29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ca să se plimbe cu maşina, l-au omorât pe şofer

18 august 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Doi tineri (de 18 şi 21 de ani), cică din familii normale, dar fără nici o ocupaţie, l-au omorât în seara de 12 iulie pe un taximetrist, din simplul motiv că, după o beţie zdravănă, li s-a aprins dorinţa să se plimbe cu automobilul. Ştiind că nimeni nu le va face această plăcere de bună voie, au cumpărat un cuţit de la complexul comercial, unde-şi dăduse întâlnire, şi au chemat un taxi. Când au ajuns într-un loc mai retras, l-au înjunghiat pe taximetrist, care s-a stins pe loc de la loviturile de cuţit. După săvârşirea omorului, nefiind în stare să pornească vehiculul, asasinii am şters-o de la locul crimei.

Despre acţiunile operative ale lucrătorilor miliţiei, care zilele trecute i-au reţinut pe infractori, ne-a informat la o conferinţă de presă şeful DMAI în regiunea Cernăuţi, colonelul Valerii Zincenko. El a specificat că făptaşii au fost identificaţi chiar a doua zi, însă reţinerea lor a avut loc mai târziu din cauză că aceştia reuşiseră să treacă frontiera Ucrainei. La momentul de faţă continuă cercetările, tinerii fiind învinuiţi de omor premeditat, în baza art. 115, p. II. Relatând acestea, colonelul a oftat cu regret că dintr-un motiv atât de banal a fost curmată viaţa unui om. Orice om normal, indiferent de profesie şi postul ce-l ocupă, crede la fel. Nu pot crede, însă, că cei doi tineri cărora li se încriminează omorul au fost crescuţi de părinţi cumsecade, în familii normale. 

Cine-i vinovat de moartea lui Andrei Dranga?

Despre aceasta nu s-a vorbit la conferinţa de presă, dar totuşi e un caz care a alertat opinia publică. Răspuns la întrebare urmează să-l dea procuratura regională, care a deschis o anchetă la cererea părinţilor defunctului. Andrei Dranga din Cernăuţi a murit la o zi după ce a împlinit 27 de ani şi la zece zile după ce a fost chemat la secţia de miliţie a raionului Şevcenko, pentru a da unele explicaţii în privinţa unei presupuse infracţiuni, legate de un furt. Părinţii susţin că tânărul a fost bătut crunt în timpul interogatoriului, iar medicii la care el a apelat au refuzat să-l interneze. Expertiza medico-legală nu confirmă învinuirile părinţilor, cazul fiind cercetat şi de conducerea DMAI, care n-a găsit acţiuni nelegitime din partea lucrătorilor secţiei raionului Şevcenko faţă de persoana decedată. S-a comunicat că moartea i s-a tras de la intoxicarea cu o substanţă nedeterminată, iar în timpul reţinerii tânărul n-a fost nici într-un fel agresat de anchetatori. La 12 august el a fost condus la groapă, lăsând în urmă o fetiţă care va merge la toamnă în clasa întâi şi pe părinţii neconsolaţi, convinşi că fiul lor a fost victimizat de oamenii ordinii.

Maria TOACĂ