S-a amintit apoi de faptul că atât în România cât şi în R.Moldova în şcoli se studiază exclusiv limba română ca limbă de stat. Dacă Kievul acceptă că acestea două şi nu altele sunt ţările ,,mamă” pentru românii/moldovenii din regiunea Odessa a Ucrainei, s-a exprimat speranţa ca Ucraina să nu meargă în continuare pe o mână cu Tiraspolul cultivând o limbă ,,moldovenească” artificială la îndemnul unor inspectori şcolari locali care nu servesc nici interesele Ucrainei, nici ale statelor prietene România şi R.Moldova prin impunerea limbii ruse sau ,,moldoveneşti” în localităţile în care până acum câţiva ani se învăţa limba română. Statul român oferă ca limbă maternă exclusiv limba ucraineană literară atât celor care se autidentifică ucraineni cât şi celor care se autoidentifică ruteni sau huţuli.

Domnului ministru Pricopie i s-au prezentat punctual cazuri din România în care elevi de etnie sârbă şi ucraineană nu au posibilitatea să înveţe limba maternă din cauze ce ţin de numărul redus al acestora sau de comoditatea unor administraţii şcolare locale. Ministrul român al educaţie s-a angajat să remedieze la începutul de an şcolar această stare de lucruri semnalată.

La congresul AGIRo, domnul ministru Remus Pricopie a pus în discuţie în premieră şi a lansat noi măsuri şi strategii: obligativitatea grupei mari la grădiniţă din 2015 şi a învăţământului obligatoriu de la 3 ani din 2018, problema ,,acută” a creşelor pentru copiii de sub 3 ani, ocuparea prin concurs până în sptembrie 2015 a tuturor celor 10 000 funcţii de conducere, acordarea unei sume de bani cadrelor didactice, echivalentul a 150 de euro, pentru a-şi cumpăra materiale didactice, cărţi şi reviste, abonamente la diferite site-uri specializate sau reviste specializate, dar şi pentru participarea la conferinţe.

Viorel Dolha, preşedintele AGIRo, a ţinut să remarce că are încredere în spusele domnului ministru fiindcă acesta a înfăptuit tot ceea ce promisese cu exact un an în urmă la congresul de la Slatina (vezi manuale digitale, completarea legii educaţiei etc).

Un memoriu cuprinzător cu problemele identificate pe parcursul celor 9 zile de congres îi va fi înmânat domnului ministru în zilele următoare. Nu vor lipsi sesizări privind neaplicarea unor ordine de ministru şi texte legale în vigoare dar şi propuneri de îmbunătăţire a programelor şcolare. S-a solicitat obligativitatea editurilor la o ordine cronologică identică a predării conţinuturilor în manualele alternative, măsură care ar face ca auxiliarele şi culegerile unei edituri să poată fi folosite şi de elevi care au un manual al altei edituri, eliberând astfel elevii şi dascălii din ,,captivitatea” auxiliarelor şcolare editate exclusiv de o anumită editură. Măsura ar conduce la dispariţia de pe piaţă a unor auxiliare obscure şi la impunerea unora valoroase care ar putea fi sursă de a exersa pentru elevi indiferent de manualul pe care l-au primit. Încă la întâlnirea din seara dinaintea congresului, i s-a cerut domnului ministru Pricopie eliminarea din cadrul ministerului şi sancţionarea exemplară a cel puţin două persoane responsabile în promovarea unor programe şcolare şi manuale care sfidează bunul simţ. Se aşteaptă ca MEN să dea urgent o lecţie în rândul propriului aparat de conducere, lecţie care să dovedească cum că exigenţa din sistem nu este aplicabilă doar elevilor care nu învaţă sau care copiază ci şi decidenţilor care dovedesc superficialitate, ignoranţă şi dispreţ faţă de lege.

S-au vizitat Suceviţa, Putna, Mănăstirea Bogdana unde odihnesc primii voievozi moldoveni şi Rădăuţiul, unde, după spusele presei locale, ,,delegaţii au avut parte de o primire aşa cum o făceau bucovinenii cu voievozii din vechime”. Doar cine nu a fost acolo va considera exagerate aceste aprecieri la adresa momentelor emoţionante puse la cale de către profesorii şi elevii rădăuţeni în cinstea oaspeţilor.

Sute de participanţi s-au deplasat în 22 august la Cernăuţi unde s-au depus flori şi s-a cântat la statuile lui Mihai Eminescu şi Taras Şevcenco, unde au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei şcolare regionale la sediul acesteia şi la renumita universitate cernăuţeană. Vizita a vrut să simbolizeze şi susţinerea pentru independenţa şi integritatea Ucrainei. Au urmat vizitele la mănăstirea Bănceni, unică în lume credem, la mormântul lui Aron Pumnul şi la gimnaziul în care a învăţat Eminescu. În Cernăuţi am putut cumpăra de la chioşcurile de presă publicaţii locale în limba română, lucru care sperăm să fie curând posibil şi în alte regiuni din Ucraina şi în Serbia în care procentul de români este cu mult mai mare decât ponderea românilor din oraşul Cernăuţi (5%).

