10 aprilie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

La mulți ani în fagurele ortodoxiei, părinte Dumitru Tocar - O viață dedicată Credinței, Neamului și Comunității

2 aprilie 2026 р. | Categorie: Bucovina

La mulți ani în fagurele ortodoxiei, părinte Dumitru Tocar - O viață dedicată Credinței, Neamului și Comunității

Într-o dimineață de primăvară, pe 2 aprilie 1968, în satul românesc ucrainizat Cuciurul Mare a văzut lumina zilei  un copil al credinței - Dumitru Tocar. Fiul lui Vasile și Maria Tocar, părinți etnici români, a crescut în sânul unei familii care a îmbrățișat limba română și credința străbună, chiar și în mijlocul unei comunități ucrainene. Educația sa a început la școala din Hadilău, continuând la Cuciurul Mare, unde a pus bazele unei minți curioase și dornice de cunoaștere.

După îndeplinirea serviciului militar în termen, destinul l-a adus la Seminarul Teologic din Sankt-Petersburg, unde a studiat doi ani și jumătate, îmbogățindu-se spiritual și intelectual. La invitația Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, absolvind-o în 1994 cu titlul de Licențiat în Teologie Ortodoxă.

Pe 2 aprilie 1995, părintele Dumitru a fost hirotonit, începându-și astfel misiunea sacră. Primul său an de slujire a fost la biserica Acoperământul Maicii Domnului din Crasna, dar în aprilie 1996, a devenit preot paroh al Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Hrușăuti. Aici, a găsit o comunitate dornică de a construi un nou locaș de cult, iar sub îndrumarea sa, lucrările au fost reluate, cu sprijinul creștinilor din satele Hrușăuți și Voloca, Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni,al Patriarhiei Române și cu ajutorul Lui Dumnezeu, lucrările au fost duse la bun sfârșit. Biserica a fost terminată și sfințită pe data de 12.07.2006.

Au mai fost construite două case prăznicar și un turn clopotniță. Menționăm că biserica a fost împodobită cu o frumoasă pictură în stil bizantin tehnica tempera, de către echipa pictorului bucovinean Ștefan Purici. Pictura a fost sponsorizată de Guvernul României și enoriașii satului.

Astfel, înălțat din inițiativa protoiereilor mitrofori Dumitru Tocar, actualul paroh al Bisericii ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Hrușăuți, cu sprijinul lui Vasile Paulencu, paroh al Bisericii din Crasna, și protopopului de Hliboca,  Ion Gorda, paroh al Bisericii ”Sfântul Nicolae” din Voloca,  care au pus bazele sfântului locaș de închinare, cu harul și iscusința, mâinile de aur ale meșterului popular, arhitectul Nicolae-Aurel BOJESCU, numit  „Meşterul Manole al Volocii”, măreţul şi somptuosul locaş de închinare – Biserica din Hruşăuţi, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ridicat în memoria și în cinstea viteazului Voievod ŞTEFAN cel MARE şi SFÂNT, cu ocazia aniversării a 500 de ani de la glorioasa victorie repurtată de arcaşii neînfricatului domnitor asupra leşilor, în bătălia din 26 octombrie 1497 din Codrii Cosminului, la 12 iulie își sărbătorește patronii.

Înălțată pe pământ străbun, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare, modelul bisericii  e cel al Mănăstirii de la Curtea de Argeş, cu turnuri răsucite, piatra de temelie a sfântului locaș a fost pusă la 15 martie 1993, de preoții Ion Gorda și Vasile Paulencu, care au instalat o cruce pe locul viitorului altar, sfințită apoi la 21 martie același an.

Construcţia Bisericii din Hruşăuţi a durat 10 ani, din lipsă de mijloace băneşti –  1993-2003, fiind  finalizată cu ajutorul Domnului prin străduința părintelui Dumitru Tocar, cu sprijinul Guvernului României.

Parohul Dumitru Tocar, cel care ține în acest templu dumnezeiesc mereu aprinsă flacăra credinței și memoria vrednicului înaintaș, cu sufletul deschis în  fața altarului și lui Dumnezeu, cu dragoste și evlavie de 30 de ani își păstorește enoriașii.

Între anii 2021-2024, din inițiativa și prin străduința părintelui Dumitru Tocar, cu sprijinul Guvernului României prin DRP, pe teritoriul satului, în Deal la Cosmin, unde urma să fie înălțat monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost ridicată o cruce-monument în memoria glorioasei bătălii a ostașilor lui Ștefan cel Mare și Sfânt din 26 octombrie 1497 din Codrii Cosminului asupra oastei regelui polon Ioan Albert

Crucea este realizată din piatră de Soroca și a fost înălțată cu ajutorul donațiilor enoriașilor satului. Amenajarea teritoriului s-a făcut cu sprijinul Guvernului Românie. Crucea a fost sfințită pe 15.07.2024, la 520 de ani de la moartea Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pe lângă misiunea sa sacră, părintele Dumitru este un familist dedicat. Alături de soția sa, Liliana, profesoară la Școala Gimnazială din Hrușăuti, au crescut și educat doi fii excepționali.

Sebastian a absolvit școala generală din Hrușeuti,api a urmat cursurile de licență și master la Facultatea de Economie din Cernăuți,pe care a absolvit-o cu diplomă roșie. Și-a continuat studiile de doctorat la universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a primit titlul de Doctor în științe economice la vârsta de doar 25 de ani. În prezent este Lector universitar Doctor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este căsătorit și are doi copii.

Cel de-al doilea fiu al părintelui Dumitru, Ciprian a absolvit școala generală din Hrușeuti, apoi a urmat cursurile Școlii de Artă din Cernăuți, fiind admis la Universitatea de Artă ”George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale. A urmat la aceeași facultate cursurile de licență, master și doctorat, primind titlul de Doctor în Arte vizuale la vârsta de 28 de ani. În prezent este Asistent Universitar Doctor al Universității ”George Enescu” din Iași. Și Ciprian este căsătorit și are un copil.

Astfel, părintele Dumitru Tocar nu este doar un evlavios slujitor al altarului, ci și un bunic mândru, aducând slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările sale. Anul acesta, în Duminica Floriilor, va sărbători 30 de ani de slujire Domnului la altarul Bisericii din Hrușăuti,- o călătorie de credință și devotament, o poveste de iubire și dăruire familiei, comunității.

Acum, la ceas aniversar, Vă urăm, cucernice părinte Dumitru Tocar, multă sănătate,  putere şi râvnă  pentru a sluji cu evlavie și demnitate altarul ortodoxiei, a duce mai departe aceste comori sfinte ale neamului, împliniri și bucurii, binecuvântare cerească alături de comunitate și frumoasa Dv. familie!

La mulți ani fericiți în oaza dumnezeirii!

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți