Ilie MOTRESCU – 45 de ani de nemurire

29 iulie 2014 р. | Categorie: Bucovina

MOARTEA ASASINĂ A  POETULUI  ILIE  MOTRESCU  E ÎNVĂLUITĂ ÎNCĂ ÎN MISTERUL TĂCERII  ŞI  FRICII

Am cutezat spre larg, de-acum

mi-s aştrii călăuză şi valurile drum

şi-un gând ce semenii

 de pe mal n-o să-l auză.

Câţi ani vor fi de-atunci,

când se prelinse steaua căzătoare

şi mă avea o mamă iubitoare?

N-am ornic, n-am busolă şi nici cârmă:

Ce e-nainte?

Ce-a rămas în urmă?..

E câmp de ape, muzică de stele

şi-un singur matelot

se mai căzneşte-not,

cu vâsla şi cu visul printre ele.

Mi-e teamă?

 Aş!Am cutezat în larg

cu-o zdreanţă de credinţă

 legată de catarg

şi-un cântec cât nu-s mările de larg.

...Talazurile vremii vin şi trec

şi nu mă mai înec, şi nu mă mai înec...

(„Cântecul vâslaşului”, Ilie MOTRESCU)

Una din „cele mai valoroase figuri din poezia bucovineană”, „Poet al  adâncurilor labişiene”, cum l-a definit Mihai Cimpoi, Ilie MOTRESCU, care  „se desprinde din ceţurile legendei cu o figură înveşmântată în hlamida de neoromantic de alt Nicolae Labiş care şi-a scris poezia adâncurilor pe o paralelă înstrăinată a ţinutului carpatic”, şi-a trăit fatalul sfârşit, prevestindu-şi  prin poezie tragicul destin. De când i se „prelinse steaua căzătoare”, de când a „cutezat spre larg cu-o zdreanţă de credinţă legată de catarg”, fiindu-i „aştrii călăuză şi valurile drum” s-au perindat 45 de ani. Or,  „Talazurile vremii vin şi trec”, iar zborul Poetului, „falnic şi înalt ca uliul”, rămâne neatins ca şi gloria-i prin versurile-i strălucite ce conţin „însemnele marii poezii”. Or, regretatului poet-martir,  publicistului, folcloristului şi animatorului cultural, patriotului Ilie MOTRESCU din Crasna Putnei, cel care s-a sacrificat pentru continuitatea Fiinţei Naţionale,  devenit nu doar pentru neamul său de la poale de Carpaţi, ci şi pentru întreaga suflare românească un simbol al curajului şi semeţiei, un model de devotament, de sacră slujire Graiului şi Neamului, zborul vieţii căruia a fost curmat de iscoadele sovietice la nici 28 de ani, îi este „nesfârşită calea, cum apelor căderile şi valea”, pecetluindu-şi  premonitoriu nemurirea prin forţa magică a versurilor sale: „Talazurile vremii vin şi trec şi nu mă mai înec...”.

Comemorat la sediul ziarului „ZORILE BUCOVINEI” la 26 iulie, după 45 de ani de la tragica sa moarte,  învăluită încă parţial în taină,  unde a lucrat din primăvara anului 1967 până la 26 iulie 1969, când i s-a stins steaua vieţii, străpunsă de slugoii unui regim totalitar barbar, pe care munteanul cu suflet de român Ilie MOTRESCU, coborâtor din „semeţia dacă”, nu a putut să-l suporte în genunchi, ci s-a luptat înverşunat împotriva vitregiilor înstrăinării, împăcându-se chiar cu moartea, acţiunea consacrată distinsului Erou Naţional fiind organizată de Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi, în persoana Excelenţei Sale, dnei Eleonora Moldovan, dispariţia prematură a căruia e învăluită încă în misterul tăcerii şi... fricii,  evenimentul s-a înălţat „între Pământ şi Dumnezeu” printr-o rugă fierbinte a preacuviosului părinte Vasile Covalciuc, protopopul raionului Storojineţ, prin slujba divină, oficiată cu evlavie şi dragoste întru veşnica pomenire a acestui devotat fiu şi martir  al Crasnei, al Neamului Românesc.

