
Suflet de dor românesc cu lumină, zâmbet, nostalgii și bucurii din miracolul Poeziei – la Ciudei, Storojineț, în Cetatea românității
Suflet de dor românesc, cu ecouri ancestrale în inimi ce se-mpletesc ca niște șoapte - trăiri, bucurii, melancolii, iubiri, Măria Sa Poezia e muzica sufletului ce ne poartă spre raiul fericirii, iar fiecare oprire e o nouă poveste. O poveste trăită demult sau una ce de-abia se naște pe aripi de dor românesc și iubire.
O duminică ca o floare aleasă din salba toamnei s-a desprins ca un fior de dor românesc îmbrățișându-ne în eternul ecou vibrant și armonios al poeziei aduse de Caravana Culturală aici, la Ciudei, unde motorul ”Mașinii cu poeți” huruie, dar nu face zgomot, e muzica sufletelor noastre.
Într-o lume armonioasă unde versul a fost cântat de Poeți pe struna inimii, ne-a încălzit sufletele și ne-a alungat melancolia toamnei, am trăit o nouă poveste în miracolul Poeziei - la Ciudei, Storojineț, comună românească cu vechi tradiții de la poale de Carpați, unde românul cu demnitate își țese dăinuirea, păstrându-și cu pietate ce are mai scump în lada cu zestre a neamului – Limba, Credința, Datinile, Sărbătoare atât de mult așteptată de comunitate în organizarea căreia au pus suflet poetul Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, dl Radu Petrașescu, directorul Liceului nr.1 românesc, primarul Anatol Pițu, mari patrioți ai neamului, primitori și ospitalieri, Sărbătoare ce le-a adus bucurie românilor localnici prin prezența Excelenței Sale Irina-Loredana Stănculescu, consulul general al României la Cernăuți, dnei Elena Chifu, șefa Secției de învățământ, poeților din sudul și nordul Bucovinei, Suceava, Vatra Dornei, etc.
Or, într-o duminică încărcată de floarea Poeziei, sub cerul de vis al Muzei, regalul spectacol ne-a purtat aievea spre raiul fericirii.
Inaugurând manifestarea și făcând un scurt excurs în istoria celei mai vechi școli românești din raion, care pe parcursul celor aproape 210 ani, pe care îi va marca în mai 2026, nu și-a înstrăinat discipolii de străbuni, instituția a fost absolvită de 70 de promoții, peste 3 mii de absolvenți, ținând să concretizeze că ”în toți acești ani aici, în Liceul nr.1, s-a vorbit doar românește și așa va fi și în continuare, căci ”casa părintească nu se vinde, nu se demolează, cea mai scumpă comoară a ei fiind elevii, dascălii, limba română”, directorul Radu Petrașescu a mulțumit poeților, președintelui Nicolae Șapcă pentru ”marea sărbătoare” pe care le-a dăruit-o românilor din Ciudei, dnei Irina-Loredana Stănculescu, dl Anatol Pițul pentru susținere și sprijin.
La rândul său, cel mai mare gospodar al comunei, excelent administrator, primar prin excelență, Anatol Pițul, românul care își iubește cu adevărat neamul și prețuiește valorile, a adresat mulțumiri Excelenței Sale pentru sprijinul constant al comunității Ciudei, din care fac parte 7 sate, conducerii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru susținerea financiară a proiectelor implementate, specificând că ”cel mai mare rol în păstrarea identității românești îl au poeții, purtători de lumină”, că ”ce avem în sânge nu ne poate distruge nimeni”.
Cu dragoste și bucurie, după cum a mărturisit, dna Irina Loredana Stănculescu a venit la Sărbătoarea Poeziei, precum vine de fiecare dată la manifestări în această comună românească locuitorii căreia își păstrează cu demnitate limba, tradițiile, identitatea, concretizând că România e mereu aproape de ei, de toți românii din acest ținut strămoșesc, cu sprijin și ajutor, la fel precum și Consulatul General al României la Cernăuți.
