MULŢUMIRI DE LA PĂMÂNT PÂNĂ LA CER

Am auzit de la oameni bătrâni din satul nostru că dacă cineva îţi face un bine, nu e de ajuns să-i fii recunoscător, ba chiar poţi să nu-i mulţumeşti, căci cea mai mare mulţumire este să duci acel bine mai departe, să-l înmulţeşti şi să-l transmiţi altora. Nu ştiu cât bine a primit în viaţa sa de la lume şi de la Dumnezeu profesorul Constantin Moroşanu din Darabani, judeţul Botoşani, preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”, însă bucuria dăruită de dumnealui câtorva consăteni de-ai mei va dăinui mult timp în inimile lor. E impresionant cum se pricep unii oameni să facă lucruri frumoase neajutaţi de nimeni – spontan, din senin şi dezinteresat, fără a se gândi că-şi sacrifică din timpul lor liber, că scot bani din propriul buzunar…

Spunând acestea, voi deschide parantezele referitor la o întâmplare ce ne întăreşte în credinţa că binele primit trebuie transmis mai departe. Se ştie în spaţiul românesc că satul Mahala are un trecut tragic, că aproape din fiecare casă cineva a fost deportat, împuşcat, torturat în lagărele morţii. La parastasele şi momentele de comemorare a martirilor am auzit de la lideri ai societăţilor româneşti că se vor organiza excursii în România pentru supravieţuitorii represaliilor staliniste. Luând în serios spusele lor, le-am propus câtorva persoane (chiar am insistat) să-şi facă paşapoarte de străinătate. Din pensiile lor minime, câteva mătuşele, printre care şi Aurora Bujeniţă, au umblat pe la instanţele de rigoare, primind paşaportul la mână şi aşteptând promisa excursie. Mă simţeam vinovată că nişte pensionari săraci au intrat în cheltuieli fără rost. Doar aceste femei nu aveau alte planuri de călătorie. Ele doreau să se închine la mănăstirile din Bucovina, să ajungă la Putna, la mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt...

Auzindu-mi păsul, prof. Constantin Moroşanu, care ne-a vizitat de câteva ori în componenţa unor delegaţii din România, s-a oferit să ne organizeze pelerinajul la salba sfintelor ctitorii voievodale din sudul Bucovinei. Sâmbătă dimineaţă, după sărbătoarea de 1 mai, ne-a aşteptat cu un microbuz în vama de la Siret. Ne-am adunat zece persoane, printre care câteva de vârstă înaintată, dar şi tinere care până atunci n-au fost niciodată în România. Am trecut uşor, pe jos, prin ambele puncte de control, dl Moroşanu aşteptându-ne de partea cealaltă. Primul nostru popas a fost la mănăstirea Bogdana, unde am nimerit la slujba de dimineaţă.

După ce ne-am închinat în această necropolă domnească, unde au fost înmormântaţi domnitorii Moldovei până la Alexandru cel Bun, ne-am oprit la Putna, aici întâmplându-se minunea de a nimeri în momentul când un preot săvârşea sfânta taină a miruirii. Am rămas impresionaţi cum părintele miruia lumea şi totodată povestea neîntrerupt din istoria mănăstirii. La mormântul lui Ştefan cel Mare, m-au podidit lacrimile auzind-o pe Aurora Bujeniţă cum se ruga în şoaptă: „Doamne, Ştefane sfânt, dacă ai putea să vezi ce se face în ţara noastră şi să te scoli să ne aperi, aşa cum ne-ai apărat de turci şi de alţi năvălitori…”. Sărmana femeie, plângea că în copilărie a străbătut drumul pătimirilor prin întreaga Siberie, până la râul Peciora, dar în Patria-mama, care e atât de aproape, abia acum, la bătrâneţe, a putut să ajungă. La fel şi Sain Mândrescu, deşi a umblat mult prin lume, şi a mai fost pe la locurile de închinare din România, nu-şi putea stăpâni emoţiile.

În acea zi, mare cât o veşnicie pentru noi, am băut apă de la fântâna lui Daniil Sihastrul, am aprins lumânări la Suceviţa, la Moldoviţa, am încremenit într-o miraculoasă mirare în faţa minunii cereşti de la Voroneţ.

Ultimul nostru popas a fost la Sfântul Ioan de la Suceava, având norocul să nimerim la vecernie. Acest moment mi-a răscolit vechi suferinţe, când mă rugam la moaştele Sfântului pentru sănătatea fiului meu. Şi cu mai mare durere m-am regăsit în gândul că ne rugăm fierbinte îndeosebi atunci când avem necazuri, când e la mare cumpănă cineva scump şi drag. Iar după ce trec supărările, luaţi de vârtejul grijilor cotidiene uităm să mulţumim Domnului şi sfinţilor care ne-au dat puteri să rezistăm. Astfel, binefacerea dlui Constantin Moroşanu n-a fost pentru noi o simplă excursie, ci un pelerinaj în propria fiinţă, o redescoperire a lucrurilor care valorează mai mult decât orice bogăţie materială.

Elena NANDRIŞ, primarul comunei Mahala, raionul Noua Suliţă