Regele Trump: De ce ideea de a-l încorona pe președintele SUA este mai mult decât o glumă

3 noiembrie 2025 р. | Categorie: Actualități

Regele Trump: De ce ideea de a-l încorona pe președintele SUA este mai mult decât o glumă

Foto: Paul Grover/Associated Press/East News

Problema nu este coroana, ci dacă președinția devine singurul centru decizional din țară. Și această luptă se dă chiar acum.

Regii conduc prin naștere și binecuvântare. Ei conduc și prin frică.

În timp ce milioane de protestatari au ieșit în stradă luna aceasta cu sloganul „Fără regi”, Donald Trump a postat un videoclip generat de inteligență artificială în care este încoronat, doar pentru a insista a doua zi că nu este rege.

Deci, care este adevărata problemă?

Tânăra podcasteră Brilyn Halligand a luat întrebarea literal, menționând că nu există regi în America. Videoclipul lui Trump, a spus ea, a fost doar un troll umoristic.

Dar adevărata întrebare este:

Caută Trump genul de putere care a aparținut odinioară monarhilor?

De la decizia Curții Supreme în cazul Trump vs. Statele Unite, președinții au imunitate absolută față de „acte constituționale esențiale” și imunitate prezumtivă față de alte „acte oficiale”, ceea ce face dificilă limitarea puterii executive.

În acest context, criticii susțin că Trump conduce deja ca un monarh, impunând controlul asupra instituțiilor independente, înlocuind oficialii cu „cavaleri loiali”, pedepsind arbitrar cu tarife vamale și alte instrumente și creând un climat de frică.

Pentru susținătorii săi, aceste acțiuni sunt un semn al unei puteri puternice și decisive din partea unui președinte care, la urma urmei, a câștigat majoritatea voturilor la ultimele alegeri. Ei îl văd ca pe un lider care înlătură obstacolele din calea rezultatelor.

Dar chiar dacă Trump nu este oficial un monarh, strategia sa amintește de practicile regilor din trecut, în special ale lui Henric al VII-lea, monarhul Tudor, care a consolidat puterea prin slăbirea influenței nobilimii, centralizarea finanțelor și restructurarea aparatului de stat.

De exemplu, regele Henric al VII-lea a folosit manevre financiare „liniștite” - obligațiuni, donații, amenzi - pentru a direcționa resursele către prioritățile regale fără consimțământul altora.

În mod similar, administrația Trump a înghețat miliarde de dolari din ajutorul extern care expira, uzurpând efectiv controlul asupra fondurilor bugetare pe care Constituția le acordă Congresului. Deși o instanță federală a ordonat guvernului în septembrie să deblocheze fondurile, Curtea Supremă a permis continuarea înghețării până la sfârșitul anului fiscal.

Susținătorii lui Trump neagă abuzurile, spunând că astfel de „anulare” sunt perfect legale și îi oferă președintelui flexibilitatea de a cheltui bani la sfârșitul anului pentru a opri cheltuielile ineficiente sau nepotrivite. Dar, din moment ce Congresul are puterea de a anula orice anulare prin lege, puterea președintelui nu pare să fie necontrolată.

Însă administrația a reclasificat, de asemenea, o serie de funcții, a slăbit protecția funcționarilor publici și a transferat autoritatea de la experți în carieră către loialiști politici. Avocații agențiilor rescriu reglementările, cadrele universitare diluează rapoartele de risc, iar consilierii de etică își schimbă concluziile până când primesc „aprobare de sus”.

Ceea ce era abordat odinioară în audieri sau în rapoartele inspectorilor generali este acum adesea decis în culise, fără o judecată publică.

Scopul sistemului de merit este de a împiedica guvernul să devină o curte regală.

Adică, o instituție în care loialitatea este mai importantă decât competența.

Atunci când loialitatea are prioritate față de profesionalism, deciziile sunt luate pe baza conexiunilor personale, iar controlul este slăbit. Sub Trump, tot mai multe poziții cheie sunt ocupate de funcționari „interimari” care necesită în mod oficial confirmarea Senatului. Perioadele de comentarii publice au fost scurtate de la 60 la 30 de zile, iar declarațiile sunt adesea emise în grabă.

Din nou, susținătorii lui Trump susțin că aceste schimbări dărâmă rezistența birocratică înrădăcinată, înlocuiesc obstrucționiștii și permit liderilor aleși să execute programul pentru care au candidat. Dar alții văd acest lucru ca pe o concentrare a puterii care seamănă mai mult cu o monarhie, chiar dacă este formal legitimă.

Regulile există pentru ca cei aflați la putere să își justifice public acțiunile. De aceea, agențiile trebuie să propună acțiuni, să invite comentarii și să publice justificări.

Dar acum fiecare dintre acești pași sunt redusi la minimum, încetând efectiv să funcționeze. Procesul rămâne formal, dar a devenit mai mult un alibi decât un mecanism de responsabilitate.

La fel ca Henric al VII-lea, care a ocupat posturi cu loialiști sau le-a lăsat vacante, administrația Trump întârzie numirea inspectorilor generali, încetinește investigațiile, iar liderii interimari, lipsiți de sprijin politic, nu insistă asupra respectării legilor.

Formal, legile privind accesul la informație rămân în vigoare, dar întârzierile din ce în ce mai lungi și refuzurile pe scară largă le fac ineficiente, amintind de practica Tudorilor de a păstra forma în timp ce se distruge substanța.

Legea ar trebui să limiteze puterea, dar aceste constrângeri sunt slăbite atunci când executorul se poate baza pe imunitate generală față de „actele oficiale”, amnistia pentru aliați și persecuția oponenților sub pretextul legalității

Zorile Bucovinei cu referire la TSN