24 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

40 DE ZILE FĂRĂ REDACTORUL-ȘEF NICOLAE TOMA – ”a fost însăși conștiința Neamului, un om deosebit, un Român cum puțini mai sunt în acest ținut Bucovinean bătut de soartă. S-a stins ca o lumină, dar a rămas o flacără aprinsă în inimile celor care l-au cunoscut. a suferit și a plâns pentru O NAȚIE INTREAGĂ…

6 aprilie 2025 р. | Categorie: Bucovina

40 DE ZILE FĂRĂ REDACTORUL-ȘEF NICOLAE TOMA – ”a fost însăși conștiința Neamului, un om deosebit, un Român cum puțini mai sunt în acest ținut Bucovinean bătut de soartă. S-a stins ca o lumină, dar a rămas o flacără aprinsă în inimile celor care l-au cunoscut. a suferit și a plâns pentru O NAȚIE INTREAGĂ…”

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni 

25 februarie

Ne exprimăm profundul regret pentru trecerea în neființă a jurnalistului Nicolae Toma, redactor-șef al ziarului „Zorile Bucovinei" și un adevărat apărător al valorilor românești.

În activitatea dedicată promovării identității românești în Bucovina, prin proiectele dezvoltate de-a lungul timpului, a lăsat o moștenire culturală importantă pentru următoarele generații.

În aceste momente de durere, ne alăturăm familiei și colegilor săi, în omagiul adus unei personalități care a luptat pentru consolidarea comunității românești și pentru apărarea intereselor acesteia. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Eleonora Rugină Moldovan

Sincere condoleanțe, Felicia Nichita-Toma Diana Toma !

Comunitatea românească a pierdut un jurnalist de mare ținută și valoare profesională!

Redacția ziarului "Zorile Bucovinei " i-a marcat destinul...devotamentul îndeplinirii cu demnitate și integritate a nobilei profesii de jurnalism va rămâne în memoria comunității românești.

Pantelie Şotropa

A plecat un Om , ne-a părăsit pe noi, pe TOT NRAMUL ROMÂNESC, un ROMÂN, iubitor de neam și țară, acum, tocmai când ȚARA AVEA MARE NEVOIE DE EL. E crunt, e dureros ca în astfel de clipe sa iti plece și să te lase cu sufletul rupt, cineva ,care a suferit și a plâns pentru O NAȚIE INTREAGĂ

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și liniște. Zbor în liniște către steaua veșniciei, IUBITE ROMÂN. !!!!!

Alexandru Teodoreanu

Prietene Nicolae te- a doborât suferința românilor, dar dușmanii nu te-au putut îngenunchea. Regret că nu te- am mai întâlnit cum mi- am dorit. Dar păstrez amintirea ziaristului luptător pentru drepturile românilor din Ucraina, obiectiv, echidistant, puternic, plin de iubire, înțelegere și respect, căruia ura si invidia îi erau străine. Ai plecat intr- o lume mai bună.Dumnezeu te- a luat lângă el.

Petrica Murariu

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Cerului pe Nicolae. A fost un om deosebit,un Român cum puțini mai sunt în acest ținut Bucovinean bătut de soartă.

Rozalia Motrici

Încă un voievod al scrisului românesc din Regiunea Cernăuți a lăsat condeiul pe masa tăcerii!

A obosit să mai lupte inima ultimului redactor-șef al ziarului scris pe hârtie, "Zorile Bucovinei", NICOLAE TOMA!

A lăsat un gol imens în sufletele românilor din Bucovina întreagă, dar soția Felicia și fiica Diana vor rămâne cu inima sfâșiată tot restul vieții!

Lilia Euro Lilia Govornean  

Cu inimile îndurerate, transmitem sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Nicolae Toma , redactor-șef al ziarului "Zorile Bucovinei".

Nicolae Toma a fost mai mult decât un jurnalist dedicat și un lider de opinie. A fost un apărător al valorilor culturale și identitare ale românilor din nordul Bucovinei, un om care a transformat cuvântul scris în punte între generații și comunități. Prin munca sa neobosită, a păstrat vie flacăra limbii române și a tradițiilor noastre în paginile publicației pe care a condus-o cu demnitate și profesionalism.