Excelența Sa a fost cea care prima ne-a dăruit clipe revelatoare din sublimul poeziei, vocea vibrându-i de emoții și admirație, prețuire pentru talentul creatorilor de frumos, profunde mulțumiri adresate organizatorilor pentru regalul de poezie care a adus lumină și fericire în sufletele celor prezenți, dând citirii poeziei ”De ce la Cernăuți nu mor poeții”, scrise de tânărul dăruit cu har poetic Marin Gherman, dedicate altui mare poet al Bucovinei, regretatului Tudor Ilie Zegrea, care a văzut lumina tiparului în revista Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, ”Septentrion literar”, editarea căreia a fost reluată grație susținerii financiare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Poetul Constantin Horbovanu din Suceava ne-a făcut să zâmbim, citind câteva epigrame. Ne-a amintit și de primii pași ai ”Mașinii cu poeți”, de poetul şi academicianul Vasile Tărâţeanu, dr.Gina Puică, iniţiatorii acestei reuniuni culturale prestigioase, care au pus suflet în organizarea cenaclului.
Prin vechea istorie a localității ne-a purtat cu pași admirabili col. r. Ioan Abutnăriței, președintele Filialei Vatra Dornei a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina cu sediul la Rădăuți, un elogiu aducându-le și celor mai de vază personalități ale comunei Ciudei, .Ne-a încântat cu ”gânduri despre toamnă”, poeta Paraschiva Adutnăriţei, președinta Filialei „Arboroasa” Vatra Dornei a Asociației „Pro Basarabia și Bucovina”.
În frumusețea clipei sublime a poeziei și iubirii, a nostalgiei de toamnă, parcă îndemnându-ne să ne continuăm drumul spre fericire, ne-au îmbrățișat poeții din Suceava și Cernăuți. În lirismul poeziei și-a înmuiat pana și directorul Radu Petreșescu, caricaturistul Constantin Papuc, Gheorghe Bodnariuc, Dumitru Zaidel, Rodica Zegrea, Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Sauciuc. .
”Limba mea e limbă sfântă, în lume nu are pereche și alta mai frumos nu sună, în limba mea visez, iubesc, a ținut să ne mărturisească prin vers sublim simpatica și talentata Monica Buhac. O odă mamei i-a dedicat Tatiana Golciuc.
În armonia cântecului au vibrat vocile gingașe ale celor 3 grații ale cântecului românesc de la Liceul nr.1 din Ciudei - .Strugar Valentina, .Pojoga Ariana, .Bândiu Ariana.
Jurnalistul Vasile Carlașciuc din Cernăuți, ne-a reamintit de trista realitate a prezentului – de cei 4 eroi din satul natal Dinăuți, căzuți în războiul din Ucraina, dând citirii unui fragment din cartea în curs de apariție, dedicată consăteanului, juristului Dumitru Istrati.
Prof. Dorin Misichevici a prezentat cele două cărți ale fiului Adrian – ”Jurnalul unui dac liber” și ”Tăcerea blestemului”. Aducând în opinie adevărul unui înțelept că ”lumea e o scenă, iar noi actori în ea”, a citit fragmente din lucrarea sa, ”Conferința zeilor”. Ca începător în poezie, Dumitru Olexiuc din Boian și-a făcut debutul cu câteva poezii în caravana culturală ”Mașina cu poeți”.
Cu pași duioși prin farmecul fascinant al toamnei ne-a purtat poetul Nicolae Șapcă, care a venit cu bucuria reînvierii, după 7 ani, a revistei „Septentrion literar” pe care a prezentat-o și a dăruit-o tuturor. Recunoștință și mulțumiri le-a adresat dl director Radu Petrașescu, dl primar Anatol Pițul pentru găzduirea Mașinii cu poeți, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Consulatului General al României la Cernăuți, în deosebi dnei consul general Irina-Loredana Stănculescu pentru sprijin și susținere, la care ne alăturăm și noi, jurnaliștii de la Zorile Bucovinei, echipei consulare, care lucrează fără zile de odihnă, sunt mereu alături de comunitatea românească.
A fost o zi care și-a revărsat parfumul sub semnul Poeziei, frumosului, sublimului. Ce păcat că poeții din Fălticeni, din cauza unor probleme la frontieră, n-au reușit să ajungă și ei la frații din Ciudei. Astfel ni se pun piedici, astfel ni se întind capcane…
Cireașa pe tortul cenaclului literar a pus-o prietenul nostru, poetul sucevean Constantin Horboveanu, cu câteva epigrame, care ne-au făcut să zâmbim și ne-au adus soarele primăverii în suflet.
Considerație și prețuire organizatorilor și gazdelor evenimentului de anvergură, tuturor poeților din România și Cernăuți, care ne-au purtat câteva ore pe aripile sublime ale muzei Euterpe, ne-au dăruit momente frumoase de armonie și vibraţie românească.
Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți