24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Un „fenomen atmosferic rar” ar fi cauzat pana de curent care a avut loc la scară largă în Europa

28 aprilie 2025 р. | Categorie: Actualități

Un „fenomen atmosferic rar” ar fi cauzat pana de curent care a avut loc la scară largă în Europa
Pana de curent masivă care a lovit Spania și Portugalia a fost cauzată de o defecțiune în rețeaua electrică spaniolă, legată de un „fenomen atmosferic rar”, a transmis operatorul de rețea din Portugalia. Potrivit unui raport citat de Sky News, defecțiunea s-a produs din cauza unor variații extreme de temperatură în Spania, care au generat „oscilații anormale” în liniile de foarte înaltă tensiune. Aceste oscilații au fost provocate de un fenomen cunoscut sub numele de „variație atmosferică indusă”, care a dus la disfuncționalități în sincronizarea sistemelor de energie între Spania și alte țări din rețeaua europeană interconectată.
În consecința incidentului, au avut loc perturbări succesive în întreaga rețea electrică europeană, afectând atât Spania, cât și Portugalia. De asemenea, REN a subliniat că problema este una extrem de complexă și, din cauza necesității de a reechilibra fluxurile de energie la nivel internațional, ar putea dura până la o săptămână pentru ca rețeaua să fie complet normalizată.

În urma penei de curent generalizate, centralele nucleare ale țării (cinci din cele șapte reactoare în funcțiune) au încetat să mai producă energie electrică. 

Pedro Sánchez, Președintele guvernului spaniol, se află în prezent în drum spre Centrul de control al Red Electrica „pentru a clarifica circumstanțele care afectează furnizarea de energie electrică”.

„Cauzele sunt analizate și se folosesc toate resursele pentru a le rezolva”, spune Ministerul pentru Tranziție Ecologică.

Fără curent electric Oau rămas orașele Valencia și Barcelona, întreaga rețea feroviară spaniolă a fost oprită, serviciile de internet nu au mai funcționat, iar pe străzi a fost haos, traficul acumulându-se în Madrid și Lisabona, potrivit dailymail.

Mii de oameni au luat cu asalt supermarketurile din orașe pentru a-și face provizii de apă și hrană.

De asemenea, fără curent electric în urma întreruperilor din Spania și Portugalia, a rămas și o mare parte din Franța, a confirmat operatorul de rețea al țării. Conform celor mai recente informații, au fost raportate alte întreruperi până în Belgia. 

Zorile Bucovinei cu referire zn.ua