Dor de Eminescu. De când mă știu am iubit România prin Eminescu.

Mereu mi-e dor de sfânta mănăstire Putna. Anume acolo, în acel loc deosebit, pentru fiecare dintre noi – i-am văzut monumentul pentru prima oară. Alături de un alt mare bărbat al neamului nostru - Ștefan cel Mare.

A iubi baștina, neamul, credința, datinile, obiceiurile, cultura, istoria – înseamnă de fapt al iubi pe Eminescu. El, inegalabilul nostru poet ne reprezintă pe noi românii cu tezaurul nostru, cu însăși ființa noastră.

Cum poți să nu-l iubești pe Eminescu, cum să nu-i citești poeziile, să-i nu-i studiezi opera, să nu-i cunoști destinul zbuciumat, să nu-l cunoști pe El, Marele, nostru Poet. Asta ar însemna să nu-ți iubești neamul, țara, trecutul istoric, baștina, satul...

De când mă știu am iubit România prin Eminescu. I-am citit prin clasele mici primele poezii, cele care se studiază în programa școlară. În clasele mari am făcut cunoștință mai îndeaproape cu măreața operă eminesciană. Dar, probabil toată viața mi-ar trebui să-l citesc, să-l înțeleg, să-l studiez. Măcar cât de puțin să înțeleg măreția, geniul Poetului nostru național.

Mereu mi-e dor de sfânta mănăstire Putna. Anume acolo, în acel loc deosebit, pentru fiecare dintre noi – i-am văzut monumentul pentru prima oară. Alături de un alt mare bărbat al neamului nostru - Ștefan cel Mare. Aici, în acest colț de rai al creștinismului, ei se întâlnesc amândoi, sunt atât de aproape. Nu înzadar Eminescu a numit mănăstirea Putna – Ierusalimul neamului românesc. Probabil, deaceea fiecare român este dator măcar o singură dată în viață, oriunde nu s-ar afle pe acest Pământ, să ajungă la Putna. Este o datorie sfântă.

Avem la Cernăuți un frumos monument. Eminescu tânăr. Așa cum era atunci când pășea pe ulițele vechiului oraș. Când sunt în acest frumos oraș de pe Prut, se pare că îi aud pașii străbătând vechea urbe. Plăsmuind în minte primele poezii. Prin centrele noastre raionale se află de asemenea busturile Poetului nostru drag.

La Crasna, o frumoasă localitate, de fapt cea mai mare așezare românească din Nordul Bucovinei, situată chiar sub geana Carpaților seculari, se află casa (acum monument istoric) unde a poposit cândva, ba a mai și dormit o noapte Mihai Eminescu, în drum spre serbarea de la Putna. Casa e acum muzeu. Iar una din odăi este dedicată Poetului, având și un bust al Domniei sale.

Are neamul nostru românesc atâtea personalități de valoare în toate domeniile. Dar unul a fost și rămâne Eminescu.

În toți acești ani s-au scris multe despre Eminescu – poezii, proză, publicații, basme, cântece. I-au fost ridicate monumente, busturi, basoreliefuri, plăci comemorative. Anual se organizează conferințe, simpozioane, întruniri literare, comemorări, prezentări de carte, întâlniri cu eminescologii, oamenii de artă, cultură care au studiat și studiază în permanență viața, opera, valoarea operei Lucefărului poeziei noastre naționale.

Am acasă deja o mică bibliotecă dedicată Poetului. O completez în permenență cu literatură de și despre Eminescu. Nemaivorbind de ziarele, revistele, almanahurile, bucletele, fotografiile pe care le adun și le păstrez – toate dedicate Poetului nostru național.

Cum să nu fii mândru de neamul nostru, de România, de acest pământ sfânt care a dat lumii un asemenea geniu.

Dacă n-ar exista mai mult nimeni în această lume, ar exista doar unul Eminescu, noi am exista ca neam, ca țară, ca civilizație.

Eminescu este însăși Neamul, Țara, Eternitatea. Este al nostru și al tuturor. Mândria și demnitatea noastră.

Întotdeauna îmi va fi dor de România. Ea a dat lumii pe Eminescu. Întotdeauna îmi va fi dor de Eminescu. Eminescu e România, Eminescu e român.

Marta Belici, studentă, membră a cenaclului literar „Lămâița”