Plecare sa lasă un gol imens în sufletele noastre, dar amintirea sa va rămâne vie prin articolele, proiectele și valorile pe care le-a promovat cu atâta pasiune.

Maria Toacă

FAMILIA ROMÂNEASCĂ DIN CERNĂUȚI L-A CONDUS ÎN ETERNITATE PE CEL CARE A FOST ȘI VA RĂMÂNE DREPT CONȘTIINȚA NEAMULUI, NICOLAE TOMA

27 februarie 2025 va rămâne în calendarul vieții naționale a românilor din nordul Bucovinei ca ziua când ne-am luat rămas bun de la cel de-al patrulea și ultimul redactor-șef al ziarului „Zorile Bucovinei”, jurnalistul Nicolae Toma. „Trei, Doamne, și toți trei...”, scria jurnalistul Nicolae Toma, la datele de comemorare a premergătorilor săi. De la fiecare – Vasile Levițchi, Ion Chilaru, Gheorghe Mihalcean – a preluat ce-au avut ei mai bun – curajul de a lupta pentru perpetuarea valorilor românești și dăinuirea limbii române pe pământul înstrăinat al Bucovinei. Iar de la consăteanul său, boinceanul Gheorghe Mihalcean,

a moștenit și suferința, și povara pentru menținerea ziarului în ani de grele încercări pentru „Zorile Bucovinei” și limba română. Moartea sa, subită pentru noi, dar dureros simțită de familie după cel de-al treilea atac vascular cerebral, ne-a adunat în lăcașul sfânt – Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh” din Cernăuți, slujba de pomenire fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu episcopul Nichita, protopopul de Storojineț, părinele Vasile Covalciuc, parohul Bisericii Înălțarea Domnului, Pavel Paulencu, părintele Gherasim de la Mănăstirea Putna….

Julia Hrytsku

S-a stins o lumină, dar a rămas o flacără aprinsă în inimile celor care l-au cunoscut. Nicolae Toma nu a fost doar un jurnalist, ci o voce puternică a românismului din nordul Bucovinei, un om care și-a dedicat întreaga viață cuvântului scris, adevărului și identității românești. Prin „Zorile Bucovinei”, a păstrat vie cultura și limba română în vremuri grele, a construit o punte între trecut și viitor, între Bucovina și Țară.

Plecarea sa lasă un gol imens, dar moștenirea lui va dăinui în fiecare pagină scrisă cu dăruire, în fiecare generație care va citi și va înțelege cât de prețioasă este identitatea noastră.

Drum lin spre eternitate, Maestre!

Ana Cristina Mihaiesi Tărâţeanu

Sincere condoleanțe familiei Toma -Felicia Nichita-TomaDiana Toma și prietenilor! Este foarte amar să-i pierdem pe cei mai dragi, pe cei mai buni români și patrioți ai neamului nostru. Dumnezeu să-i odihnească sufletul. Din nou a intrat în doliu Bucovina…

Nicolae Bizovi

Ne-a dat un exemplu de curaj, forță și înțelepciune…

Doina Cernica

Dumnezeu să-l odihnească! Redacția sa și-a deschis întotdeauna porți primitoare pentru colegii, prietenii de la Suceava și a făcut din Ziua Bucovinei un eveniment anual de neuitat. Am adunat multe amintiri frumoase împreună. Sincere condoleanțe Feliciei și Dianei, întregii familii, caboratorilor și cititorilor "Zorilor Bucovinei"!

Gabriel Balasa

Îmi pare nespus de rău pentru pierderea unui OM pe care am avut privilegiul să-l cunosc și să-l admir pentru tot ce a făcut pentru menținerea vie a flăcării românești în Regiunea Cernăuți.

Coca Nicolai

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Binecuvantata si vesnica sa-i fie recunostinta,amintirea si pomenirea!

Tare se mai rareste codrul nostru de stejari si parca prea repede!

Vladimir Robu

Profunde condoleanțe familiei Toma! A trecut la cele veșnice marele patriot român din Cernăuți Nicolae Toma! Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în împărăția cerurilor. Un om cu un nume mare, care a contribuit la promovarea limbii române în regiunea Cernăuți!

Astfel scriau colegii, prietenii, toți cei care l-au cunoscut pe Nicolae Toma, redactorul-șef al Zorilor Bucovinei în mesajele de condoleanțe.

Astăzi, 6 aprilie 2025, se împlinesc 40 de zile de când ne-a părăsit redactorul-șef Nicolae Toma


Prin publicația pe care a condus-o 26 de ani, căreia i s-a dedicat cu trup și suflet 46 de ani, patriotul, redactorul-șef Nicolae Toma a apărat sfintele altare ale neamului – Limba, Credința străbună. Bătălia n-a fost ușoară pentru sinceritatea, patriotismul cu care a luptat pentru Neam și Țară, pentru păstrarea identității românești. L-a costat trei accidente vasculare – ultimul grăbindu-i moartea. A fost un conducător bun, blând, cu dreptate, un om cu demnitate, care n-a supărat pe nimeni nici cu cuvântul, cu atât mai mult cu fapta, ”ziarist luptător pentru drepturile românilor din Ucraina, obiectiv, echidistant, puternic, plin de iubire, înțelegere și respect, căruia ura si invidia îi erau străine”. N-a făcut pentru ordine și premii, doar pentru Neam. Pentru care n-a avut o iubire decorativă, spoită, ci una adevărată, sinceră. A fost un om modest, nicicând servil, un mare patriot al neamului său.

Prezența numeroasă la slujba de pomenire din Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh” din Cernăuți, ultimele cuvinte de ”Adio” ale colegilor jurnaliști, diplomaților români, prietenilor  și rudelor, adresate celui care cu trup și suflet s-a aflat în serviciul cuvântului matern, cele relatate mai sus în mesajele de condoleanțe, e o dovadă că Nicolae Toma a fost un lider important, o voce auzită în spațiul nord Bucovinean, un om cu demnitate, un mare patriot al neamului său, care va trăi prin faptele-i demne.

Deși redactorul-șef Nicolae Toma și-a găsit odihna veșnică în Cimitirul ”Godiliv” de la periferia Cernăuțiului, amintirea despre marele patriot care a fost însăși conștiința neamului, va trăi mereu vie în amintirile noastre.

Cu profundă durere, membrii colectivului ziarului ”Zorile Bucovinei”, Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, Filiala din Ucraina a Jurnaliștilor români...

25.02.2025

A bătut trist clopotul cerului azi la Cernăuți. A trecut la cele veșnice un suflet bun, generos, un mare patriot român care și-a dedicat întreaga-i viață ziarului ”Zorile Bucovinei”, promovării valorilor identitare – redactorul-șef Nicolae Toma.

A bătut trist clopotul cerului azi la Cernăuți, în nordul înstrăinat al Bucovinei. Un dangăt răsunător, cu un ultim strigăt de ”Adio!”, ca o ultimă declarație de iubire. Până și statuile bătrânului burg și-au ridicat privirile înlăcrimate. Șarpe mereu flămând, mereu la pândă, timpul nemilos îi răpește pe cei mai buni, pe cei mai sinceri, pe cei adevărați! A plecat în lumea celor drepți, după al treilea atac vascular cerebral, jurnalistul Nicolae Toma, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”.

Redactor-şef al publicației ”Zorile Bucovinei”, președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, Cetăţean de Onoare al comunei Boian, Nicolae Toma a fost desemnat de Consiliul Regional Cernăuţi cu distincţia „Pentru merite deosebite faţă de Bucovina”, de Administraţia Regională de Stat - cu medalia jubiliară „100 de ani de la vecea bucovineană”

Născut la 11 decembrie 1956 în satul Boian, într-o familie de ţărani, a absolvit Şcoala din Boian Hliniţa (Gimnaziul „Ion Neculce”), apoi Şcoala Medie din Boian-Centru.

