
Cine dorește, reușește. În pofida faptului că din cele 7 colective artistice ucrainene, propuse de ARM Cernăuți pentru participarea la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Internațional ”Întâlniri Bucovinene, care s-a desfășurat în aceste zile la Câmpulung Moldovenesc, n-a fost nici un colectiv românesc, românii din Boian nu s-au lăsat bătuți, au insistat și și-au anunțat prezența la festival, grație străduinței dl Serghei Poclitar, coordonatorul Ansamblului de Dans ”Miorița”, șeful Casei de Cultură din Boian.
”Pe 6 iulie, am participat cu emoție la festivalul "Întâlniri Bucovinene" din Cernăuți, iar pe 7 iulie, toate cele trei grupe ale ansamblului etnofolcloric „Miorița” au evoluat pe scena de la „Valea Însorită” din Boian, aducând bucurie și mândrie comunității noastre.
Cu deosebită onoare, am fost prezenți și pe 19 iulie la Câmpulung Moldovenesc, unde copiii ansamblului „Miorița” au reprezentat cu demnitate satul Boian și întreaga regiune Cernăuți, unicul colectiv românesc din regiunea Cernăuți.
Am pus mult suflet, muncă și stăruință pentru ca acești copii minunați să poată urca pe scenele festivalului și să își prezinte cu cinste talentul, portul și tradițiile. Bucuria lor și aplauzele publicului ne-au răsplătit toate eforturile!" spune coordonatorul ansamblului Serghei POCLITAR.
Informează Zorile Bucovinei