15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Sărbătoarea Primăverii, a Speranței, a Mărțișorului

1 martie 2026 р. | Categorie: Noutăţi

Sărbătoarea Primăverii, a Speranței, a Mărțișorului

Fără alai, fără prea multă forfotă și fără prea multe file însemnate în calendar, dar avem o sărbătoare pe care întotdeauna o așteptăm, și o iubim nespus. Cea a primei zi de primăvară calendaristică, numită simplu și frumos Sărbătoarea Mărțișorului.

Nu prea avem parte acum de sărbători în suflet, dar ne stăruim să ne facem singuri sărbători. Totuși se organizeză la Cernăuți, tradiționalul festival al Părimăverii „Mărțișor”.  Trăim cu speranța, că într-o zi se vor termina aceste greutăți, și iar vom reveni la normal, iar ne vom bucura cu adevărat de Ziua Limbii Române, de frumoasele și mereu aștepatatele sărbători de iarnă, cu vechile și neuitatele obiceiuri ale festivalului Florile Dalbe,  de zilele lui Eminescu, de  festivalul Mărțișorului.

Bineînțeles, că pentru a ne face cât de puțin să ne simțim oameni, români, bucovineni, se organizează ba una ba alta, dar nu mai au farmecul și splendoarea de altă dată. Oamenii, sunt mereu triști, abătuți, îngrijorați, speriați, stresați. Dar, se va îndura bunul Dumnezeu și de noi, și pacea multașteptată va reveni pe multmătimitul nostru pământ. Până atunci facem ceea ce ne stă în puteri, ca oricum să ne alinăm sufletele îndurerate și triste cu măcar puțină căldură și speranță.

Cum spuneam în prag de primăvară avem ziua sau sărbătoarea Mărțișorului. Ea de fapt durează o săptămână, sau chiar două, până la ziua Odochiei (pe stil vechi marcată la 14 martie). Este una dintre sărbătorile mele preferate. Nu înzadar am colecții de mărțișoare, adunați de-a lungul anilor, literatură, ilustrate, suvenire, flori artificiale, alte atribute ce reprezintă cele două culori ale primăverii: roșu și alb.

Cu câțiva ani în urmă, pentru cea de a 20-cea ediție a tradiționalului festival Mărțișor ce era organizat la Cernăuți, sub egida Societății pentru Cultura și Literatura română în numele lui Mihai Eminescu, ajutată și sprijinită și de alte Societăți sau asociații,  cu sprijinul Consulatului general al Românieii la Cernăuți, am scos de sub tipar broșura „Ți-am adus un Mărțișor”. Am adunat pe paginile ei, toate poeziile ce le-am putut găsi la acea vreme despre Mărțișor. Le-am mai ilustrat pe ici-pe colo și cu desene ce reprezintă mărțișoarele noastre tradiționale.

În fiecare an la liceul din Cupca, organizăm cu elevii expoziții de mărțișoare. Copiii, cu ajutorul părinților, dar și al conducătorilor de clasă și diriginților, și mai ales a învățătoarei de muncă, Vera Bicer, confecționează cele mai felurite mărțișoare, pregătesc aplicații, desene, gazete de perete, suveniruri, modele de mărțișoare, pregătite din absolut totul ce poate fi folosit: ață, bumbac, mătase, țigae, hârtie, carton, plastic, sticlă, materie de pânză, canva, borangic etc. Și când toate acestea prin viață, în rezultat avem câte o expoziție de toată frumusețea.  Am hotărât să împodobim în cele două culori simbolice și un mic copăcel. Este copăcelul Primăverii, al Mărțișorului, ce vestește sosirea primăverii și ne apropie de ziua multdorită a păcii... Vom agăța pe parcursul lunii Martie pe crenguțele lui, mărțișoare împletite, dar și fire de bumbac, mătase, în cele două culori, flori artificiale, cordeluțe, inimioare alb-roșii...

Expoziții de ilustrate, poezii, cărți, reviste, buclete, desene, amenajăm pe coridorul școlii, dar și în incinta muzeului liceului nostru, prin clase și cabinete.

Membrii cenaclului literar „Lămâița”, pregătsc și o serie de versuri, din bucletul despre care vorbeam, dar compun câte ceva și singuri, chiar dacă e simplu, dar e din toată inima.

Aș vrea să propun și cititorilor noștri două dintre poeziile mele dedicate Mărțișorului, dar și câteva versuri ale câtorva membri ai cenaclului literar „Lămâița”.

O expoziție de Mărțișoare, dar și un recatal poetic dedicat anotimpului renașterii organizăm și în incinta căminului cultural din Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină. Membrii cenaclului literar „Lira” ce activează de mai mulți ani la această instituție culturală, citesc, recită sau compun și singuri versuri dedicate Primăverii, Mărțișorului. Sunt îndrumați de cele două doamne ce conduc această instituție de mulți ani, dnele Larisa Popescu-Chedic și Natalia Balan.

Vă doresc tuturor un Mărțișor pe măsura așteptărilor, iar primăvara se ne aducă tuturor bucurie, speranță, pace. Doamne ajută!

Eleonora Schipor

P.S. Iar expoziția mea personală dedicată Mărțișorului, cât și colecția de mărțișoare este deosebită, cel puțin pentru mine personal

Mărțișor

Când dau ghioceii în floare,

Se prind la piept mărțișoare,

Roșu-alb – două culori,

Două blânde sărbători.

Eu mi-am prins la piept cu dor

Roșu-alb un mărțișor,

Și cu el la inimioară

Simt c-adie a Primăvară.

Luna Martie de-acum

Iat-o pornită la drum,

Cu zâmbet și cu soare

Și roș-albe mărțișoare.

Două culori

Când pajiștea-i toată în floare

Se prind la piept Mărțișoare.

Roșii și albe la culoare,

Iar afară-i iarăși soare.

Albul e seninul zării

Și mărgeanu-nminunării,

Iar roșul văpaia este-a

Primăverii ce dă vestea

Că sosește timpurie,

Pe-o coamă de vânt zburlie.

Luna lui Mărțișor acum

Voioasă-a pornit la drum,

Cu muguri plesniți și soare

Și cu mândre mărțișoare.

Eleonora Schipor

Mărțișoare

Fire albe, mărțișoare,

Fire albe la culoare,

Mărțișoare, mărțișoare,

Mărțișoare, surioare.

Mărțășoare, scumpe odoare,

Roșii-albe la culoare,

Mărțișoare, mărțișoare,

Primăvară, zâmbet, soare...

Victoria Todirescu, elevă la liceul din Cupca, membră a cenaclului literar „Lămâița”

Am la piept un mărțișor

Am la piept un mărțișor,

L-am pus drept la inimoară,

Și cu el mă simt ușor

Căci afară-i Primăvara.

Am la mână un mărțișor

Și îl scutur încetișor,

Îmi vestește-a câta oară

Afară e Primăvară.

Am în suflet mărțșor

Dule și scump odor,

Primăvara cu el vine

Și la mine, și la tine.

  Marinela Țugui, elevă la liceul din Cupca, membră a cenaclului literar „Lămâița”