Nicolae TOMA aparţine primei generaţii de ziarişti profesionişti din nordul Bucovinei. După absolvirea, în 1979, a Facultății de Jurnalism a Universităţii Naţionale din Moldova, or. Chişinău, 46 de ani activează la ziarul Românilor din Ucraina „Zorile Bucovinei”, unde a parcurs, de-a lungul anilor, toate etapele carierei de ziarist – corespondent, corespondent special, redactor-şef adjunct. Din 1999 e redactor-şef al publicaţiei respective cu bogate tradiţii istorico-culturale din Ucraina (primul număr a apărut la 15 februarie 1941), care s-a impus în presa românească din nordul Bucovinei, din Ucraina, prin operativitate şi combativitate, devenind o adevărată tribună a românilor înstrăinaţi de Ţară, o gramatică colectivă şi forjerie de cadre pentru presa de limbă română din nordul Bucovinei – în „Zorile Bucovinei” a apărut primul „Abecedar” cu alfabet latin, programele şcolare la limba şi literatura română, cursul facultativ „Cultura românească din Bucovina”, materiale ce apără şi susţin identitatea naţională românească etc.

A reuşit să pună în valoare atât tradiţia, cât şi potenţialul creator al membrilor colectivului prin promovarea valorilor identitare, unor tematici şi materiale de înaltă ţinută. O mărturie vie sunt și organizarea unor evenimente de majoră vibraţie românească, precum comemorarea lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, Iancu Flondor, Ziua Limbii Române, Ziua Bucovinei, a unor personalităţi bucovinene care au activat la „Zorile Bucovinei”, etc. N-a făcut pentru ordine și premii, doar pentru Neam. Pentru care n-a avut o iubire decorativă, spoită, ci una adevărată, sinceră. A fost un om modest, nicicând servil, un mare patriot al neamului său.

Jurnalist identificat cu ziarul pe care l-a reprezentat 46 de ani, activând doar la acelaşi mijloc de informare în masă, fapt ce reprezintă o performanţă, pe parcursul ultimilor ani a reuşit să transforme publicaţia într-o adevărată Cetate de Scaun, un scut de apărare a Limbii Române.

Din 2010 e membru al Uniunii Jurnaliştilor din Ucraina

În aprilie 2012 a creat Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi (din 2022 Societatea Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina), pe care o conduce, iar în august acelaşi an – varianta electronică, site-ul ziarului „Zorile Bucovinei”.

Nu i-a fost deloc uşor să înfrunte toate vicisitudinile prin care a trecut „Zorile Bucovinei”, această moştenire culturală, încărcată de istorie, căreia Nicolae Toma i-a consacrat întreaga viaţă. Câtă sănătate l-a costat curajul (accident vascular), dar şi dispariţia, din cauza lipsei de finanţe, de la 1 ianuarie 2020, a variantei scrise a „Zorilor Bucovinei”. Doar membrii familiei, care au muncit alături de el fără zile de odihnă şi concedii, ştiu cu adevărat cât efort a depus pentru a păstra şi a edita ziarul şi cât a suferit când nu i s-a mai deschis nici o uşă la care a bătut cu înverşunare pentru a menţine pe hârtie această flacără a românismului în nordul înstrăinat al Bucovinei. Dar, graţie sprijinului Patriei noastre istorice, Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a reuşit să păstreze măcar varianta electronică a ziarului.

Pentru merite deosebite în promovarea spiritualităţii româneşti, a culturii, tradiţiilor şi limbii române, Nicolae Toma a fost desemnat de Consulatul General al României la Cernăuţi cu Titlul de Excelenţă (2014, 2016, 2017, 2020). Pentru munca depusă pe parcursul anilor la „Zorile Bucovinei” a fost înalt apreciat şi de Consiliul Regional Cernăuţi, preşedintele Ion Muntean l-a menţionat cu distincţia „Pentru merite deosebite faţă de Bucovina” (2016), de Administraţia Regională de Stat, guvernatorul Oleksandr Fyşciuk l-a distins cu medalia jubiliară „100 de ani de la vecea bucovineană” , iar Primăria comunei Boian (primar Gheorghe Demenciuc), satul său de baştină, i-a conferit înaltul titlu de Cetăţean de Onoare al Boianului (2016).

Drum luminat spre grădina raiului!