Alături de prinosul  de mulţumiri, adus Excelenţei Sale, Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, care ne susţine în tristeţi şi aspiraţii, redactorul-şef Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi, le-a alăturat şi pe cele adresate părintelui Vasile Covalciuc, care şi de data aceasta a venit într-un suflet de la Sălaj, de la schitul de la Putna, unde a avut o întâlnire la Şipet cu ÎPS Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Voievodale, pentru a se uni cu noi în lacrima durerilor naţionale, evocând acea dragoste şi râvnă faţă de Credinţă, de Ţară, de Grai, faţă de veşnicele valori ale Neamului,  pe care le-a trăit cu sufletul şi le-a promovat  Poetul Ilie Motrescu. Ne-am rugat Celui de Sus împreună pentru pace în ţară şi în inimile noastre, pentru neuitarea celor, care au luptat pentru binele nostru, ca să nu se mai repete istoria tragică a popoarelor noastre.

Pe unda unei afinităţi elective, asociind soarta şi creaţia artistică a Poetului crăsnean cu cea a lui Nicolae Labiş, mulţumind sincer tuturor pentru că păstrează vie acea flacără a iubirii şi dăinuirii, pe care a aprins-o Ilie Motrescu şi care luminează peste tot în credinţa moştenită din străbuni, astfel testamentul Poetului  dăinuie prin copii, nepoţi şi strănepoţi, s-au prelins, ca un balsam pe rană, şi cuvintele Excelenţei Sale, dnei  Eleonora Moldovan: „Într-un timp foarte scurt  de aproape 28 de ani, Ilie Motrescu a reuşit să facă cât alţii într-o viaţă de om. S-a luptat cu răul în forma unui regim politic, mentalităţi politice, actuale şi în prezent şi cu care trebuie să luptăm. Ilie Motrescu ne-a demonstrat cum trebuie să luptăm, devenind astfel nemuritor şi veşnic. Prin viaţa şi faptele sale demne, dedicându-se unei idei şi cauze sfinte în Bucovina, devine un reper de unde putem pleca pentru a clădi adevărul. Şi-a sacrificat la altarul Credinţei şi Cauzei Naţionale nu doar viaţa, dar şi sufletul prin ceea ce a scris, ce a făurit, ce ne-a lăsat ca moştenire spirituală, un patrimoniu care vine din Crasna, de la Rădăcina carpatină”.

Despre destinul tragic al poetului-martir, fotografia căruia, după asasinare, a fost smulsă cu tot cu hârtie din dosarul personal al lui Ilie Motrescu din redacţie, pentru ca să i se şteargă urma, a vorbit Nicolae Toma, iniţiatorul manifestării, care e sigur că răul ce l-a dus la pierzanie pe tânărul atlet, simpaticul crăsnean, talentatul poet şi viorist, patriotul român, a pornit atunci, cu 45 de ani în urmă, din colectivul redacţiei, din invidia şi ura unor colegi şi prieteni falşi, asemuindu-i fatalul destin cu cel al ciobanului din Mioriţa, anunţând că Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a cărui preşedinte este, îl va primi, post-mortem, pe publicistul şi poetul Ilie Motrescu în rândurile membrilor ei, propunând ca şi Societatea Scriitorilor Români din Cernăuţi, şi cea din Ţară, să-i urmeze exemplul, exprimându-şi părerea că a sosit demult şi timpul ca Gimnaziul din Crasna să-i poarte numele, lucru foarte simplu în prezent de îndeplinit, urmează doar  Consiliul Local să adopte hotărârea respectivă.

Reînviind crâmpeie fericite şi mai puţin fericite, chiar tragice  din îndepărtata copilărie a celor 8 fraţi Motrescu, care au rămas de mici orfani de tatăl Ion, părintele fiind luat cu forţa de „eliberatori”, în 1944, la muncă silnică la Finlanda, în lagărul morţii de pe ţărmurile lacului Onega, iar în 1945 decedând de foame şi ger în neagră străinătate, tot de mâinile satrapilor sovietici a fost omorât şi bunelul care a protestat împotriva deportărilor, dna profesoară Maria Motrescu-Popescu, unica soră a regretatului poet, şi-a exprimat bucuria că scumpul ei frate nu e uitat de cei cu suflet de român, sensibilizând calităţile şi caracterul deosebit pe care le poseda Ilie, care era cu trei ani mai mic. Deşi erau timpuri grele după război, iar maică-sa, femeie înţeleaptă şi vrednică, rămasă văduvă – cel mai mare copil avea 12 ani, iar cel mic – 4 luni, a ştiut cum să-şi crească şi să-şi educe odraslele ca să fie  cinstite, vrednice de străbuni, să le poarte în şcoli înalte ca să aibă o viaţă mai bună. Lovitura fatală a venit pe neaşteptate, când la 7 august 1969 au fost înştiinţaţi de un colaborator al „Zorilor Bucovinei”, unde activa de doi ani, că s-a pierdut Ilie, cu toate că el „dispăruse” încă la 26 iulie. Se zvonea că a fugit în România, în Iugoslavia...Au bătut pragurile procuraturii şi organelor de stat, dar în zadar, se alegeau doar cu promisiuni şi minciuni, apoi chiar cu prigoana familiei, fraţilor pedagogi Ştefan, care a fost încarcerat, a lui Nicolae şi Mariei, acuzaţi de călăii bolşevici şi chiar de unii consăteni, care le-au întors spatele, fiind consideraţi şi ei duşmani ai poporului sovietic. Nu se cunosc nici împrejurările în care  prietenul Ion Ţâbuleac a dat de urmele lui Ilie Motrescu, aflând cum că s-a înecat în apele Prutului, fiind îngropat în Cimitirul din Cernăuţi, tot la el au rămas manuscrisele Poetului şi tot el i-a pregătit pentru tipar  volumul de versuri „Hora Vieţii”, adresându-i distinsului dispărut şi familiei sale „SCUZE”  pentru ... întârzierea apariţiei acestei culegeri.

Să-l omagieze pe renumitul său unchi a venit şi nepoata de la fratele Vasile, Elena Calinciuc. Iar junele student Vasilică, strănepot din partea fratelui Constantin, şi-a format demult propria-i imagine a ilustrului său unchi,  omorât bestial de iscoadele sovietice, când nu împlinise nici 28 de ani: „fiu viteaz şi demn al străbunilor daci, a rămas fidel libertăţii gândirii, a fost mai presus decât viaţa, preferând moartea, robiei”. Consăteanul, profesorul veteran Vasile Mitric şi poeta populară Eugenia Balan-Ciocoboc din Tereblecea, l-au elogiat pe Poet prin recitirea propriilor versuri, pe care le publicăm în pagină,  pedagogul Octavian Voronca s-a referit la perioada când era director şcolar, iar Ilie Motrescu nu o dată a fost la Ostriţa în calitate de ziarist la publicaţia „ZORILE BUCOVINEI”.

Ilie Motrescu e unul dintre cei mai talentaţi poeţi pe care i-a dat Bucovina, „formula lui poetică axându-se  şi pe elanurile expresioniste labişiene, nefiind străină şi de pastelismul fin de sorginte locală, bucovineană,  în genul lui Mircea Streinul sau Eusebiu Camilar” se situează la aceiaşi înălţime ca şi Lucian Blaga, Nicolae Labiş, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, după cum au specificat colegii de condei ai distinsului creator. Evocatoare şi dureros de triste s-au dovedit şi amintirile foştilor colegii de breaslă şi prieteni, cu care poetul-martir Ilie Motrescu a activat la „Zorile Bucovinei” – Vasile Tărâţeanu, Ilie Olar, Ion Creţu, Ilie Tudor Zegrea, Dumitru Covalciuc – relevând momente frumoase de prietenie, de petreceri la nunţi şi hramuri, de nopţi petrecute în discuţii aprinse, referitoare la Fiinţa Naţională, la Libertate, la Eminescu, la Unire cu Patria-mamă, cu câtă demnitate şi ingeniozitate crăsneanul îşi apăra ideile şi crezul, şi momentele dramatice înfiorătoare din timpul deshumării Poetului, îngropat într-o ladă cu feţi avortaţi într-un pârâu din Cimitirul din Cernăuţi, amicii însoţindu-i apoi  corpul neînsufleţit, schingiuit în torturi cristice de organele de atunci a noii stăpâniri şi pe jumătate putrezit, în drum spre Crasna, unde înmormântarea i s-a transformat într-o adevărată nuntă ca în „Mioriţa”.

