02 aprilie 2023
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SALONUL INTERNAŢIONAL „EURO FOTO ART” - DIN NOU LA CERNĂUŢI

16 mai 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Festivalul European de Fotografie, iniţiat cu trei ani în urmă de dl Ştefan Toth AFIAP, directorul lui, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art” din Oradea, are drept scop principal popularizarea artei fotografice româneşti în Europa şi a celei europene –  în România. Ediţia a treia, din acest an, a fost organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român, sub patronajul Ministerului Culturii al României, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Biroului de Informare al Parlamentului European şi cuprinde 35 de expoziţii.  

Manifestarea  de vârf a constituit-o inaugurarea vernisajul şi înmânarea premiilor ediţiei a 6-a a Salonului Internaţional „Euro Foto Art”-2014 ce s-a desfăşurat, la 9 mai a. c.,  la sediul ICR şi a fost consacrat Zilei Europei.  Printre altele,  Salonul e unicul în Europa, la care pot participa artişti fotografi din întreaga lume, unica condiţie fiind ca subiectele imaginilor lor fotografice să fie din Europa. 

Duminica precedentă, la Muzeul de Artă din Cernăuţi, a fost inaugurată Expoziţia Internaţională de Fotografii, alcătuită din peste 40 de imagini alb-negru şi color, acceptate şi premiate la ediţia a 5-a, din anul precedent, a Salonului Internaţional „Euro Foto Art”, autori ai cărora sunt artişti fotografi din  România, Italia, Grecia, Croaţia, Slovacia, Serbia, Polonia, Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Spania, China. Ucraina e reprezentată la expoziţia respectivă de patru maeştri ai imaginei fotografice –  Oleksandr Kluavrat, Iulia Gora, Iuri Turlanyţa şi  Olena Zen.

Inaugurând expoziţia, moderatoarea evenimentului, dna Inna Kiţul, directoarea Muzeului de Artă din Cernâuţi, a relevat colaborarea activă cu Asociaţia „Euro Foto Art” din Oradea, diversitatea şi tematica diferită a lucrărilor expuse, însă toate reprezentând o Europă multicoloră, policromă şi contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale între ţările noastre vecine.

Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, a specificat:

-Evenimentul cultural de astăzi are un caracter internaţional şi se desfăşoară la Cernăuţi, oraş european, într-un timp  dificil atât pentru soarta Ucrainei, cât şi a întregii Europe. Guvernul României a sprijinit şi susţine opţiunea europeană a Ucrainei, integritatea ei teritorială şi sperăm că actuala situaţie politică dificilă va fi rezolvată pozitiv. Iar misiunea diplomatică română de la Cernăuţi,  pe care am onoarea s-o conduc, va continua să susţină orice formă de colaborare între asociaţiile artiştilor fotografi din ambele state.

Mulţumind partenerilor –  reprezentanţilor Muzeului de Artă din Cernăuţi, pentru organizarea impecabilă a expoziţiei, dl Ştefan Toth AFIAP, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art” din Oradea, a menţionat că revine întotdeauna cu plăcere la Cernăuţi, deoarece a întâlnit aici oameni minunaţi, cu care se poate colabora foarte bine, înmânând Excelenţei Sale, dnei Eleonora Moldovan şi dnei Inna Kiţul placheta Festivalului şi subliniind faptul că nicicând asemenea expoziţii n-au avut un caracter atât de actual şi o importanţă internaţională de netăgăduit.  

T. NICOLAE