
Școala Populară de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu” din Cernăuți - un sanctuar al valorilor noastre culturale - a adunat sub aceeași cupolă folclorică cele mai reprezentative talente la Festivalul de Muzică Populară ”Să-mi cânți, cobzar”.
În lumina Zilelor Spiritualității și Culturii Tradiționale Românești, la Cernăuți, s-a desfășurat un spectacol de gală excepțional, parte a celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Muzică Populară Românească „Să-mi cânti, cobzar”. Acest eveniment, organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, director Iurie Levcic, Școala Populară de Artă și Civilizație Românească „Ciprian Porumbescu” - un sanctuar al valorilor noastre culturale - , a adunat sub aceeași cupolă folclorică cele mai reprezentative talente.
În această atmosferă de sărbătoare, Scena Filarmonicii din Cernăuți a fost martora unor momente de neuitat, unde au strălucit formații artistice din cele mai diverse colțuri ale Bucovinei, fiecare piesă muzicală fiind o punte între suflet și tradiții.
Oaspeți de seamă, precum Excelența Sa, Alexandru-Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, prof. univ, dr. Ștefan Purici, prorectorul Universității ”Ștefan Cel Mare” din Suceava, dna Maria Calancea, președintele Societății "Arboroasa" din Vicovu de Sus, doamna Areta Moșu, președintele "Astrei" ieșene, etc., au onorat cu prezența Festivalul pentru a celebra excelența și dedicarea celor care au contribuit la păstrarea folclorului, cântecului și tradițiilor românești.
Au inaugurat regalul spectacol talentații discipoli ai lui Iurie Levcic – Ansamblul ”Perla”, perluțe crescute cu dragoste de neam, de tradiții, în grădina cu talente a Școlii Populare de Artă și instruite de prof. Iurie Levcic, Ana-Maria Calancea-Melnic, Natalia Demciucena, acompaniate de virtuoșii instrumentiști ai Ansamblului lui Nicolae Hacman , ”Mugurel”.
Florile dragostei față de cântecul popular, de folclorul românesc, și-au desfăcut suavele petale prin vocile soliștilor formației, talentatelor Daniela Chibac, Sofia Romaniuc, etc., au fascinat spectatorii duetele Ariana Moraru și Bogdan Zgârcea, Ilona și Marinela Amihalachioaie, fostele discipole Sabrina Palamariu și Marina Bujenița, membrii Ansamblului folcloric ”Mărgăritar” din Ostrița Herței, excepțional instruiți de profesoara Ana-Maria Calancea-Melnic, hora ”Mugurelului” din Pătrăuții de Sus, instructor Elena Pintescu.
Veselie în suflete cu raze de primăvară ne-au adus cunoscutele cântărețe, draga noastră Natalia Andrieș și Maricica Mihoianu din Suceava, iar dorul și bucuria - legenda cântecului Popular Românesc, cântăreața Ofelia-Florica Haranguș.
Oaspete drag la toate manifestările noastre culturale, onorând cu prezența publicul spectator, Excelența Sa, dl Alexandru-Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, a avut un cuvânt de gratitudine față de organizatorii Festivalului, profesorii de la Școala Populară de Artă pentru creșterea frumoasă a acestor mlădițe talentate, menționând deschiderea pe care o are statul român, DRP, Consulatul General al României la Cernăuți, față de românii din această provincie istorică – Bucovina, din Ucraina, prin acordarea de burse, proiecte nerambursabile, sprijin și ajutor. Directorul Iurie Levcic a mulțumit înaltului demnitar român, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru susținerea acestor copii talentați, desemnându-i cu titlul ”Omul Anului” pe prof. univ, dr. Ștefan Purici, prorectorul Universității ”Ștefan Cel Mare” din Suceava, și pe părintele Mihai Cobziuc, consilier eparhial, Episcopia Sucevei și Rădăuților.
A fost o zi încărcată de dor și suflet românesc. O zi care ne-a amintit din nou cine suntem, de unde ne cresc rădăcinile, cine ne-au fost strămoșii și încotro trebuie să ținem calea. O zi în care, în aceste dramatice timpuri, când fiii ni se întorc în sicrie, când stăm mai mult pe întuneric, fără curent electric…, am avut parte de o fărâmă de bucurie adusă de vocile acestor scumpe perle ale neamului.
Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți