
România este Europa! Nicușor Dan a câștigat lejer alegerile prezidențiale. Victoria Primarului Bucureștiului este cu atât mai importantă cu cât a recuperat o diferență enormă, de aproape 1,9 milioane de voturi, după primul tur al alegerilor
Românii au dat în această seară un semnal extrem de puternic și l-au ales președinte pe candidatul pro-european Nicușor Dan. Diferența față de contracandidatul extremist George Simion a fost de aproximativ 900.000 de voturi.
Victoria Primarului Bucureștiului este cu atât mai importantă cu cât a recuperat o diferență enormă, candidatul pro-rus și anti-european Simion având un plus de aproape 1,9 milioane de voturi după primul tur al alegerilor, cel mai mare decalaj din întreaga istorie democratică a României.
Mii de oameni au ieşit, duminică seară, în centrul Capitalei, lângă Parcul Cişmigiu, pentru a sărbători victoria lui Dan. Oamenii flutură steaguri ale României şi Uniunii Europene, se îmbrăţişează şi scandează numele noului președinte. Bucureștiul nu a mai văzut asemenea scene de entuziasm de la victoria lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din decembrie 2024.
Nicușor Dan a câștigat o majoritate incredibilă din voturile românilor în județele Harghita (90,13%), Covasna (84%), Cluj (69%), Mureș (66%), Satu Mare, Bihor (câte 63%) și Brașov (62%), în timp ce extremistul Simion a câștigat peste 60% din voturi doar în județul Gorj,
Informează Zorile Bucovinei cu referire la Curierul Național