Pe fondalul mărturisirilor tragice ale rudelor şi colegilor distinsului dispărut, mi s-a părut stranie afirmaţia unui prieten al Poetului, Vladimir Cibotar, care e mai mult decât convins că Ilie Motrescu n-a fost asasinat de către veneticii ruşi, ci s-a înecat, înotând în valurile Prutului, în timp ce sora Maria şi ceilalţi colegi prezenţi la comemorarea Poetului au afirmat aproape într-un glas că în acea fatală zi de 26 iulie turnase o ploaie torenţială, iar apele Prutului erau reci şi tulbure, că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele kolhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare, fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi  corpu-i  neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat şi aruncat în apele Prutului. În drum maşina s-a înfundat în noroi şi un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o, în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul, care a văzut omorul consăteanului, a fost ucis.

Mai mult, Vladimir Cibotar a ţinut să specifice că adjunctul procurorului, Karol Ioanoş, era „prietenul „Zorilor Bucovinei” şi „şi-a făcut datoria”, „iar românii, având nevoie, l-au făcut pe Ilie  Motrescu erou naţional”. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi de asemenea prieteni şi pe ziarul la care muncim cu râvnă! Evident, dacă nu-l comemora colectivul redacţiei ziarului „Zorile Bucovinei” şi membrii Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, nimeni nu-şi mai amintea, cu excepţia rudelor,  la 26 iulie curent, de Eroul Naţional Ilie Motrescu.. Altor eroi li se înalţă monumente, numele lor le poartă cele mai importante străzi, iar în Crasna nu există nici măcar o odaie-muzeu, care să poarte numele Poetului Ilie Motrescu, nu i s-a conferit numele lui nici măcar gimnaziului local.

Referindu-se la apariţia cu duiumul a unor volume lipsite de valoare artistică, consacrate Poetului, scriitorul Dumitru Covalciuc a specificat: „Sunt de părerea că am stricat imaginea lui Ilie Motrescu prin nişte ediţii editoriale ce nu au nici o valoare, redactate şi scrise de Eleonora (Schipor – n.a.). Nu permiteţi să apară cărţi de acestea. Ar fi bine de tipărit tot ce s-a scris şi în România despre Ilie, fiindcă el nu e doar martirul Crasnei, ci al Neamului Românesc. La 29 martie, când am creat Societatea „Arboroasa”, Ştefan şi Nicolae Motrescu s-au numărat printre membrii ei, propunând primii ca la Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului să se înalţe o cruce. Mai mult ca atât, cât a făcut Ştefan şi Nicolae Motrescu să fie biserică în Crasna şi azi nu s-a găsit un preot de la cele 3 biserici şi o mănăstire să vină să-i facă o slujbă de pomenire, doar Vasile Covalciuc,  protopopul raionului, a venit”.

Afirmând cu toată certitudinea că Ilie Motrescu a fost un om deosebit, unic în familia Motrescu şi a scrisului bucovinean, dar şi în întreg spaţiul mioritic, scriitorul şi traducătorul Mircea Lutic are convingerea că el a fost poetul metaforei, un metaforist de anvergură.Ilie Motrescu, este autorul renumitei poezii „Semn” ce însumează şi titlul de blazon şi cel de emblemă. Creând în condiţiile vitregite ale înstrăinării, supravegheat ideologic, versurile lui conţin, evident, însemnele marii poezii pline de vigoare şi sugestivitate: „Pământul străbun respiră în poezia lui Ilie Motrescu cu sângele spiritelor strămoşilor, care planează deasupra mormintelor. Acest pământ a născut şi va naşte poeţi înzestraţi, iar printre cei trecuţi în nemurire e şi Ilie Motrescu, zborul căruia a fost întrerupt de tragicul moment al dispariţiei premature din viaţă şi intrării lui în nemurire. În cei 45 de ani de nemurire cel mai mare poet pe care l-a zămislit Bucovina, Ilie Motrescu,  putea să creeze opere de mare valoare artistică”.