Sute de colegi din România, Ucraina şi Serbia s-au deplasat apoi pentru două zile în Chişinău, unde, în organizarea filialei MD a AGIRo au aniversat, împreună cu peste 300 de cadre didactice din R.Moldova, 95 de ani de la congresul înfiinţării în 1919 a Asociaţiei Învăţătorilor din Chişinău. De departe, AGIRo-MD, condusă de distinsa doamnă preşedinte Mariana Marin, este filiala noastră cea mai activă. A dat iarăşi o lecţie de profesionalism, de organizare riguroasă şi de o imaginaţie de neegalat izvorâtă dintr-o sensibilitate care este poate brandul suprem al spiritului moldovean. Nu a lipsit din nou de la congres doamna ministru Maia Sandu, deţinătoarea în 2012 a medaliei de aur a AGIRo, care a împărtăşit din noile prevederi ale codului educaţiei şi care a avut cuvinte de aleasă apreciere pentru participanţi. A fost prezentă conducerea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, au conferenţiat nume de prestigiu din ştinţele educaţiei. Chişinăul cu Aleea clasicilor şi monumentul lui Ştefan cel Mare au constituit alte ,,lecţii” pentru toţi. La Orheiul Vechi, un loc ce nu are asemănare în Europa, ne-a fost oferită posibilitatea de a participa la etno-festivalul muzical internaţional ,,Gustar”-un adevărat Woodstock local.

La Eforie Sud, prin implicarea conducerii Liceului Teoretic “Carmen Sylva”, sutele de dascăli din cele 4 ţări au avut posibilitatea participării la numeroase ateliere de dezvoltare profesională, de diseminare a bunelor practici, lansări de carte, expoziţii de auxiliare şcolare. În 27 august s-a întâlnit cu participanţii doamna Ecaterina Andronescu, preşedinte a comisiei senatoriale pentru învăţământ şi preşedinte de onoare al AGIRo care a recunoscut birocratizarea sistemului, care a dus ca dascălii „să se ocupe mai mult de hârtii decât de copii”. De asemenea, a făcut o comparaţie cu celelalte ţări europene, descoperind că unui profesor român îi trebuie cei mai mulţi ani pentru a atinge un nivel maxim de salarizare. „Lucrul acesta ar trebui urmat de o consecinţă pentru că este chiar inacceptabil”. Participanţii au mulţumit domnului ministru Bogdan Stanoevici pentru mesajul acestuia şi pentru sprijinul acordat de DPPRP evenimentului.

Au văzut lumina tiparului noi numere din revista AGIRo (fondată la 1928), buletinul congresului, volumul VI din ,,Portrete de dascăli”, ,,Învăţătorul Modern nr.32 şi ediţia în limba rusă”, ,,Grădiniţa Modernă nr.6”, volumul ,,Despre şcoală, mai în glumă, mai în serios”, reviste ale asociaţiilor judeţene ale AGIRo, volume ale colegilor.

Cu sprijinul colegilor Ghenadii Cepurnoi din Vinniţa, al lui Nicolai Fedoreţ din Odessa, al doamnei Olga Ostafi din Cernăuţi, al Interregionalei ,,Comunitatea Românească” din Ucraina, al celorlalţi colegi din Ucraina sperăm ca până în 2015 să avem încheiate protocoale de parteneriat cu asociaţii omoloage de la nivel naţional din Ucraina. Cu sprijinul doamnei director Vesna Schubert, al colegilor Traian Căta, Diana Şolkotovici, Dorinel Stan, al CNMNRS, al celorlalţi colegi români din Serbia şi al colegilor sârbi din România sperăm ca până în 2015 să avem încheiate protocoale de parteneriat cu asociaţii omoloage de la nivel naţional din Serbia.

Din 2015 AGIRo speră la un alt nivel, mult mai structurat, al colaborării cu colegii din Serbia şi Ucraina, bazat exclusiv şi doar prin intermediul asociaţiilor omoloage naţionale din Serbia şi Ucraina şi al viitoarelor asociaţii ale cadrelor didactice de etnie română din Serbia, respectiv Ucraina. În R.Moldova, de ani buni, colaborăm instituţional doar prin asociaţia învăţătorilor de acolo şi nicidecum prin iniţiative în nume propriu, nereprezentative, sporadice şi efemere.

Le mulţumim celor 1500 de slujitori ai şcolilor din cele 4 ţări, unii veniţi de la peste 1000 km, pentru demonstraţia de forţă făcută în interesul copiilor ale căror suflete le au în palme, în interesul unei mai intense colaborări între statele noastre democrate, vecine şi prietene.

În noul an şcolar, să fiţi călăuziţi, dragi colegi, după mottoul congresului ,,Educaţie, Inovaţie, Pasiune”.

Fericiţi elevii care vă au la catedră pe cei care aţi cheltuit bani, timp, energii şi nesomn ca să fiţi mai bine informaţi şi cu o mai mare stimă de sine atunci când veţi fi în faţa lor!

Viorel Dolha, preşedinte AGIRo