Un avion ”Boeing” 777 al companiei „Malaysia Airlines”, care ţinea calea aerului pe ruta Kuala Lumpur — Amsterdam ce avea la bord 295 de persoane, a fost doborât de insurgenţii proruşi joi după-amiază la circa 50 de kilometri de oraşul Donețk, unde continuă războiul între forţele ucrainene şi teroriştii lui Putin.
Nava aeriană ce zbura la o înălțimea de 10.000 de metri şi s-a prăbușit pe teritoriul Ucrainei a fost doborât de tiruri ale unui sistem de rachete antiaeriene „Buk”, informează Ministerul de Interne ucrainean. În consecinţă, şi-au găsit moartea 280 de pasageri și 15 membri ai echipajului. S-a constatat că la bord de aflau 71 de cetățeni olandezi, 23 de americani, 10 britanici și patru francezi. Totodată, autoproclamatul ministru al apărării pseudorepublicii Donețk, Igor Strelkov și-a asumat doborârea aeronavei, crezând că ar fi fost vorba despre un avion militar ucrainean, An-26, informează TSN
Racheta „Buk” face parte dintr-un sistem de tip sol-aer şi este destul de mare şi puternică, în stare să doboare aeronave mari dintr-o singură lovitură, lansată de la sol poate atinge o altitudine de până la 25 mii de metri.
Preşedintele Petro Poroşenko consideră doborârea avionului malaiez un act de terorism, săvârşit de mercenarii Kremlinului.
ÎN DONBAS AU APĂRUT „OAMENI VERZI”
În estul Ucrainei continuă luptele crâncene. Câteva oraşe sunt aproape complet ruinate. Rusia atacă de pe teritoriul ei Donbasul, cu lansatoare de rachete de tip „GRAD”. Imaginile bombardamentelor au fost filmate de locuitorii orașului Gukov din regiunea Rostov, care le-au plasat pe internet, informează TV5. Ostaşi ale trupelor ucrainene, care fac parte din brigada motorizată 72, dislocată în regiunea Lugansk, la hotarul Ucrainei cu Federația Rusă, au anunțat că din partea Rusiei au fost mai multe atacuri cu lansatoare de rachete de tip „GRAD”. Mai mult ca atât, în estul Ucrainei au apărut deja „oameni verzi”, asemănător celor care Crimeea, cu însemne ale armatei ruse.
Felicia NICHITA-TOMA