Sub muntele bătrân şi-mpădurit

molizii grei se prăbuşesc în mit,

străbunii mei se prăbuşesc şi ei

cu  vremile de-a valma peste zei.

Şi-aşa convin din coame de Carpaţi

se-ntunecă genunea de bărbaţi

scoborâtori din semeţia dacă

se luptă-aici cu moartea şi se-mpacă.

Până aici veniră să se-nfrunte

virtuţile romane cu cremenea de munte;

 molizii tari şi brazii aici s-au prăbuşit

peste mânia turcului pocit.

Cu braţul vlăguit de grele arme

sub muntele acesta Ştefan doarme...

Sub muntele acesta neamul meu

răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu.

(„Semn”, Ilie MOTRESCU)

Citind această poezie ce-l caracterizează pe Ilie Motrescu ca creator de atmosferă poetică autentică prin diverse mijloace artistice, continuând parcă gândurile lui Dumitru Covalciuc,  Mircea Lutic a subtilizat că „Poetul crăsnean n-a avut norocul de a avea un cercetător de amploare precum e harnicul istoric Nicolae Cârlan, care a scris o lucrare meritorie în spaţiul bucovinean despre Nicolae Labiş. Unica lucrare de valoare despre poetul Ilie Motrescu e cea a lui Ion Ţâbuleac. Un cercetător ce dispune de toate capacităţile necesare pentru a studia opera lui Ilie Motrescu şi de a scrie o lucrare meritorie despre Poet este  criticul literar Ştefan Hostiuc, doar el ar putea face o lucrare de  talia celei apărute la Suceava, redactate de Nicolae Cârlan”.

„Tu, inimă, pe cât de bună eşti,

cu greu te-nduri să-ţi primeneşti altarul

să-ţi intre dragostea cu darul

înveşmântată-n alb ca o mireasă,

frumoasă, zâmbitoare şi aleasă”.

(„Văzui lăstunii”, Ilie MOTRESCU)

Frumoase, zâmbitoare ca însăşi dragostea, cu voci melodioase şi dulci ce tulbură şi-alină, au venit să-i vindece prin cântec Poetului-martir dorul „curat în conştiinţă ca limpezimea zării...” talentatele noastre priveghetori ale cântecului românesc, îndrăgitele interprete Elena Nandriş, primarul s. Mahala,   şi Elena Petriuc, directoarea Căminului Cultural, cu piesele „Destul un trai”, „Pe cosârea lui Ionică”, doamna cântecului popular de pe Valea Siretului, Victoria Costinean, conducătoarea artistică a Ansamblului etno-folcloric „Izvoraşul” din Ropcea, cu cântecele  „La marginea satului”, „Cucule cu pene multe”, cântăreaţa Maria Dovghei, absolventă a Conservatorului din Chişinău, profesoară la Şcoala de Arte „I. Vorobchievici” din Cernăuţi, care a interpretat romanţele „Se-aude  clopotul la schit”, „De tine nu-mi mai este dor”.

Moartea asasină a Poetului e învăluită încă în misterul tăcerii şi fricii, cu toate că, în prezent, după căderea precedentului regim, rudele au posibilitatea de a se adresa organelor secrete pentru ca acestea să facă lumină în întunericul cruzimii asasinării Românului Ilie Motrescu. Cel mai mare poet pe care l-a dat Bucovina scria :  „Am o moarte şi vreau s-o trăiesc”. De 45 de ani Ilie Motrescu îşi trăieşte moartea, supravieţuind-o prin trăire, prin poezie.

Felicia NICHITA-TOMA

Fotografii de Diana TOMA şi Vasile PALADEAN

 Video-Zorile Bucovinei