24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„Vladimir, oprește-te”: Trump îi cere lui Putin să înceteze atacurile asupra Kievului și să încheie acordul de pace cu Ucraina. Ce a scris într-o postare

24 aprilie 2025 р. | Categorie: Actualități

Trump îi cere lui Putin să înceteze atacurile asupra Kievului și să încheie acordul de pace cu Ucraina. Ce a scris într-o postare

Președintele american Donald Trump l-a criticat pe Vladimir Putin, pe rețeaua sa socială, după ce Rusia a lovit Kievul cu rachete și drone .

„Nu sunt încântat de loviturile rusești asupra or. KIEV. Nu sunt necesare și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, oprește-te! 5000 de soldați mor pe săptămână. Hai să încheiem acordul de Pace”, a scris Trump într-o postare pe rețeaua Truth Social.

Atunci când a fost întrebat despre loviturile rusești asupra Kievului în cadrul unei conferințe de presă mai devreme joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia continuă să lovească „obiective militare și adiacente”. Reproșul adresat de Trump lui Putin a urmat criticilor aduse miercuri lui Volodimir Zelenski pentru că a declarat că Ucraina nu va recunoaște ocuparea Crimeei de către Rusia – o poziție de lungă durată a Kievului. „Această declarație este foarte dăunătoare pentru negocierile de pace cu Rusia”, a spus Trump într-o postare pe rețeaua socială. Trump.

Zorile Bucovinei cu referire la Ukrainska pravda, TSN.ua