Cu mare regret și profundă durere, membrii colectivului ziarului ”Zorile Bucovinei”, Societății Jurnaliștilor Români Independenți din Ucraina, Filiala din Ucraina a Jurnaliștilor români...

http://zorilebucovinei.com/news/show/6158/

27.02.2025

UN ULTIM CUVÂNT DE RĂMAS BUN LA DESPĂRȚIREA DE NICOLAE TOMA

Biserica este mama neamului nostru, spunea Marele Eminescu. La sânul Mamei a adunat Sfinția Sa Vasile Covalciuc Neamul din Bucovina înstrăinată pentru a-l petrece în ultimul drum pământesc pe patriotul, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma

Prin sfintele altare se înalță azi neamul românesc în Bucovina înstrăinată. Deși nu e ușor să reziști în aceste timpuri nesigure, când însăși bisericile ne sunt în primejdie, de aceea datoria noastră e să ne apărăm sfintele altare și limba.

Or, Biserica este mama neamului nostru, după cum spunea Marele Eminescu. De fapt, două nume strigăm la necaz şi grele încercări – „Doamne” şi „Mamă”. Și patriotul, redactorul-șef Nicolae Toma a apărat prin publicația pe care a condus-o 26 de ani, căreia i s-a dedicat cu trup și suflet 46 de ani, aceste sfinte altare ale neamului – Limba, Credința străbună. Bătălia n-a fost ușoară pentru sinceritatea, patriotismul cu care a luptat pentru Neam și Țară, pentru păstrarea identității românești. L-a costat trei accidente vasculare – ultimul grăbindu-i moartea. A fost un conducător bun, blând, cu dreptate, cu demnitate, un om care n-a supărat pe nimeni nici cu cuvântul, cu atât mai mult cu fapta.

A murit în chinuri, dar Dumnezeu i-a dăruit o ultimă zi pe pământ - frumoasă, înălțătoare, alături de prieteni, colegi, rude, luminată de cuvântul sfânt, de o divină slujba oficiată în Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh” din Cernăuți, de un sobor de 14 fețe bisericești din Bucovina și România, în frunte cu ÎPS, Vladâca Nichita, Episcop al Patriarhiei Bucovinei, Cernăuțului, Ivano-Frankivskului și Colomeii, grație marelui duhovnic al Bucovinei, Sfinției Sale Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, cel care ne-a fost și ne este îngerul ocrotitor al românilor de după sârma ghimpată, căruia îi adresăm toată considerația și mulțumirile noastre.

Cu binecuvântarea ÎPS Melchisedec Velnic, de la Sfânta ctitorie a lui Ștefan cel Mare, Voievodala Mănăstire Putna, au atenuat durerea familiei, a românilor nord Bucovineni în pierderea irecuperabilă, părintele Gherasim și părintele Varlaam.

În predica sa Sfinția Sa Vasile Covalciuc a specificat demnitatea, curajul, izbânda cu care și-a apărat și perpetuat valorile naționale marele patriot, redactorul-șef Nicolae Toma, de altfel, gânduri continuate cu profundă recunoștință de parohul Bisericii Înălțarea Domnului din Cernăuți, Pavel Paulencu, părintele Gherasim de la Mănăstirea Putna, însoțit de părintele Varlaam, o lacrimă în neuitare a vărsat părintele Dumitru Tocar, parohul Bisericii ”Sfinții Petru și Pavel” din Hrușăuții Volocii, baștina soției Felicia, colegei noastre.

Am accentuat sincer nu o dată: când ne este mai greu și nu avem altă ieșire din situație privirile ne sunt îndreptate spre Patria noastră istorică – România. Ne exprimăm gratitudinea față de conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în deosebi față de directorul Radu Cosma, ceilalți colaboratori, pentru sincerele, frumoasele cuvinte de apreciere, adresate la trecerea la cele veșnice a regretatului jurnalist Nicolae Toma, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”. Vă mulțumim din suflet pentru susținerea morală a colaboratorilor și materială a ”Zorilor Bucovinei”.

Inima Patriei noastre istorice a bătut în unison cu durerea familiei – jurnalistelor Diana și Felicia Nichita-Toma, și prin piosul omagiu al Excelenței Sale Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, adus celui care cu trup și suflet s-a aflat în serviciul cuvântului matern, depunând o coroană de flori tricolore lângă cavoul mortuar, cea care, împreună cu întreaga-i echipă consulară l-a sprijinit pe parcursul anilor în organizarea manifestărilor culturale și de omagiere a iluștrilor noștri înaintași. Îi adresăm aleasa noastră recunoștință, mulțumindu-i mult.

Nu putea să nu-și ia rămas bun de la redactorul-șef și să nu verse o lacrimă nici ministrul plenipotențiar la Departamentul Consular al MAE al României, Nicolae-Dan Constantin, fost diplomat la misiunea consulară la Cernăuți, care a venit cu ochii în lacrimi și cu un coș mare de flori, cu un cordial mesaj de încurajare a familiei, căruia îi adresam pioasa noastră recunoștință pentru sprijin și ajutor la organizarea manifestărilor culturale de către ziarul ”Zorile Bucovinei”,

În aceste momente dramatice, fiica Diana și soția Felicia au avut și susținerea finilor din Voroneț - omul de afaceri Gheorghe Piersic și soția sa, Rozalia Motrici, președinta Asociației Culturale ”Mircea Motrici” Suceava, a finei Iulia cu soțul din Herța, nașilor Tudor și Maria Andrieș, cu amintiri frumoase și lacrimi în neuitare au fost alături colegii de clasă din Boian, de la ”Zorile Bucovinei”, dl Ion Ignat, directorul Liceului nr.6 ”Alexandru cel Bun”, însoțit de profesori, dl Ion Crețu cu soția, antreprenorul Vasile Socolovschi cu fiica, vedeta Bucovinei, Alueta, care de micuță cântă la toate manifestările organizate de ”Zorile Bucovinei”, directoarea Svetlana Hauca, adjunctul, fostul primar Gheorghe Demenciuc, Liceul Liderul ”Ion Neculce” din comuna Boian, Cetățean de Onoare a căreia a fost regretatul Nicole Toma, prof. Lilia Govornean, Victoria Costinean, Maria Dovghei, Larisa Jar, Ancuța Bâcu, Doina Colesnicov, Maria Luncașu, Olga Ostafi, reprezentantă a ARS Cernăuți, prieteni scumpi și dragi din Cernăuți și din ținut, etc.

De altfel, și din pioasele mesaje de ”Adio!” ale destoinicului primar al comunei Ciudei, Anatol Pițu, însoțit de colaboratorii Romena și Gheorghe Motrescu, Adrian Iliuț, președintele Societății ”Anastasia”, al colegilor jurnaliști – Nicolae Șapcă, Vasile Bâcu, Carolina Jitaru, Maria Toacă, Vasile Carlașciuc, s-a făcut simțită viața trăită cu rost, cu demnitatea a lui Nicolae Toma, cu vrednică dăruire celor sfinte ale Neamului Românesc. I-au fost alături în lacrima tricoloră colegii jurnaliști de la ”Monitorul Bucovinean”, Radiou, TV Cernăuți, Bucpress, ”Libertatea cuvântului”, ”Gazeta de Herța”, dar și de la presa ucraineană, printre care ”Ridnyi krai”, oficialități ale municipiului și regiunii, etc,. Le adresăm sincere mulțumiri pentru susținere în aceste momente tragice.

Un mulțumesc aparte are familia Toma pentru verișorul Feliciei, Corneliu Timiș, care i-a fost mereu un ajutor de nădejde în toate, nu doar în aceste momente tragice, colegului jurnalist, rudei, dl Nicolae Hauca, dnei preotese Maria Covalciuc, etc., tuturor prietenilor și rudelor din Boian și Voloca, din Cernăuți.

Prezența numeroasă e o dovadă că Nicolae Toma a fost un lider important, o voce auzită în spațiul nord Bucovinean, un om cu demnitate, un mare patriot al neamului său, care va trăi prin faptele-i demne.

Cortegiul funerar și-a continuat calea spre Cimitirul ”Godiliv” de la periferia Cernăuțiului, unde trupul neînsuflețit a celui care a fost redactorul-șef Nicolae Toma a fost dat țărânei.

Dumnezeu să-l odihnească în Grădina Raiului, iar noi să-i păstrăm vie amintirea!

http://zorilebucovinei.com/news/show/6160/

Zorile Bucovinei, Cernăuți

Foto: Nicolae Hauca