Şi după 85 de ani plâng lumânările în neuitare la Crucea Martirilor masacraţi în Lunca Prutului

Şi după 85 de ani plâng lumânările în neuitare la Crucea Martirilor masacraţi  în Lunca Prutului

^{Ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor românești – Ţinutului Herţa şi nordului Bucovinei –  foste părți ale Principatului Moldova independent, a Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, la 28 iunie 1940, după semnarea ruşinosului Pact  Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939), nu le-a adus herţenilor şi bucovinenilor  raiul promis, ci lacrimi şi durere. „Eliberaţi” de Patrie şi nemaiputând suporta jugul străin, românii autohtoni au dorit să trăiască liberi în Ţara lor şi a străbunilor lor.}

^{Dorul de fraţii de după sârma ghimpată, trasată peste noapte de un regim barbar şi hrăpăreţ, şi setea de libertate, le-a strecurat în inimi speranţa de dăinuire pe pământ românesc. Astfel, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup de peste 400 dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi din comunele Mahala, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea, Ceahor, Corovia, Voloca etc., au pornit pe gheaţa Prutului spre Lunca Herţei, ca să treacă frontiera în România, neştiind că de-acum erau aşteptaţi de grănicerii ruşi şi că avea să-i pască aceeaşi soartă ca pe românii plecaţi spre Ţara lor de obârşie la sfârşitul lunii ianuarie acelaşi an. Doar 57 au avut norocul să treacă în România, 46 au fost arestaţi, ceilalţi au murit în chinuri cristice, cosiţi de mitralierele călăilor sovietici, înecându-se în apele însângerate ale Prutului.}

^{A doua zi, satrapii  bolşevici i-au forţat pe locuitori să sape 3 gropi pe malul Prutului şi să arunce cadavrele – şi pe cei morţi, şi pe cei vii, pe ultimii, militarii sovietici omorându-i cu patul armelor şi cu baionetele, drama românilor înstrăinaţi de Patrie continuând apoi cu deportările în Siberia, Kazahstan, Karelia, în gulagurile şi închisorile staliniste, în lagărele morţii de pe ţărmurile lacurilor Onega şi Ladoga, torturaţi, flămânzi şi goi, sfârşind în chinuri cristice, nerezistând calvarului.}

^{În primăvară, puhoaiele de apă au spălat malurile râului, iar în 1942, după ce s-au reîntors românii, a fost găsită doar o singură groapă cu 107 cadavre, fiind identificate după îmbrăcăminte, 38 de martiri au fost apoi înhumaţi în panteonul eroilor din comuna martiră Mahala, care acea mai mult a avut de suferit în consecinţa „eliberării” Bucovinei istorice.}

^{Moartea eroică a martirilor, sacrificaţi la altarul de jertfă al neamului românesc, ecomemorată printr-un pios omagiu la Lunca, unde a fost înălţată o cruce a durerii, unde anual, în memoria eroilor seceraţi fără vină de mitralierele grănicerilor sovietici şi căzuţi la Lunca, în apele învolburate şi înfierbântate de sânge ale Prutului, sunt organzate parastase de pomenire. Or, ții după 85 de ani de la oribilul măcel rănile dor şi sângerează în sufletele celor ce au suportat calvarul sovietic.}

^{Mai există multe locuri însângerate pe acest pământ, unde lacrima trecutului, îmbrăţişându-se cu oroarea prezentului, urcă strigătoarea la ceruri, unde rătăcesc morminte ale martirilor, care s-au jertfit tinereţea pentru Neam, Grai şi Ţară, fără cruci la căpătâi. Datoria noastră şi a tinerei generaţii e să nu-i dăm uitării, să ţinem mereu aprinsă candela memoriei, să veghem amintirea lor.}

^{Felicia NICHITA-TOMA, Zorile Bucovinei}