28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România. N-a fost de lungă durată, însă, a fost, totuși, împlinirea unui vis național

26 noiembrie 2025 р. | Categorie: Bucovina

28 noiembrie 1918 – Unirea Bucovinei cu România. N-a fost de lungă durată, însă, a fost, totuși, împlinirea unui vis național

Provincie istorică românească, locuită în antichitate de geto-daci, Bucovina a aparţinut Moldovei până în anul 1775, când a fost anexată de Austria, în urma războiului ruso-turc din anii 1768-1774.

Deşi nu luase parte la ostilităţi, Austria a cerut de la turci Bucovina drept răsplată „în schimbul neutralităţii în timpul războiului”. Pentru a îmbrăca în formule juridice această anexare, guvernarea habsburgică pretexta că în vechime Pocuţia ar fi stăpânit regiunea de nord a Moldovei, numită acum Bucovina. Prin împărţirea Poloniei în 1772, Pocuţia, împreună cu Galiţia fiind atribuite Austriei, tot ei i-ar reveni „dreptul de a stăpâni regiunea menţionată”, adică Bucovina, Cucerirea acestui teritoriu românesc era motivată, de asemenea, de Austria şi prin necesitatea de a stabili o comunicaţie mai directă între Transilvania şi Galiţia.

După ocuparea Bucovinei de către trupele habsburgice, în toamna anului 1774, Curtea de la Viena a folosit intimidarea, corupţia şi alte mijloace „convingătoare” pentru a obţine din partea Porţii otomane recunoaşterea faptului împlinit. La 7 mai 1775 – printr-o convenţie încheiată la Constantinopol – Poarta otomană consimte la cedarea Bucovinei către Austria.

Deci, Bucovina, numită astfel de austrieci, ”cea mai frumoasă parte din trupul Moldovei!, după cum menționa Eminescu, cu capitala la Suceava, cu peste 10 mii de km2 şi 75 de mii de locuitori, cu 233 de oraşe şi sate româneşti, cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, cu splendidele monumente de artă medievală: Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ şi Umor, a fost ruptă din trupul ţării – prin mijloace odioase şi în pofida oricăror principii internaţionale – de către Imperiul habsburgic.

Guvernul habsburgic a denumit, la început acest teritoriu, „Moldova austriacă”. Apoi, pentru a masca anexarea, Austria denumeşte acest teritoriu „Bucovina”, după denumirea pădurilor de fagi de la Cosmin. Până în 1786, Bucovina a fost menţinută sub administraţie militară austriacă, iar apoi a fost alipită la Galiţia.

În cei aproape 144 de ani de dominaţie habsburgică, autorităţile imperiale au promovat o politică sistematică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, practicând în acest scop colonizarea germanilor, a ungurilor şi slovacilor şi încurajând aşezarea în masă a rutenilor fugiţi de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Polonia.

Pentru generațiile prezente și viitoare, câteva date și informații despre provincia noastră românească – BUCOVINA și capitala ei istorică orașul Cernăuți

În evul mediu timpuriu, pe partea opusă a Prutului față de actualul oraș a existat o mică cetate, Țețina, distrusă de tătari. Se pare că locuitorii rămași în viață au decis reconstruirea localității pe partea sudică a râului, considerată mai ușor de apărat. Atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), negustorilor din Lemberg (azi Lvov).

Țara Fagilor, cum mai era denumită Bucovina, a fost trup din trupul Moldovei. Ea a fost ruptă din hotarele Moldovei și cotropită de austrieci în anul 1775 în urma primei împărțiri a Poloniei. Atunci Galiția împreună cu Pocuția lui Ștefan cel Mare ajung în stăpânirea Austriei. Pentru austrieci, Bucovina era necesară să lege direct Galiția cu Transilvania, care atunci făcea parte din Imperiul austro-ungar. La recensământul din 1775 au fost numărate în oraș 338 de familii.

Cum au anexat Austriecii Bucovina?

Profitând de ocazie că Moldova era ocupată de trupe rusești și că pacea de la Kuciuk – Kainargi era pe cale de a se încheia, Kaunitz, ministru (austriac) al Mariei Tereza, a reușit ca printr-o înțelegere tâlhărească cu mareșalul rus Rumianțev, comandantul armatei ruse, contra unui cadou de 5000 de galbeni și o tabacheră în aur, împodobită cu briliante, să-și retragă trupele din Bucovina pe care au ocupat-o austriecii, la l octombrie 1974. Așa a fost, așa se joacă și acum soarta unor țari mici și popoare. Amintim că la Kuciuk- Kainargi în 1774 a fost semnat tratatul de pace dintre Rusia și Turcia, prin care Rusia a dobândit libertatea de navigație pe Marea Neagră, în Bosfor și Dardanele și pe Dunăre.

Desnaționalizare prin colonizare

După cotropirea Bucovinei, cea mai importantă și statornică grijă a stăpânirii austriece a fost deznaționalizarea elementului românesc al Bucovinei, manifestată în mod deosebit prin colonizarea masivă cu elemente străine, ruteni și evrei, care au invadat Bucovina, stabilindu-se aici și beneficiind de încurajarea și protecția autorităților.

Autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți populație de limbă germană, atât germani, cât și evrei vorbitori de idiș care au adoptat cu timpul limba germană înrudită.

Astfel, încet și sigur s-a schimbat caracterul etnic al provinciei.

În1774 populația Bucovinei număra75 000 locuitori, din care63 700 români,8400 ruteni și526 evrei.

În1778,conform statisticilor habsburgice în Bucovina românii reprezentau mai mult de 75 la sută din populație, restul fiind ruteni, huțani, armeni, germani și evrei.

În anul 1849 Cernăuțiul a devenit capitala Ducatului Bucovinei, instituit prin Constituția Austriei din 4 martie 1849.

Cei șase primari pe care i-a avut orașul între 1864 și 1914 au fost: un polonez, un armean, doi germani și doi evrei. În anul 1875 a fost înființată Universitatea din Cernăuți, o instituție de învățământ superior renumită în tot Imperiul Austro-Ungar.

Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat, în 1918, Cernăuțiul a devenit parte din România.

Astfel, a doua provincie neaoș românească, după Basarabia care întregește ROMÂNIA MARE în istoricul an 1918, la 27 martie, a fost Bucovina. După prăbușirea monarhiei austro-ungare, la 28 noiembrie, într-o atmosferă sărbătorească, Congresul ținut în marea sală a sinodului din Palatul Mitropolitan de la Cernăuți sub președinția lui Iancu Flondor, dă citire actului unirii care avea următorul conținut: „Drept aceea, noi Congresul General al Bucovinei întreprind suprema putere a țării și fiind învestit singur cu putere legiuitoare, în numele suveranității naționale.

În unanimitate, 74 de membri ai Consiliului Naţional, 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 din comunele ucrainene, au votat Unirea Bucovinei cu România.

Hotărârea

Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”.

Spre cinstirea celor care s-au jertfit pentru împlinirea idealului sfânt al Unirii, la 11 noiembrie 1924, în Piața Unirii din Cernăuți a fost dezvelit monumentul Unirii. La festivitate au participat Regele Ferdinand și Regina Maria, Principele Carol și Principesa Elena.

În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roșie a URSS, împreună cu Bucovina de Nord, în urma pactului Molotov-Ribbentrop și alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania național-socialistă. La 30 martie 1944 Armata Sovietică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul aceleiași Republici Sovietice Socialiste Ucrainiene. În luptele ce s-au dat pentru oraș (25-30 martie 1944) au murit 1.500 de soldați și ofițeri români și germani.

Evenimentele dramatice din vara anului 1940 în urma ultimatumului imperialist sovietic din 28 iunie, au întrerupt brusc viața pașnică a locuitorilor Bucovinei, Basarabiei și ținutului Herța. România a fost somată și forțată să cedeze Uniunii Sovietice o suprafață de 50 762 kmp din care 6262 kmp din Bucovina, aparținând teritoriului său cu o populație de aproximativ 3 776 000 locuitori.

După cel de al Doilea Război Mondial, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei au fost încorporate, de către Stalin în RSS Ucraina. La 7 august 1940, a fost creată Regiunea Cernăuți, cu o suprafață de 8100 kmp și o populație de 919 000 de locuitori aproape un milion, realizată prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia.

După destrămarea URSS, Cernăuți a devenit parte a Ucrainei independente.

România a deschis în mai 1999 un Consulat General la Cernăuți.

Surse: dacoromania-alba.ro, Alexandru Ursu Bucovina, Wikipedia

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei