SFINŢEASCĂ-SE NUMELE LOR!

Trecutul nostru îndurerat şi prezentul cutremurat de evenimentele tragice din estul Ucrainei s-au întâlnit la Herţa într-o cunună vegheată de flacăra lumânărilor şi înrourată de lacrimile pomenirii. Ziua de doliu în Ucraina a coincis cu momentele de comemorare a martirilor Herţei, victime ale regimului totalitar stalinist. La fiecare început de iunie, în curtea Bisericii Sf. Spiridon din Herţa, cucernicul părinte Nectarie oficiază slujba de pomenire la crucea înălţată în memoria victimelor deportărilor. Şi anul acesta, mitingul de doliu a fost organizat de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, în colaborare cu Societatea „Golgota” din raionul Herţa (preşedinte Ilie Avasiloaie), beneficiind, ca întotdeauna de susţinerea conducerii raionului.

Momentul comemorativ de la Herţa a avut o semnificaţie aparte şi prin faptul că a decurs în Duminica când inima românimii de pretutindeni bătea în unison cu dorul de Eminescu. Deşi în acea zi a fost prezentă la diverse manifestării, Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, a reuşit să vină şi la Herţa, aducând un pios omagiu eroilor-martiri. Invocând jertfa lor, excelenţa sa a menţionat: „Datorită acestor eroi ne bucurăm astăzi de libertatea expresiei şi a existenţei. Să-i pomenim zilnic în rugăciunile noastre. Comemorăm astăzi momente pline de istorie, în care s-a vărsat sânge, s-au vărsat lacrimi. Cinste celor care şi-au asumat misiunea de a duce mai departe adevărul, pentru că adevărul este cel care ne va salva. Adevărul este veşnic, aşa cum veşnic este Eminescu, care pentru noi e un înger păzitor ce ne veghează paşii”.

Asupra necesităţii de a se scrie o istorie adevărată a Herţei a stăruit şi scriitorul Dumitru Covalciuc, evocându-i pe cei trei militari români, care au opus rezistenţă trupelor de ocupaţie sovietică – căpitanul Boroş, locotenentul Dragomir şi soldatul Solomon. Cu preţul vieţii, ei au încercat să oprească tancurile ruseşti, salvând onoarea Patriei. Începute la 28 iunie 1941, tragediile Herţei s-au prelungit până prin anii 50, când sate întregi au fost strămutate în regiunile Herson şi Zaporijje, sute de români deschiaburiţi fiind înstrăinaţi pentru totdeauna. Astăzi ei revin la baştina străbună prin rugăciunile înălţătoare ale vrednicului părinte Nectarie şi lumânările aprinse întru amintirea lor.

Octavian BIVOLARU, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina