Pe urmele marelui poet latin care a scris în limba dacilor, la Tomis – orașul antic de la malul mării. Povestea lui Ovidiu, poetul iubirii, are peste 2000 de ani. L-a supărat pe împărat şi a murit în exil

23 august 2025 р. | Categorie: Cultură

Pe urmele marelui poet latin care a scris în limba dacilor, la Tomis – orașul antic de la malul mării. Povestea lui Ovidiu, poetul iubirii,  are  peste 2000 de ani. L-a supărat pe împărat şi a murit în exil

Grație fiicei Diana, care mi-a dăruit o fascinantă săptămână de vacanță la Tomis – orașul antic de la malul mării, unde și-a petrecut ultimii ani din viață marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î.e.n. — 17 e.n.), am avut fericita ocazie să  pătrund în tainele trecutului antic și să admir perlele arhitecturale ale fascinantului oraș de la Marea Neagră – Constanța.

Exilat la Pontul Euxin pentru că ştia ceva interzis

Cele mai cunoscute opere ale lui Ovidiu, poetul antic al iubirii, de dinainte de exil, sunt volumele “Amores” - Iubiri, “Heroides” – Eroine, “Arsa amandi” – Arta de a iubi, “Remedia amores” – Remediile Iubirii şi celebrele „Metamorfoze”. A mai scris şi o tragedie, Medeea, care s-a pierdut aproape în întregime.

Poetul a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia celebrei sale opere Metamorfoze, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeilor lui Homer.

 Operele lui sunt pe placul înaltei societăţi şi printre protectori se află însuşi împăratul Augustus. După moartea lui Horaţiu, în anul 8 î.Hr., devine cel mai cunoscut şi apreciat poet din Roma.

Însă, în toamna anului 8 după Hristos, într-o noapte din Idele lui Noiembrie,  în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neaşteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre, la graniţele Imperiului Roman. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai uşoară, „relegatio” şi nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio, în sensul de „proscris în afara legii”. Sfâșiat de tristețe a pornit spre strălucitoarea Romă, pe care trebuia să o părăsească  imediat. Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuşi scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie. Poetul a spus ulterior că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”.Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus. Poetul a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obţină graţia lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes şi chiar după moartea lui Augustus.

Drumul exilului

Poetul latin Publius Ovidius Naso a fost surghiunit în anul 8 d. Chr. la Tomis din cauze complexe – carmen et error –, pe care propriile mărturii, până acum singurele existente sau rămase din perioada antică despre edictul imperial, nu le-au lămurit în întregime, lăsând loc diverselor interpretări. Carmen – poezia (în special poemele de dragoste din Amores – Iubiri, Ars amandi – Arta iubirii, Remedia amores – Remediile iubirii) și error – rătăcirea, o greșeala sau suma greșelile comise, imprudența poetului monden și celebru, a epicureului implicat în intrigile și scandalurile Romei, au fost motive suficient de puternice pentru ca Augustus să-l relege la Pontul Stâng (formă de expulzare prin care persoana își păstra dreptul la cetățenie și avere), de fapt, chiar la capătul lumii, conform convingerilor sale.

În ”Ultima noapte la Roma”, descrisă într-o elegie celebră din cartea I a Tristelor și scrisă pe când se îndrepta spre Tomis, își derulează orele nefaste între durere, tendințe suicidare, arderea unor manuscrise (Triste, I, 7, v. 11-16), vizita a doar doi dintre numeroșii săi prieteni de până atunci, încercările de a o convinge pe soția sa Fabia să nu-l urmeze.

Drumul exilului a fost lung și anevoios. Pe o navă şubredă, o furtună  cu  talazuri înfiorătoare, în cumpănă de moarte crede că va muri fără mormânt cunoscut, ceea ce s-a și întâmplat mai târziu.

Înainte de sosirea sa la Tomis, la mijlocul lunii mai anul 9 d. Chr.,  poetul alcătuieşte un adevărat „jurnal de bord” şi „inaugurează un gen patetic, concurând aproape cu tragedia” (George Călinescu) și îl trimite la Roma.

Poetul care a scris în limba dacilor

În exil, La Tomis, Ovidiu a scris Tristele şi Ponticele. Ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis şi adresate lui Augustus, soţiei sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat şi de a i se permite revenirea la Roma. Ovidiu prezintă situaţia nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere şi de tristeţe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie şi de prieteni.

La Tomis, în această modestă așezare marină întemeiată de grecii milesieni în sec. VI î. Chr., poetul iubirii îşi va trăi elegiac ultimii ani  din viață, unde va scrie lamentaţiile pentru îndurare. Pe aceste ţărmuri îndepărtate, constată poetul, ”un pustiu nesfârşit: mare portibus orbi”,  pământul ia de obicei înfăţişarea mării – et interra est altera forma maris.”, va prinde viață poezia de exil a lui Ovidiu: Tristia – Tristele și Epistulae ex Ponto – Scrisori de la Pontul Euxin sau Ponticele, despre moartea sufletului şi letargia trupului, despre localnicii geţi, sarmaţi şi greci, despre mare, navigaţie și navigatori, despre războaie, atacuri pustiitoare și incursiuni de jaf, despre climă și ierni lugubre, despre moravuri și obiceiuri.

Bolnav în fundul lumii, pe ţărmuri neştiute,
Şi-n cumpănă de moarte. Ce crezi că poate fi
În sufletu-mi acum, când zac în nişte locuri
Aşa de-ngrozitoare, la geţi şi la sarmaţi?
Nu îmi priesc nici apa, nici aerul de-aice.

