09 august 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

POROŞENKO A ANUNŢAT RELUAREA OPERAŢIUNII ANTITERORISTE ÎN ESTUL UCRAINEI

1 iulie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Luni noaptea, după şedinţa Consiliului Securităţii Naţionale al Ucrainei (CSNU), Preşedintele Petro Poroşenko a declarat despre continuarea luptei cu separatiştii din Donbas, anunţând reluarea operaţiunii antiteroriste în estul Ucrainei, în pofida insistenţei liderilor Franţei, Germaniei şi Rusiei de a prelungi planul de pace.

În adresarea sa către poporul ucrainean, Poroşenko a spus că forţele armate, Garda Naţională şi Serviciul Frontierei de Stat au primit ordinele respective, căci pentru apărarea integrităţii teritoriale a ţării ele nu mai sunt limitate în încetarea focului.

Preşedintele Ucrainei roagă locuitorii paşnici ai regiunilor Doneţk şi Lugansk să devină aliaţi pentru reîntoarcerea securităţii şi păcii în Donbas.

Marţi dimineaţă, trupele armate ucrainene au început atacul asupra dislocării teroriştilor proruşi din estul Ucrainei, deschizând focul de artilerie şi aviaţie.

Se pare că nici liderii europeni nu ştiu ce doresc

Uniunea Europeană cere prelungirea armistiţiului, la fel ca şi Vladimir Putin.  Luni seară, la ora 22.00, a expirat regimul de încetare a focului în estul Ucrainei, prelungit pe un termen de 10 zile de Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko la insistenţa cancelarului german Angela Merkel, președintelui francez Francois Hollande și președintelui rus Vladimir Putin. Ultimul, după convorbirea telefonică preluată cu liderii mondiali, care iarăşi l-au susţinut, a făcut un nou apel pentru prelungirea armistiţiului.

Anterior, președinția franceză a anunţat că liderul de la Kremlin și Petro Poroșenko sunt de acord să acționeze împreună pentru a adopta un acord de încetare a focului  pentru a reduce tensiunile, după cum a cerut Uniunea Europeană.

În timpul armistiţiului teroriştii au omorât 27 de militari

În timpul „acţionării” planului de pace, conform datelor oficiale, în estul Ucrainei au fost omorâţi de către teroriştii proruşi 27 de militari ucraineni, alţii 69 au fost răniţi, au avut loc 108 atacuri ale insurgenților. Trupele ucrainene au pregătit  planul „B” de nimicire a rebelilor. Ieri noapte, după expirarea armistiţiului, luptătorii batalioanelor speciale "Донбас", "Азов",  "Айдар", au protestat  lângă Administraţia Preşedintelui, cerând  reluarea operaţiunii antiteroriste în regiunile extremiste Lugansk şi Doneţk pentru a-i nimici pe terorişti. Ieri, la Doneţk, rebelii proruşi au luat cu asalt o uzină chimică, planificând să producă grenade.

FUGA E RUŞINOASĂ, DAR SĂNĂTOASĂ

Teroriştii din Crimeea ocupată şi din Caucaz, mercenari năimiţi de Moscova, spală putina din zona operaţiunii antiteroriste din estul separatist al Ucrainei. Mercenarii au frică ca nu cumva Putin să-i lase în voia sorţii, fără susţinere.

Diana TOMA