A rămas să dăinuiască ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat, al demnităţii şi nesupunerii, al luptei pentru românism - La 18 august se împlinesc 84 e ani de când pe cerul spiritualităţii româneşti din Bucovina s-a aprins steaua celui mai mare cântăreţ al unui neam vitregit de la poale de Carpaţi – poetului Martir Ilie Motrescu din Crasna, asasinat de securitatea sovietică la doar 27 de ani pentru faptul că era devotat cu trup şi suflet Neamului

18 august 2025 р. | Categorie: Cultură

A rămas să dăinuiască ca un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat, al demnităţii şi nesupunerii, al luptei pentru românism  - La 18 august se împlinesc 84 de ani de când pe cerul spiritualităţii româneşti din Bucovina s-a aprins steaua celui mai mare cântăreţ al unui neam vitregit de la poale de Carpaţi – poetului Martir Ilie Motrescu din Crasna, asasinat de securitatea sovietică la doar 27 de ani pentru faptul că era devotat cu trup şi suflet Neamului

Poetul Ilie Motrescu a fost una din „cele mai valoroase figuri din poezia bucovineană”, „Poet al  adâncurilor labişiene”, cum l-a definit Mihai Cimpoi, Ilie MOTRESCU, care  „se desprinde din ceţurile legendei cu o figură înveşmântată în hlamida de neoromantic de alt Nicolae Labiş care şi-a scris poezia adâncurilor pe o paralelă înstrăinată a ţinutului carpatic”, şi-a trăit fatalul sfârşit, prevestindu-şi  prin poezie tragicul destin.

De când i se „prelinse steaua căzătoare”, de când a „cutezat spre larg cu-o zdreanţă de credinţă legată de catarg”, fiindu-i „aştrii călăuză şi valurile drum” s-au perindat 52 de ani. „Talazurile vremii vin şi trec şi nu mă mai înec…”, scria Poetul, zborul căruia, „falnic şi înalt ca uliul”, rămâne neatins ca şi gloria-i prin versurile-i strălucite ce conţin „însemnele marii poezii”. Or, regretatului poet-martir,  publicistului, folcloristului şi animatorului cultural, patriotului Ilie MOTRESCU din Crasna Putnei, cel care s-a sacrificat pentru continuitatea Fiinţei Naţionale,  devenit nu doar pentru neamul său de la poale de Carpaţi, ci şi pentru întreaga suflare românească un simbol al curajului şi semeţiei, un model de devotament, de sacră slujire Graiului şi Neamului, zborul vieţii căruia a fost curmat de iscoadele sovietice la doar 27 de ani, îi este „nesfârşită calea, cum apelor căderile şi valea”, pecetluindu-şi  premonitoriu nemurireaprin forţa magică a versurilor sale prevestitoare: „Talazurile vremii vin şi trec şi nu mă mai înec...”.

Comemorat ani de zile la sediul ziarului „ZORILE BUCOVINEI” , unde a lucrat din primăvara anului 1967 până la 26 iulie 1969, când i s-a stins steaua vieţii, străpunsă de slugoii unui regim totalitar barbar, pe care munteanul cu suflet de român Ilie MOTRESCU, coborâtor din „semeţia dacă”, nu a putut să-l suporte în genunchi, ci s-a luptat înverşunat împotriva vitregiilor înstrăinării, împăcându-se chiar cu moartea, anul acesta se împlinesc 56 de ani de la tragica sa moarte.

Ilie a dispărut în fatala zi de 26 iulie 1969, când turnase o ploaie torenţială, iar apele Prutului erau reci şi tulbure. Fraţii afirmau că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele kolhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare, fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi  corpu-i  neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat şi aruncat în apele Prutului. În drum maşina s-a înfundat în noroi şi un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o, în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul, care a văzut omorul consăteanului, a fost ucis. Nu se cunosc nici împrejurările în care colegul şi prietenul Ion Ţâbuleac a dat de urmele lui Ilie Motrescu, aflând cum că s-a înecat în apele Prutului, fiind îngropat în Cimitirul din Cernăuţi. Deshumat apoi, amicii  i-au însoţit corpul neînsufleţit, schingiuit în torturi cristice de organele de atunci a noii stăpâniri, pe jumătate putrezit, în drum spre Crasna, unde înmormântarea i s-a transformat într-o adevărată nuntă ca în „Mioriţa”.

Tot la prietenul Ion Ţâbuleac, care îi cunoştea toate tainele, au rămas manuscrisele Poetului şi tot el i-a pregătit pentru tipar  volumul de versuri „Hora Vieţii”, adresându-i distinsului dispărut şi familiei sale „SCUZE”, oare doar  pentru ... întârzierea apariţiei acestei culegeri?

Regretatul scriitor şi tălmăcitor Mircea Lutic afirma cu toată certitudinea că „Ilie Motrescu a fost un om deosebit, unic în familia Motrescu şi a scrisului bucovinean, dar şi în întreg spaţiul mioritic,  că el a fost poetul metaforei, un metaforist de anvergură, este autorul renumitei poezii „Semn” ce însumează şi titlul de blazon şi cel de emblemă. Creând în condiţiile vitregite ale înstrăinării, supravegheat ideologic, versurile lui conţin, evident, însemnele marii poezii pline de vigoare şi sugestivitate. Pământul străbun respiră în poezia lui Ilie Motrescu cu sângele spiritelor strămoşilor, care planează deasupra mormintelor. Acest pământ a născut şi va naşte poeţi înzestraţi, iar printre cei trecuţi în nemurire e şi Ilie Motrescu, zborul căruia a fost curmat de tragicul moment al dispariţiei premature din viaţă şi intrării lui în nemurire. În cei 56 de ani de nemurire cel mai mare poet pe care l-a zămislit Bucovina, Ilie Motrescu,  putea să creeze opere de mare valoare artistică”.

Sub muntele bătrân şi-mpădurit

molizii grei se prăbuşesc în mit,

străbunii mei se prăbuşesc şi ei

cu vremile de-a valma peste zei.

Şi-aşa convin din coame de Carpaţi

se-ntunecă genunea de bărbaţi

scoborâtori din semeţia dacă

se luptă-aici cu moartea şi se-mpacă.

Până aici veniră să se-nfrunte

virtuţile romane cu cremenea de munte;

molizii tari şi brazii aici s-au prăbuşit

peste mânia turcului pocit.

Cu braţul vlăguit de grele arme

sub muntele acesta Ştefan doarme...

Sub muntele acesta neamul meu

răsare-ntre Pământ şi Dumnezeu.

(„Semn”, Ilie MOTRESCU)

Felicia NICHITA-TOMA, Cernăuţi, „Zorile Bucovinei”