Tomisul – Siberia acelor timpuri, înconjurat de barbarii cărora „ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete”, poetul asociază catastrofe naturale, neconsolatei sale tristeţi:

Furtuni vijelioase îmi vânzolesc viaţa
Şi nu-i destin pe lume mai trist decât al meu./ Triste, V, v. 5-6
Şi aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case
Şi turnurile nalte le surpă la pământ/ Triste, III, v. 17-18 .

Cu două milenii în urmă, în ultimii ani din viață, consumați în durerea sfâşietoare de a fi despărţit de Roma şi prin ea de axul strălucitor al lumii căreia îi aparţinea, poetul învaţă limba geţilor, scrie poeme (din păcate pierdute) în graiul lor, este ales agonothet – preşedinte al jocurilor dedicate zeilor – şi recunoaşte ospitalitatea, aprecierea de care s-a bucurat.

Subordonate unui singur gând obsedant – revenirea în miraculoasa Romă – poemele lui Ovidius au vădit caracter soteriologic, fiind rugăminţi, tânguiri, semne elocvente ale disperării. Dar nici după moartea lui Augustus (vara anului 14 d. Chr.), Ovidiu își dă seama că nici  împăratul Tiberius nu va putea fi vreodată înduplecat. Abia atunci va recunoaşte gesturile de admiraţie ale localnicilor,  pe care ajunge chiar să-i prețuiască și să-i iubească: Tomitae;/ Quos ego... amo (Epistulae ex Ponto XIV, 12, v. 23-24).

Ah, mi-i ruşine-a spune: am scris în graiul getic.
Cuvintele barbare le-am pus în vers latin!
A şi plăcut poemul; tu poţi să mă feliciţi:
Aici între sălbatici, am nume de poet ./Pontice, IV, 3, v. 19-22

 

Moartea Poetului şi celebrul său epitaf

Publius Ovidius Naso a murit la Tomis, în exil, printre dacii care populau atunci Dobrgea de astăzi, în anul 17 (potrivit Cronicii lui Hieronim) sau în primăvara anului următor (potrivit poemului calendaristic Fastele, v. 223 – 226) şi a fost dus pe ultimul drum cu onoruri, înmormântat într-un loc astăzi necunoscut, posibil la poarta Cetăţii din vremea sa – ante oppidi portam; poate pașii noștri chiar au trecut, neștiutori și grabnici, peste mormântul Poetului Iubirii…

Pentru municipiului Constanța, poetul roman Ovidiu  a rămas  să fie un brand. Primul  prefect al administrației românești, în anul 1887,  i-a eternizat memoria printr-o  statuie în bronz, amplasată în Piața Ovidiu (fosta Piața Independenței) ce se află pe un soclu de marmură albă, pe care este incrustată o placă cu o strofă din „Tristele”.

De altfel, pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus un text, în forma unei scrisori trimise soţiei sale. Epitaful se află astăzi pe soclul statuii poetului din Piaţa Ovidiu din Peninsula Constanţa, aşa-numitul centru istoric al orașului.

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cîntărețul

Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent.

O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată

Te roagă pentru dînsul: să-i fie somnul lin!”

 

.Autorul operei este renumitul sculptor italian Ettore Ferrari (1845-1929), cunoscut și apreciat de monumente amplasate în importante orașe ale lumii. O replică este dezvelită în anul 1925 la Sulmona, localitatea natală a poetului.

Cred că legendele se nasc mai mult din suferințele omului, iar nu din opera însăşi a .poetului  – pedeapsa cetăţeanului exilat de împărat şi plânsul cronicarului. Oricum, prestigiul acesta al unei suferinţe omeneşti şi al unei aspre  legi romane ce s-a încheiat cu un surghiun la Tomis, capitolul unei cronici mondene de la Roma în anul 8 d. C. se asociază numelui lui Ovidiu.

Astfel, la Cetatea Tomis, orașul antic de la malul mării, actualmente Constanța, și-a petrecut ultimii ani ai vieții marele poet latin Ovidiu care a consemnat în operele sale („Tristele” și „Ponticele”) prețioase informații despre viața și obiceiurile geților băștinași, strămoșilor noștri.

 

Felicia Nichita-Toma, ”Zorile Bucovinei”, Cernăuți-București-Constanța, 23 august, 2025

 

N.A. Părăsesc cu regret acest fascinant oraș de la malul mării, învăluit în mister  și legendă ce m-a impresionat atât prin capodoperele arhitecturale, cât și prin istoria sa antică, unde am trăit cu sufletul povestea tristă a marelui poet roman, Ovidiu, care, cu 2 milenii în urmă, își consuma  ultimii ani din viață în disperare, durerea sfâșietoare de a fi departe de casă, de cei dragi, obsedant de un singur gând: revenirea în miraculoasa Romă, dar și bucuria, căci poetul și-a găsit, aici, ”în fundul lumii, pe ţărmuri neştiute… între sălbatici și-n cumpănă de moarte, în nişte locuri aşa de-ngrozitoare, la geţi şi la sarmaţi”, în sfârșit, consolarea printre strămoșii  noștri daci: învață limba lor, le dedică poeme, ajunge chiar să-i prețuiască și să-i iubească…

Sunt sigură: fala, măreția și grandoarea sa, orașul Constanța-Tomis îi datorează celebrului poet antic – exilatului Ovidiu.