„PENTRU CINE VOTEAZĂ ROMÂNII DIN UCRAINA?”

Sincer vorbind, am rămas şocată citind pe Facebook informaţia despre desfăşurarea celei de-a III-a reuniuni a Congresului Românilor din Ucraina, mai ales de fraza „Pentru cine votează românii din Ucraina?”

În primul rând, aş dori să fac lumină în faptul că e vorba nu de Congresul Românilor din întreaga Ucraină, ci, de pur şi simplu, denumirea unei organizaţii nonguvernamentale (ONG), care a fost fondată în 2009 şi de atunci s-a întrunit abia a 3-a oară în preajma alegerilor parlamentare şi preşedinţiale pentru a susţine candidaturile deputaţilor poporului din partea forţei politice „Batikyvşcyna” sau a liderului ei, Iu. Tymoşenko. Însă aceasta nu înseamnă că reuniunea respectivă e exponenta părerilor tuturor românilor din Ucraina, ci doar a celor ce participă la aceste adunări sporadice (aproximativ 100 de persoane), deoarece la adunarea respectivă n-a participat nici un reprezentant din regiunile Odessa şi Transcarpatică, unde locuiesc comunităţi importante de români, pe când românii din Ucraina nu s-au unit pentru a adopta o hotărâre comună privind susţinerea unui candidat la postul de preşedinte. Deci, cineva s-a folosit special de faptul că nu toţi se pricep în aceste trucuri lingvistice pentru a-şi atinge scopul politic. Dovadă e şi faptul că unii români din Ţară n-au înţeles uneltirile şmecherilor, care doresc să prostească populaţia, deoarece îi laudă pe organizatorii congresului.

Iată ce scrie, la 18 mai curent, pe aceeaşi pagină de Facebook, Ioan Danila ADR (Academia DacoRomână) Bucuresti: „Toată stima pentru confraţii noştri români şi de pretutindeni. Mi-ar fi plăcut ca toţi vorbitorii de la Tribuna  Congresului să transmită mesajul lor către cei prezenţi în Sala Congresului în Limba Română. Tineretul sa născut rusofon, însă oamenii în vârstă nu au uitat şi nici nu trebuie să uite că sunt, au fost şi că vor rămâne români”

Alţii 2 au înţeles foarte bine despre ce e vorba şi ce scop urmăresc organizatorii acestei organizaţii nonguvernamentale cu denumirea de „Congresul românilor de pretutindeni”. Iată poziţia lui Florin Dârda:  “Mdaaaa!!! Cred ca nu numai eu am rămas mirat, aflând despre congresul romanilor din Ucraina petrecut anterior la Cernăuţi. Nu vreau să scriu prea multe...despre cum a fost anunţat acest congres şi, mai ales, despre rezoluţia primită in numele "tuturor" romanilor din Ucraina. Pur si simplu, îmi pare rău să urmăresc cu câtă uşurinţă putem fi mânaţi ca o turmă de oi de pe un deal pe altul. Îmi pare rău că însuşi "bacii" români au devenit şi ei oi”.

“Dragi compatrioţi, scrie, la 19 mai curent, Anatol Popescu, vreau şi eu o lămurire: cine a reprezentat regiunea Odessa la acest "congres"?! Clar: 2010 - alegeri prezidenţiale, 2012 - alegeri parlamentare; 2014 - prezidenţiale anticipate. Gheorghe Cernoleţki: vă tot lăudaţi cu reprezentanţi din Odessa: CINE SUNT ACEŞTIA?! Vrem nume, funcţii, contacte. Înţelegem perfect că se caută să se facă o "dublură" a Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina" - nicidecum cu activitate impecabilă, însă care cel puţin la nivel declarativ este compusă din organizaţii româneşti destul de importante. Şi încă ceva: eventual, la alegerile din toamnă - parlamentare anticipate - vrem şi noi o invitaţie OFICIALĂ la ediţia a IV-a a „marelui congres pro-Timoşenko” de la Cernăuţi... Fraţilor, suntem în ultimul hal, cu asemenea "unire în simţiri". Vai de capul nostru şi al vostru”.

Mai mult ca atât, o minciună gogonată e şi teza din rezoluţia reuniunii respective: „Noi, comunitatea românească, confirmăm că drepturile noastre ca minoritate naţională nu sunt oprimate în nici un fel. Trăim liber, vorbim şi învăţăm în limba română, având toate drepturile prevăzute de legislaţia statului”.

Or, drepturi avem multe şi legi foarte bune, care până acum n-au fost îndeplinite. O dovadă elocventă e şi ucrainizarea celor 17 şcoli româneşti timp de doar  9  ani - din 2004, când existau 87 de instituţii  medii de învăţământ cu limba română de predare, până în 2013, când au rămas deja doar 70.

Nu rămânem oricum fără atenţie şi supraveghere.Fără permisiunea organelor de stat competente nici jurnaliştii nu pot vizita şcolile pentru a elucida în mass-media situaţia din învăţământ. Ba mai mult, nici scriitorii, nici donatorii de carte românească nu pot dărui o carte bibliotecii sau elevilor fără consimţământul conducătorilor din raion şi regiune.

Dacă trăim atât de bine şi nu avem nici o problemă, după cum s-a afirmat în luările de cuvânt la reuniune, atunci cine mai are nevoie de asemenea congrese? Evident, doar unii lideri politici, care continuă să mintă populaţia românofonă din Ucraina. Nu cred că sunt prea multe „oi”, căci ţăranii noştri se mai deşteaptă.

Felicia NICHITA-TOMA